Stiri Ortodoxe

”’Trezvia”’ (gr. ”nepsis”) este o stare sufletească de trezie, de veghe (comparată cu starea pe care o are omul când nu doarme, starea de priveghere), o stare de atenție și de luare aminte a minții la mișcările sufletului și ale gândurilor.

Conceptul de trezvie în ascetica și mistica ortodoxă apare cel mai pregnant la Părinții filocalici, care și sunt supranumiți ”Părinții neptici”.

==Părintele Teofil Părăian despre trezvie==

Trezvia este o stare sufletească comparată cu starea pe care o are omul când nu doarme, starea de priveghere. Cuvântul trezvie îl găsim în special în volumul IV al Filocaliei şi se referă la starea omului care nu doarme. Este altceva decât somnul; este priveghere, luare aminte, aşa cum cel treaz ştie ce se întâmplă cu sine şi în jurul lui. Trezvia are darul de a pune în evidenţă în special gândurile, înclinările. Este o supraveghere de noi înşine, este starea în care putem să acţionăm asupra întregii noastre vieţi ulterioare.

Trezvia este în principal luare aminte la noi înşine, la cele ce se petrec în interiorul nostru, la gândurile care ne asaltează, este luare aminte la sugestiile care ne vin, la consecinţele lecturilor pe care le facem. Ea se manifestă şi prin paza minţii, în sensul că luarea aminte se face pentru păzirea minţii, pentru înlăturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea în minte şi necontinuarea în conştiinţă a lucrurilor care sunt aducătoare de nelinişte, care duc la dezorientare şi devieri.

Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită. Privegherea şi rugăciunea sunt două acţiuni ale sufletului în vederea limpezirii minţii, a înlăturării influenţelor neodihnitoare şi obositoare. În Sfânta Scriptură sunt multe locuri în care suntem chemaţi la priveghere, respectiv la trezvie, la luare aminte, la cercetarea de noi înşine. “Ia aminte la tine însuţi”, “Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului”, “Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită” – sunt cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La fel, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă la cercetarea de noi înşine în Epistola către Corinteni: “Luaţi aminte dacă sunteţi în credinţă”, în Epistola către Tesaloniceni, unde vorbeşte despre a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căutând în locuri paralele la aceste texte, putem găsi şi altele îndemnătoare la trezvie.

Nu se recomandă luarea aminte la păcate în mod special, doar la faptul că eşti păcătos.

Trezvia poate fi dobândită prin silinţă. Ştiind că ea îţi este de folos, te sileşti să fii cu luare aminte, căci toată această stare de trezvie se reduce la luare aminte, la concentrare, la paza minţii.

Toate lucrurile bune care se pot realiza în viaţa omului îşi au temeiul în luarea aminte. Trezvia este începutul a tot binele, începutul orientării spre bine. Ea este aducătoare de preocupări mai înalte şi în felul acesta chiar şi temelie a îndumnezeirii, deşi îndumnezeirea nu este o lucrare din partea omului, ci o lucrare dinspre Dumnezeu spre om.

Cred că toate lucurile acestea se fac ca să se creeeze o atmosferă. Dacă ele pot aduce o slăbire nu ştim noi foarte bine. Ceea ce ştim este că e bine să fim angajaţi pentru lucrurile superioare printr-o viaţă cât mai controlată şi prin cercetarea de noi înşine, prin rugăciunea care ne pune în legătură cu Dumnezeu, căci “toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit” în cele din urmă sunt de la Dumnezeu, cum spunem în rugăciunea amvonului. Facem ce putem să facem pentru a ne limpezi mintea şi a avea cât mai multă consideraţie faţă de ceea ce ne oferă Dumnezeu, în special faţă de unirea cu trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, respectiv cu Domnul Hristos.

Arhimandritul Tepfil Părăian, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus

==Legături externe==
* http://filocalia.ro/referat/60/Trezvia_-_Imprastierea
* http://www.voscreasna.com/category/despre-trezvie/

[[Categorie:Ascetism]]
[[Categorie:Spiritualitate]]

”’Efes”’ (gr. Ἔφεσος) a fost un important centru al creștinătății timp de multe secole. The city, in western Asia Minor, was a significant center along the [[missionary]] travels of [[Apostle Paul]] during the first century. The Christians of Ephesus were recipients of one of Paul’s letter as well as one from St. [[Ignatius]] in the second century. Ephesus was one of the seven cities mentioned in [[Book of Revelation]]. It was the site of the [[Third Ecumenical Council]] in 431, and it was the [[see]] of St. [[Mark of Ephesus]] in the fifteenth century.

==Istorie==
Ephesus (Greek: Έφεσος, Turkish: ”Efes”) was founded as an Ionian Greek city in the tenth century before Christ by colonists from Athens. Founded on the Cayster River where it flowed into the Aegean Sea, Ephesus was a trading center during pre-Christian history with an extensive mythological history. It is the site of the pagan temple of Artemis, one of the ancient Seven Wonders of the World.

Ephesus came under Roman rule in 86 BC and became the capital of proconsular Asia in 27 BC. Under Roman rule Ephesus prospered, became a metropolis and a major commercial center, second only in size to Rome. It was this city that Paul came to on his missionary journeys. While the destruction of Ephesus by the Goths in 263 reduced the splendor of the city, it continued to be an important city through the fifth and sixth centuries. It was again partially destroyed in an earthquake in 614.

Over the years the commercial importance of Ephesus declined as the Cayster River silted up the harbor, causing the city to lose access to the Aegean Sea. Attacks by the Arabs in the following centuries furthered the decline of the city such that by the eleventh century it was reduced to a village.

During the following centuries the town prospered for a short time under the Turks, but was finally abandoned during the fifteenth century. Today Ephesus consists of the remains of the temple of Artemis, the theater, stadium, and a "Double Church" that probably is an old cathedral that was dedicated to the [[Virgin Mary]] where the councils of [[Third Ecumenical Council|431]] and 449 were held.

==Semnificație creștină==
Ephesus was an early center of Christianity. St. Paul spent three years in Ephesus establishing and organizing the church, before he was forced to leave the city. His letters included one addressed directly to the [[Ephesians]]. Traditionally, the [[Apostle]] [[Ioan Teologul]] spent the last days of his life in Ephesus where he was buried. Tradition also places the death of St. [[Maria Magdalena]] in Ephesus.

During the early centuries of Christian era, Ephesus continued as a center of Christianity second only to Antioch in Asia Minor. [[Sinodul I Ecumenic|Sinodul I de la Niceea]] conferred on Ephesus ecclesiastical [[jurisdiction]] over the [[diocese]] of Asia Minor that included eleven provinces. Ephesus was the site of the [[Sinodul III Ecumenic]] where [[Chiril al Alexandriei]] led the condemnation of [[Nestorianism]]. [[Iustinian cel Mare]] built a large church adjacent to Ephesus that was dedicated to John the Theologian. [[Image:St John Theologian Grave.jpg|right|thumb|150pkx|Mormântul Sfântului Ioan teologul]]

In the following years the city suffered from the deprecations of the Arabs and later the Turks, while during the [[Iconoclasm|iconoclastic]] period the defenders of images were [[martyr]]ed. After being destroyed by Turks in 1090, the community was rebuilt on the hills surrounding the church of St. John and was commonly called ”Hagios Theologos” ("Holy Theologian"), referring to St. John the Theologian. After the succession of attacks during the fourteenth and fifteenth centuries the Christian community was greatly reduced such that when Mark of Ephesus attended the Council of Florence in 1439, he represented a community that had become a village.

==Legături externe==
*[[w:Ephesus|''Ephesus'' at Wikipedia]]
*[http://www.newadvent.org/cathen/05490a.htm Catholic Encyclopedia: Ephesus]
*[http://www.abrock.com/Greece-Turkey/ephesus.html Ephesus]

[[Categorie:Locuri]]

[[en:Ephesus]]

Sfanta Taina a Bireniei este denumirea din regiunea Transilvaniei a Sfantului Maslu.Denumirea de Sfanta Taina a Bireniei provine din anul 1300 (aproximativ) din latinescul Biruitumus care inseamna a biruii. De aici si denumirea sa, aceasta insemnand ca invinge raul aflat intr-o persoana.
Pentru mai multe detalii cititi si Taina Sfantului Maslu.[http://ro.wikipedia.org/wiki/Maslu]

[[Imagine:Exemplu.jpg]]
== ”’Istoric”’ ==

Acest lăcaş de cult bucureştean este clasat drept monument istoric de interes naţional. Este situat pe strada Gral. Constantin Budişteanu 4-6 (fostă Manea Brutaru – o străduţă care şi-a păstrat ceva din aerul arhaic), în proximitatea intersecţiei dintre Calea Griviţei şi Bulevardul Dacia, la o aruncătură de băţ de Academia Română. Biserica poartă hramurile Sfântului Ierarh Nicolae, a Sf. M. Mc. Gheorghe şi Naşterea Maicii Domnului. Primele date cu privire la existenţa unui lăcaş de cult în acest loc le avem din anul 1761. Biserica a fost zidită în timpul domnitorului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790) de către Manea Brutaru, pe atunci staroste al brutarilor şi fiul acestuia, Ioan Sabarul. Pe cheltuiala lor s-a ridicat o biserică din zid pentru credincioşii parohiei Popa Radu, lângă o veche bisericuţă din lemn, ctitorită, se pare, chiar de către acest preot. Construcţia bisericii din zid s-a făcut între anii 1786 – 1787. În anul 1858 s-a efectuat repictarea bisericii, precum şi o serie de reparaţii la nivelul turlei. La cutremurul din anul 1838 aceasta s-a dărâmat, turla fiind refăcută abia în anul 1858, când a fost restaurată şi tâmpla, adusă de la metocul Arhiepiscopiei Râmnicului – aşezământ dărâmat pentru a se construi Ateneul Român. De asemenea, tot de acolo provine şi iconostasul acestui monument din patrimoniul spiritualităţii româneşti. În anul 1898, întreaga biserică a fost pictată din nou.

== ”’Descriere”’ ==

Biserica este de dimensiuni reduse (26,25 x 8-10 m) şi este compusă dintr-un pridvor închis, un pronaos supralărgit şi un naos trilobat (cu două abside laterale şi absida altarului), respectându-se tipul de biserică din secolul al XVIII-lea din Ţara Românească. Pridvorul mai scund şi partea din faţă a pronaosului peste care se află cafasul, s-a adăugat cu ocazia reparaţiei din 1858.
Acoperirea interiorului este făcută cu o boltă semicilindrică peste pronaos şi cu o turlă pe plan pătrat aşezată peste naos. Pictura interioară actuală, realizată în ulei, cuprinde pe pereţi un panotaj cu icoane de sfinţi, la bolţi folosindu-se motivul de "cer înstelat".
Faţadele păstrează concepţia plastică arhitecturală, specifică secolului XVIII, în care se mai găsesc unele influenţe brâncoveneşti.

”Slujitorul clerical de astăzi al acestui lăcaş este, cu voia lui Dumnezeu, Preotul Paroh Prof. Univ. Dr. Marin Velea.”

[[Categorie:Biserici]]
[[Categorie:Biserici ortodoxe din România]]

{{Traducere EN}}
”’Dioscor I al Alexandriei”’ a fost [[patriarh]] sau papă al Alexandriei între anii 444 și 451.

==Controversă==
Dioscorus I of Alexandria is considered a [[saint]] by the [[Coptic]], [[Syriac Orthodox Church|Syriac]], and other [[Oriental Orthodox]] churches. He is generally considered a [[heretic]] by the [[Eastern Orthodox]], though some commentators like Anatolius and [[John S. Romanides]] think that Dioscorus was deposed at [[Council of Chalcedon|Chalcedon]] (451) not because of the faith, but for his grave administrative errors at the [[Robber Council of Ephesus]] (449), which included restoring [[Eutyches]] the heretic and the attack on [[Flavian the Confessor|Flavian]], and because he (Dioscorus) had excommunicated Pope [[Leo the Great|Leo I of Rome]], and also because at [[Chalcedon]] he refused to appear in front of the Council although he was summoned to it three times.<ref>[http://www.romanity.org/htm/rom.06.en.orthodox_and_oriental_orthodox_consultation.htm Orthodox and Oriental Orthodox Consultation: Leo of Rome's Support of Theodoret, Dioscorus of Alexandria's Support of Eutyches and the Lifting of the Anathemas] by John S. Romanides</ref>

His character and stance are subject to contravention between the Oriental Orthodox churches on one side and the Eastern Orthodox and [[Roman Catholic]] churches on the other.

The Oriental Orthodox churches are generally accused by other churches of accepting the [[Eutychianism|Eutychian doctrine]] of [[Monophysitism]]&mdash;this is denied by these churches as they consider Eutyches a heretic as the other churches but to have redeemed himself by retrieving this heresy in the Second Council of Ephesus,<ref>Story of the Coptic church by [[w:Iris Habib Elmasry|Iris Habib Elmasry]] Volume I</ref> but figures large in the differences between those churches and most other populous Christian churches, as well as in the civil strife and friction of the era and afterwards within the [[Eastern Roman Empire]].

Hence, in the mess typical of [[schism|schisms]], according to mainstream Christian sects, he was merely a [[Patriarch of Alexandria]] turned heretic, who in a preemptive power-play characteristic of megalomania attempted to excommunicate many other influential bishops in opposition to his belief in Monophysitism, including Leo. <!– ref:see [[ Second Council of Ephesus ]], the historical documentation is rather telling. —>

He was subsequently [[excommunication|excommunicated]] by Leo, most likely in very early 450 during the aftermath of the controversial [[Second Council of Ephesus]], which he was charged by the Emperor to preside over with the concurrence of Leo.

It was supposed to be the fourth [[ecumenical council]] and can only be described as in effect and bizarre in it’s rubber stamping character wherein giants of the orthodox sects were slain ”in absentia” by excommunication and which findings were all subsequently negated and annulled by Leo as well as the succeeding [[ecumenical council]] in 451, the [[Council of Chalcedon]] (Widely accepted as the Fourth Ecumenical Council, by most mainstream Christian Churches. In contrast, the Oriental Orthodox Churches listed above accept the Second Council of Ephesus as canonical, and do not accept the Council of Chalcedon, nor the [[Chalcedonian Creed]].)

The other person involved in this controversy apart from Dioscorus is Leo with each side considering the other person a heretic. The main factors behind this are still present and it is subject to discussion between the churches.<ref>[http://sor.cua.edu/Ecumenism/20000509oomtg3.html Syriac Orthodox Church]</ref>

In recent research it was suggested that both Leo and Dioscoros are Orthodox because they agree with St.[[Cyril of Alexandria]], especially with his Twelve Chapters, even though both had been considered heretical by the other side <ref>[http://www.romanity.org/htm/rom.06.en.orthodox_and_oriental_orthodox_consultation.htm Orthodox and Oriental Orthodox Consultation: Leo of Rome's Support of Theodoret, Dioscorus of Alexandria's Support of Eutyches and the Lifting of the Anathemas] by John S. Romanides</ref>.

In May 1973 After fifteen centuries, Pope [[Shenouda III (Gayyid) of Alexandria]] visited Pope [[Paul VI of Rome|Paul VI]] of Rome and declared a common faith in the nature of Christ, the issue which caused the schism of the church in the [[Council of Chalcedon]].<ref>[http://www.coptic.net/articles/MonophysitismReconsidered.txt Coptic.net Monophysitism Reconsidered]</ref> However, this is disputed, due to the fact that the main leaders of the Non-Chalcedonian schism specifically condemned St. Cyril’s agreements with St. John of Antioch. For example, Timothy Ailouros (Dioscorus’ disciple and successor, wrote: "Cyril… having excellently articulated the wise proclamation of Orthodoxy, showed himself to be fickle and is to be censured for teaching contrary doctrine: after previously proposing that we should speak of one nature of God the Word, he destroyed the dogma that he had formulated and is caught professing two Natures of Christ."<ref>Timothy Ailouros, "Epistles to Kalonymos," ”Patrologia Graeca”, Vol LXXXVI, Col. 276; quoted in The Non Chalcedonian Heretics, p. 13. See also [http://orthodoxinfo.com/ecumenism/mono_history.aspx "The History of the Persistant Monophysite Rejection of St. Cyril of Alexandria's Teaching on the Two Natures of Christ"]</ref>

A similar declaration was reached between the Oriental Orthodoxy churches and the Eastern Orthodoxy churches in the 1990s. In the summer of 2001, the Coptic Orthodox and Greek Orthodox Patriarchates of Alexandria agreed to mutually recognize baptisms performed in each other’s churches<ref>[[Church of Alexandria (Coptic)#Council of Chalcedon]]</ref>.

==Early life==
Before being a Pope Dioscorus served as the dean of the [[Catechetical School of Alexandria]], and was the personal secretary of [[Cyril of Alexandria|Saint Cyril the Great, Patriarch of Alexandria]], whom he accompanied to the [[Third Ecumenical Council]] held at [[Ephesus]].

==Eutihie și Nestorie==
In his struggle against [[Nestorie]], St. [[Cyril of Alexandria|Cyril]] explained the union between the two natures of Christ (His Divinity and His Humanity) as "inward and real without any division, change, or confusion." He rejected the Antiochian theory of "indwelling," or "conjunction," or "close participation" as insufficient to reveal the real unification. He charged that their theory permitted the division of the two hypostasis of Christ just as Nestorius taught.

Thus the traditional Orthodox formula adopted by Cyril and Dioscorus was "one incarnate nature" which translated in Greek to ”[[Miaphysitism|mia-physis]]” and not ”mono-physis”. They meant by ”mia”: one; not "single one", but "unity one"; "out of two natures"; as Dioscorus stated. He insisted on "the one nature" of Christ to assert Christ’s oneness, as a tool to defend the Church’s faith against Nestorianism. Thus Christ is at once God and man.

On the other hand the Antiochian formula was "two natures after the union" which is translated to ”dio physis”. This formula explained Christ as two natures; Son of God, and Son of Man, and that God did not suffer nor did He die.

St. Cyril himself accepted the Antiochian formula, in his agreements with St. John of Antioch:

:"With regard to the Evangelical and Apostolic expressions concerning the Lord, we know that men who are skilled in theology make some of them common to the one Person, while they divide others between the two Natures, ascribing those that are fitting to God to Divinity of Christ, and those that are lowly to His Humanity. On reading these sacred utterances of Yours, and finding that we ourselves think along the same lines&mdash;for there is one Lord, one Faith, one Baptism&mdash;we glorified God the Saviour of all"<ref>John Karmiris, ”Dogmatic and Creedal Statements of the Orthodox Church”, Vol. 1, Athens, 1960. p. 154, quoted in ”The Non-Chalcedonian Heretics”, p. 11</ref>

A struggle occurred between Eutyches and [[Theodoret]]. Eutyches was an [[archimandrite]] of a [[monastery]] in Constantinople. He defended the formula "one nature" against that of "two natures." He concluded that the Godhead absorbed the manhood of Christ. Theodoret accused Eutyches and Cyril, and published a long attack on them. The council of Constantinople was held in 448, and Eutyches was condemned and exiled.

Leo originally wrote to Eutyches praising his zeal in opposing the Nestorian dualism. But he later changed his mind; perhaps when he heard that the emperor wrote to Dioscorus calling him to a council to be held to discuss that matter. Leo, who was not part of the conflict between the Alexandrian and the Antiochian Christology, sent his famous Tome (letter) to Constantinople — not to work for reconciliation of the parties, but to defame the Alexandrian theologians.

==Sinodul al II-lea de la Efes==
Then Emperor Theodosius II convened the [[Second Council of Ephesus]] (called the "Sinodul tâlhăresc din Efes") in 449 and asked Dioscorus to exercise supreme authority over it as president. Eutyches was rehabilitated because he offered to repent and also because Leo wrote to Flavian saying that he should be kind to him, and to accept him if he repented.

==Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon==
Then on [[July 28]], 450, Emperor [[Theodosius II|Theodosius]] died and his sister [[Pulcheria the Empress|Pulcheria]] and her consort [[Marcian]] were declared emperors. Pulcheria supported Rome against Alexandria. She gathered signatures for the "Tome" of Leo to be introduced as the basic paper for a new council to be held at Chalcedon. At the same time, she decided not to let Rome hold supreme authority in the church. She refused Leo’s demand to hold the council in Italy, but insisted that it would be held in the East. Although the [[council of Chalcedon]] is believed to have condemned Eutyches, the man with whom it really dealt was Dioscorus, for Eutyches was already in North Syria, where he had been exiled before the council met.

During the council, Dioscorus explained why they should retain the formula "one incarnate nature of God the Word" (a formula which had already been vindicated and defined at the [[Third Ecumenical Council|First Council of Ephesus]]). On hearing "one nature," some bishops in the council shouted, "Eutyches says these things also." Here Dioscorus clarified the Alexandrian view, saying, "We do not speak of confusion, neither of division, nor of change." Dioscorus tried to make his position clear: that he did not accept "two natures after the union," but he had no objection to "”from” two natures after the union."

When the judges started the order of the acts of the Council, Paschasinus, the Roman delegate, said, "We have orders from Rome that Dioscorus should not have a place in this council. If this is violated he should be cast out." When the judges asked about what Dioscorus did, the Roman delegate replied, "He has dared to conduct a council without the authorization of the apostolic see in Rome, a thing which has never happened and which ought not to have happened."

It was the emperor’s favor that the council had to draw out Alexandria and declare a new formula to bring the entire Church in the east under the leadership of Constantinople. They used Leo as a tool to accomplish their objective through his enmity to Alexandria, looking upon it as an obstacle in realizing his papal authority on the Church over the world.

The verdict of the commissioners was announced: Dioscorus of Alexandria, [[Juvenal of Jerusalem]], Thalassius of Caesarea, Eusebius of Ancyra, Eutathius of Berytus, and Basil of Seleucia&mdash;these were the men who had been responsible for the decisions of the second council of Ephesus, and should as such all be deposed. Thus the Patriarch of Alexandria was exiled to Gangra Island. In fact, Dioscorus was not condemned by name at Chalcedon because of his theological heresy, but specifically due to his canonical violations at the Robber Synod of Ephesus.

==New formula of faith==
Under strong pressure, the bishops of the council accepted a new formula of faith, so that Alexandria would not acquire theological precedence. Yet when the delegates attempted to impose the papal authority upon the universal church, silence turned into revolt. Leo announced, in his repeatedly angry letters, his resistance to the council because it regarded Rome and Constantinople as equal.

==Exilul lui Dioscor==
After those incidents, a messenger from Constantinople arrived in Alexandria announcing the exile of the Patriarch Dioscorus, and the appointment of an Alexandrian priest named [[Proterius of Alexandria|Proterius]] as an imperial, i.e., alien/foreign/non-Egyptian, patriarch over Alexandria, with the approval of the emperor. He threatened whoever dared to show disobedience. The [[Melchite]] patriarch who was appointed by the emperor became surrounded by soldiers willing to punish those who might resist the imperial command.

In the year 457 Patriarch Dioscorus died in exile, and when the Copts heard that, they met with the clergymen and elected Timothy, the disciple of Dioscorus, to be the new Patriarch. This became a regular practice of the Coptic Church, who have not been reconciled to the Orthodox Patriarchates to this day.

Dioscorus I (died c. 454/457) in Asia Minor, [[September 11]], 454.<ref>[http://www.newadvent.org/cathen/05019a.htm Catholic Encyclopedia]</ref>

{{start box}}
{{succesiune|
înainte=[[Chiril al Alexandriei|Chiril I]]|
titlu=[[Listă a patriarhilor de Alexandria|Patriarh al Alexandriei]]|
ani=444-451|
după=Proterie (succesiune calcedoniană)<br>Timotei al II-lea (succesiune necalcedoniană)|}}
{{end box}}

==A se vedea și==
*[[Listă a patriarhilor de Alexandria]]
*[[Biserica Ortodoxă Coptă]]

==Note==
<references/>

==Surse==
*[[w:Pope Dioscorus I of Alexandria&oldid=118470836|''Pope Dioscorus I of Alexandria'' at Wikipedia]]

==Legături externe==
*[http://www.coptic.net Encyclopedia Coptica: The Christian Coptic Orthodox Church Of Egypt]
*[http://www.copticchurch.net/synaxarium/1_7.html#1 Lives of Saints :: Tout 7 — 1. The Departure of Dioscorus, 25th Pope of Alexandria.]
*[http://www.romanity.org/htm/rom.06.en.orthodox_and_oriental_orthodox_consultation.htm Orthodox and Oriental Orthodox Consultation]
*[http://orthodoxinfo.com/ecumenism/ea_mono.aspx The Monophysites (Non-Chalcedonians)]

[[Categorie:Sfinţi egipteni|Dioscor I, Popă al Alexandriei]]
[[Categorie:Patriarhi de Alexandria]]

[[ar:ديوسقورس الأول]]
[[en:Dioscorus of Alexandria]]

<div name="Deletion notice" class="boilerplate metadata" id="delete" style="background-color: #fee; margin: 0 1em; padding: 0 10px; border: 1px solid #aaa;">
”’Această pagină a fost propusă pentru ştergere.”’

””’Motivul:””’ {{{Există două articole cu acelaşi subiect. Conţinutul acestui articol se regăseşte în [[Sinodul tâlhăresc de la Efes]]}}}

</div>
<noinclude>[[Categorie:Articole de şters]]</noinclude>

Sinodul numit ”’Sinodul tâlhăresc din Efes”’ este un sinod local care s-a ținut în anul 449 la [[Efes]] (Asia Mică, azi Turcia), în timpul marilor dispute [[Hristologie|hristologice]] din secolul al V-lea, între [[Sinodul III Ecumenic]] și [[Sinodul IV Ecumenic]].

[[Sinod]]ul de la Efes din anul 449 a avut pretenția de a fi universal sau [[Sinoade Ecumenice|ecumenic]], fiind convocat de împăratul [[Teodosie al II-lea]] și prezidat de patriarhul [[Dioscor al Alexandriei]], cu ordin de la împărat de a-l reabilita pe [[Eutihie]] într-o nouă încercare de a restabili pacea în Biserică.

[[Patriarh]]ul Dioscor al Alexandriei, care era succesorul sfântului [[Chiril al Alexandriei]], "a stăruit că în Hristos este o singură fire (physis)". Această poziție este cunoscută sub numele de [[monofizitism]]. Conform acestei [[Erezie|erezii]], Mântuitorul ar fi "din două firi, dar după Întrupare este ‘o singură fire întrupată a lui Dumnezeu-Cuvântul’." Sfântul Chiril folosise și el aceste cuvinte (gr. ”mia physis tou Theou Logou sesarkomeni”), dar Dioscor a omis multe din afirmațiile acestuia care completau și echilibrau acest punct de vedere, și care folosea o terminologie diferită.

După numai doi ani, împăratul Marcian a convocat un nou sinod al [[Episcop]]ilor pentru a tranșa asupra acestei chestiuni. Acest Sinod, care a avut loc la Calcedon, și a devenit celebru, este socotit Al Patrulea mare Sinod Ecumenic.

==A se vedea și==
*[[Nestorianism]]
*[[Monofizitism]]
*[[Sinodul III Ecumenic]]
*[[Sinodul IV Ecumenic]]

[[Categorie:Sinoade]]
[[Categorie:Erezii]]

[[en:Robber Council of Ephesus]]

”’Irina”’ este un nume de [[botez]] feminin şi înseamnă ”pace” (din grecescul εἰρήνη).

Multe sfinte, [[monah]]ii sau creștine au purtat și poartă acest nume popular.

Nume de botez masculline derivate: [[Irinarh]], [[Irineu]].

==Sfinte==
*sfânta [[Irina Împărăteasa]], împărăteasă bizantină (752 – 803) de al cărei nume se leagă restabilirea cultului icoanelor, hotărâtă la [[Sinodul VII Ecumenic]] (Sinodul al doilea de la Niceea), convocat la iniţiativa ei în anul 787, pe când era împărăteasă regentă. [[Prăznuire]]a ei se face la [[7 august]].
*sfânta [[Irina (din Hrisovalant)|Irina din Hrisovalant]], cuvioasă, prăznuită la [[28 iulie]]
*[[Irina din Alexandria]], muceniţă, prăznuită la [[5 ianuarie]]
*[[Irina din Corint]], muceniță, prăznuită la [[16 aprilie]]
*Irina Xenia Înpărăteasa, prăznuită la [[13 august]]
*Irina de Maghedon, mare muceniță, prăznuită la [[5 martie]]
*Irina din Mitilene muceniță, prăznuită la [[9 aprilie]]
*Irina din Tesalonic, mare muceniță, prăznuită la [[16 aprilie]]
*sfânta Irina, muceniță, prăznuită la [[18 septembrie]]
*sfânta cuvioasă Irina, prăznuită la [[21 octombrie]]

==Personalităţi creștine==

[[Categorie:Nume]]

[[Imagine:Solidus-Irene-sb1599.jpg|thumb|400px|'''Drept-credincioasa Irina Împărăteasa - monedă (''solidus'') cu efigia ei''']]
Drept-credincioasa ”’Irina”’ ”Ateniana” (752 – 9 august 803) a fost împărăteasă a [[Imperiului Roman de Răsărit]] (Bizantin) între anii 797 si 802, fiind soţia împăratului Leon al IV-lea ”Khazarul” şi mama lui Constantin al VI-lea.
A fost regentă în numele fiului ei Constantin (între anii 780 – 797), apoi, după înlăturarea acestuia, a fost prima femeie împărăteasă unică (”Basilissa”) pe tronul [[Bizanţ]]ului.

De numele ei se leagă restabilirea cultului icoanelor, hotărâtă la [[Sinodul VII Ecumenic]] (”Sinodul al doilea de la Niceea”), convocat la iniţiativa ei în anul 787, pe când era împărăteasă regentă.

==Viaţa==
Irina era originară din [[Atena]] (de unde şi supranumele de ”Ateniana”) şi a fost adusă la [[Constantinopol]] de către împăratul [[Constantin al V-lea]] ”Copronimul”, care căuta o soţie potrivită pentru fiul şi moştenitorul său [[Leon al IV-lea]] ”Khazarul”. După căsătoria cu Leon, Irina a născut un moştenitor (în 771), viitorul împărat [[Constantin al VI-lea]].

În anul 780, când Leon al IV-lea a murit, Irina a devenit regentă în numele fiului ei şi a fost nevoită să lupte împotriva fratelui lui Leon, Nicefor, pretendent la tron.

Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească relaţiile [[Bizanţ]]ului cu francii (a căror hegemonie în apusul Europei era de necontestat), precum şi cu papalitatea, căsătorindu-şi fiul cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare. Din acelaşi motiv, atunci când francii au ocupat Istria şi Beneventul (în 788), Irina nu a reacţionat negativ.

În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia şi Macedonia, dar în acelaşi an ea a trebuit să accepte termenii dictaţi de califii Abbasizi pentru a păstra pacea cu arabii, care înaintaseră până la Bosfor, în imediata apropiere a capitalei imperiale; acelaşi lucru s-a întâmplat şi mai târziu, în anul 798. În 790, trupele armene s-au revoltat împotriva Irinei, pentru că se declarase împărăteasă, însă titlul i-a fost confirmat în 792. În 797, partizanii Irinei l-au detronat pe Constantin, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. Papa Leon III, neconfirmând-o pe Irina ca împărăteasă, l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman ([[25 decembrie]] 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creştine: ”Imperiul Roman de Răsărit” ([[Bizanţ]]ul) şi ”Sfântul Imperiu Roman”.

În anul 802, ”logotetul” (ministrul finanţelor) Nikefor, s-a revoltat împotriva Irinei, a învins-o şi a închis-o în fortăreţa Prinkipo. Irina a fost apoi exilată la [[mănăstire]]a din Mitilene pe insula Lesbos, unde a avut totuşi rang de [[egumen]]. Ea a murit un an mai târziu, pe [[9 august]] 803.

==Restabilirea cultului icoanelor==
În perioada anterioară accederii Irinei la tronul imperial, viaţa religioasă era zguduită de criza provocată de [[iconoclasm]]. Aşa cum se cunoaşte, prin edictul imperial dat în anul 730, împăratul Leon al III-lea ”Isaurul” interzisese folosirea icoanelor lui [[Iisus Hristos|Hristos]], ale [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] și ale tuturor [[sfinți]]lor și poruncise distrugerea acestora.

Marele merit al împărătesei Irina (şi pentru care este numită ”Binecredincioasa” Irina) constă în convocarea [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodului al VII-lea ecumenic]] care a restabilit cultul icoanelor. Sinodul s-a întrunit la Niceea, în Asia Mică (motiv pentru care mai este cunoscut şi sub numele de ”Sinodul al doilea de la Niceea”), între [[24 septembrie]] şi [[13 octombrie]] 787. La acest sinod ecumenic au participat 350 de episcopi ortodocşi, lucrările fiind prezidate de sfântul [[Tarasie]], [[patriarh]] al Constantinopolului la acea vreme. La aceşti 350 de Sfinţi Părinţi s-au mai alăturat până la sfârşitul sinodului alţi 17 [[ierarh]]i, care au abjurat erezia iconoclastă.

[[Sinod]]ul a condamnat [[iconoclasm]]ul ca fiind o [[erezie]] şi a restabilit cultul sfintelor icoane. Printre altele sinodul de la Niceea a hotărât:
:”Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredinţate nouă [cu sfinţenie]. Între ele se află şi zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propăvăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinţei în întruparea, adevărată şi nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea şi icoana] este spre mărirea amândurora.”
:”Aşa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească şi urmând învăţătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinţilor noştri Părinţi şi a Predaniei Bisericii Soborniceşti, căci noi recunoaştem că ea este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa, hotărâm cu toată grija şi acrivia: împreună cu imaginea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună şi: cinstitele şi sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri; icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi drepţilor bărbaţi.”
:”[Iar] cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau, urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaşte de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Soborniceşti, încă şi [de vor îndrăzni cu necuviinţă] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie afurisiţi].”

Acest sinod a fost ultimul din cele şapte sinoade ecumenice.

Din păcate, duoă nu mult timp, mai exact în anul 813, împăratul Leon al V-lea a inițiat o a doua perioadă iconoclastă, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține [[mucenic|martirizări]] și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa Teodora, iconodulă. Ca și [[Irina Împărăteasa|Irina]] în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea cultului icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a [[Postul Mare|Postului Mare]] se sărbătorește [[Duminica Ortodoxiei]].

{{start box}}
{{succesiune|
înainte=[[Constantin VI]]|
titlu=[[List of Byzantine Emperors|Împărat Roman (Bizantin)]]|
ani=797&mdash;802|
după=[[Nikefor I]]}}
{{end box}}

==A se vedea și==
*[[Icoană]]
*[[Iconoclasm]]
*[[Sinodul VII Ecumenic]]

==Surse==
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/Irina_Ateniana Irina Ateniana]
*[http://fr.wikipedia.org/wiki/Ir%C3%A8ne_l%27Ath%C3%A9nienne Irène l'Athénienne]

==Legături externe==
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Irene_of_Athens Irene of Athens]
*[http://www.roman-emperors.org/irene.htm De Imperatoribus Romanis - Irene]

[[Categorie:Împăraţi şi regi]]
[[Categorie:Împăraţi romani]]

[[en:Irene of Athens]]

==Descriere==

Publicat pentru prima dată în anul 1740 de Louis-Antoine Muratori (celebru istoric italian : 1662-1750), care l-a descoperit în Biblioteca Ambroziană din Milano, ”’fragmentul Muratori”’ sau ”’fragmentul lui Muratori”’ este un manuscris conținând o discuție despre cărțile sfinte ale credinței creștine acceptate de Bisericile pe care le frecventa autorul lui (necunoscut până azi), cărți care au format [[Noul Testament]].

== Autor și datare ==

Acest manuscris, redactat în latină în secolul al VII-lea sau al VIII-lea, este traducerea unui original scris în limba greacă și datând din secolul al II-lea. Referințele la [[Păstorul lui Herma]] și la papa Pius I sugerează ca dată aproximativă a scrierii anul 170 după [[Iisus Hristos]].

Autorul este până astăzi necunoscut.

== Conţinut ==

Malheureusement mutilé, le début et la fin du [[manuscrit]] sont manquants.

Il commence par une phrase incomplète qui peut être une référence plausible à [[Marc (évangéliste)|Marc]]. Viennent ensuite [[saint Luc|Luc]] et [[Jean (apôtre)|Jean]] (qu’il cite respectivement comme 3e et 4e évangiles). [[saint Matthieu|Matthieu]] était probablement repris dans la partie manquante. Il attribue 13 lettres (épîtres) à [[Paul de Tarse|Paul]] dans l’ordre suivant: Corinthiens I & II, [[épître aux Éphésiens|Éphésiens]], [[épître aux Philippiens|Philippiens]], [[épître aux Colossiens|Colossiens]], [[Galates]], Thessaloniciens I & II, [[épître aux Romains|Romains]], [[épître à Philémon|Philémon]], Tite et Timothée I & II. Les deux épîtres de Jean, celle de [[épître de Jude|Jude]], la Sagesse de Salomon, l’Apocalypse de Jean et de Pierre reçoivent son approbation (bien que ce dernier texte semble être rejeté par certains fidèles). L’auteur cite également quelques ouvrages considérés par ses contemporains comme des faux tels que les [[Épître aux Laodicéens|"lettres aux Laodicéens"]] .

== Importanţă ==

Les [[Apôtre]]s, les compagnons et les contemporains de [[Jésus]] ayant disparu, le fragment de Muratori démontre la volonté des chrétiens du IIe siècle de faire le tri entre les nombreux textes circulant à l’époque. Il est la plus ancienne ébauche de [[canon (Bible)|canon]] [[néotestamentaire]] connue à ce jour.

==Surse==
*[http://www.bible-researcher.com/muratorian.html Textul în engleză și latină]
*fr.wikipedia.org

[[Categorie:Noul Testament]]

”’Evanghelia după Ioan”’ este a patra și ultima [[evanghelie]] din [[canon]]ul [[Noul Testament|Noului Testament]]. Ea este scrisă mai târziu decât celelalte evanghelii canonice (numite Evanghelii sinoptice), pe care le cunoaşte, le foloseşte și le completează. Această a patra evanghelie este atribuită [[apostol]]ului [[Apostolul Ioan|Ioan, fiul lui Zebedeu]], dar și [[ucenic]]ilor și anturajului lui, pentru anumite părţi.

==Autenticitatea și autorul==
Autenticitatea ei, ca provenind de la Apostolul Ioan este confirmată din surse interne și externe.

===Mărturii externe===
*[[Fragmen­tul Muratori]]
*mărturia lui [[Teofil din Antiohia]].
*La sfârşitul secolului al II-lea, [[Irineu de Lyon]] afirmă ca "Ioan, discipolul lui Iisus, a scris o Evanghelie, care începe cu cuvintele ”La început era Cuvantul”…, îndreptată contra lui Cerint, nicolaiților și altor [[eretic]]i" (”Adv. Haer.” III, 1).
*La fel afirmă și [[Cle­ment Alexandrinul]], [[Origen]], [[Dionisie din Alexandria]].

Evanghelia a patra se află pe lista canonică a Sfinţilor Părinţi, precum: [[Atanasie cel Mare]], [[Chiril al Ierusalimului]] și [[Grigorie de Nazianz]].

==Limba și stilul==
Limba evangheliei a patra este cea greacă, ca și a celorlalţi Evanghelişti. Stilul se caracterizează prin repetiţia sentinţelor, a afirmaţiilor şi negații­lor, paralelismul iudaic cu sentinţe scurte şi fraze ritmate. Stilul pare simplu, dar este foarte şlefuit lucrat. Din el se degaja o impresie de măreţie, care provine din profunzimea ideilor.

==Locul și timpul scrierii==
Locul unde a fost scrisa Evanghelia este [[Efes]]ul, unde Apos­tolul Ioan și-a petrecut ultima parte a vieţii sale.

Timpul, fără a putea fi precizat cu exactitate, este presupus a fi anul 96.

==Scopul și destinatarii scrierii==
Scopurile Evangheliei a patra sunt: completarea sinopticilor, combaterea erezii­lor și întărirea credinţei ăn divinitatea Mântuitorului [[Iisus Hristos]].

Destinatarii erau cititorii creştini din provincia Asia.

==Planul==

Evanghelia cuprinde 21 capitole și se împarte în două părţi, precedate de un prolog.

”’Prologul”’ (cap. 1, 1-18), este o prefaţă și un rezumat al Evan­gheliei, unde se arată divinitatea Mântuitorului și ideile impor­tante, temele care se vor dezvolta în cursul scrierii: viaţa, lumina, adevărul, slava divină, precum și adversitatea iudeilor care nu-l vor primi pe Mântuitorul.

”’Partea I”’ (cap. 1, 19-12) istoriseşte activitatea Mântuitorului în [[Iudeea]] și [[Ierusalim]], adică manifestarea Fiului lui Dumnezeu întrupat și dovedirea mesianității Sale.

”’Partea a II-a”’ (cap. 13-21) expune activitatea Domnului Hristos în Ierusalim, Patimile, Moartea și [[Învierea Domnului|Învierea Sa]] sau, cu alte cuvinte, preaslăvirea Sa.

Importanţa Evangheliei Evanghelia a patra este o comple­tare a sinopticilor, descriind activitatea Mântuitorului mai ales în Iudeea şi Ierusalim şi demonstrează divinitatea Sa – care-i și tema principală a scrierii – prin minunile şi cuvântările Sale de înalt nivel dogmatic.

==Învăţături==
===Învăţături dogmatice===
*El este Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul preexistent (1, 2; 8, 58);
*toate s-au făcut prin El (1, 2-3);
*egal şi consubstanţial cu Tatăl (10, 30);
*are toate câte are Tatăl (16,15);
*învie morţi ca şi Tatăl (5,28);
*El este singurul care a văzut pe Tatăl (1,18; 6, 46)
*din dragostea Tatălui a fost trimis în lume (3, 16);
*a luat trup omenesc (1, 14), fără păcat (8, 46);
*pogorându-Se din cer (6, 51);
*El aduce în lume adevărata învăţătură despre Dumnezeu (7, 16) şi harul Sau în mod desăvârşit (1, 17; 7, 39), fiind Viaţa şi Lumina lumii (8, 12), Calea (călăuza), Adevărul şi Viaţa (14, 6), pâinea vieţii (veşnice) (6, 48)
*ca Păstor bun (10, 11), S-a jertfit pe [[Golgota]] (19,1-42);
*şi pleacă la Tatăl (16, 5; 14, 28), trimiţând pe Duhul Sfânt, Care purcede de la Tatăl (15, 26), amintind toate învăţăturile Mântuitorului (14, 26).

===Învăţături morale===
*credinţa în Hristos şi învăţătura Sa (3, 15; 3, 18; 5,24; 6, 29) şi ataşamentul strâns faţă de El (15, 1-7);
*raporturile dintre oameni bazate pe dragostea intre semeni (13, 34-35), ridicata până la sacrificiu, după exem­plul Domnului Hristos (15, 13);
*pacea între toţi oamenii, după testamentul Mântuitorului (14, 27).

==Simbolistică==
Simbolul Evangheliei a patra este vulturul, deoarece spiritu­alitatea şi gândirea ce o caracterizează este înaltă şi sublimă asemenea zborului vulturului care se ridică la mari înălţimi.

[[Categorie:Noul Testament]]

[[Image:Biserica cu cal.jpg|thumb|400px|Biserica cu cal]]{{monastery|
name=Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Capu Dealului|
jurisdiction=[[Biserica Ortodoxă Română]]|
type=Biserică ortodoxă|
founded=1824|
superior=Stoica Daniel|
size=300 mc|
hq=Drăgășani, Vâlcea, Oltenia, România|
language=Română|
music=[[Cântarea românească omofonă]]|
calendar=[[Calendarul iulian (îndreptat)|iulian îndreptat]]|
feasts=[[15 august|Adormirea Maicii Domnului]]|
website= necunoscut
}}”’Biserica din Capu Dealului”’ cu hramul Adormirea Maicii Domnului este un edificiu religios monument istoric, din [[Protoieria Drăgăşani]], [[Arhirepiscopia Râmnicului]], [[Mitropolia Olteniei]], situat în cartierul Capu Dealului.

==Istoric==

Biserica a fost construită între anii 1818-1824. Pe aici a trecut Tudor Vladimirescu şi câţiva dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu conduşi de Preda Drugănescu alãturi de eterişti au opus rezistenţã trupelor otomane. Ca omagiu al evenimentelor petrecute la Drăgăşani s-a ridicat, în anul 1884 în parcul din centrul oraşului Drăgăşani, un monument comemorativ. Revoluţia din 1848 ridică la luptă întreaga Oltenie, o parte din locuitorii Drăgăşaniului, aflându-se în armata revoluţionară de la Troianu (în prezent cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea) condusã de Gheorghe Magheru fostul căpitan de panduri al lui Tudor Vladimirescu. Tot aici există şi un cimitir, unde se afla o groapă comună, în care au fost înmormântaţi numeroşi martiri.
La construcţia ei, au participat atât constructori locali, cât şi specialişti în construcţia de biserici bizantine, aduşi de boierii locali, printre care cel mai de seamă fiind căpitanul Giura. Cunoscută şi sub denumirea de „[[Biserica cu cal]]”, deoarece în partea de sud, asemenea locului în care se află zidită şi Ana de către [[meşterul Manole]], se afla la începuturi, un cal alb, care reprezintă calul lui Tudor Vladimirescu, care după moartea sa, s-a întors singur pe aceste meleaguri pe unde a trecut mai înainte cu stăpânul său, şi rănit fiind nu a mai trăit mult. În cinstea domnului Tudor, oamenii l-au îngropat ca pe un om de rând, iar capul său l-au aşezat cu multă cinste într-un zid al bisericii, considerând că astfel va dăinui şi mai mult amintirea şi rămăşitele pământeşti ale calului alb pe care a murit Tudor Vladimirescu. Oamenii l-au plâns pentru ca nu l-au mai găsit pe Tudor, de aceea se mai numea înainte şi "biserica cu cal" sau „biserica cu cai”. Până în anul 2009, pictura s-a şters în mare parte, rămânând însă ornamentul cu motive locale, care îl încadra iniţial.
Biserica a fost construită între anii 1818-1824 din cărămidă. Pe aici a trecut Tudor Vladimirescu și câțiva dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu conduși de Preda Drugănescu alãturi de eteriști au opus rezistență trupelor otomane. Ca omagiu al evenimentelor petrecute la Drăgășani s-a ridicat, în anul 1884 în parcul din centrul orașului Drăgășani, un monument comemorativ. Revoluția din 1848 ridică la luptă întreaga Oltenie, o parte din locuitorii Drăgășaniului, aflându-se în armata revoluționară de la Troianu (în prezent cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea) condusă de Gheorghe Magheru fostul căpitan de panduri al lui Tudor Vladimirescu. Tot aici există și un cimitir, unde se afla o groapă comună, în care au fost înmormântați numeroși martiri. La construcția ei, au participat atât constructori locali, cât și specialiști în construcția de biserici bizantine, aduși de boierii locali ( printre care cel mai de seamă fiind Giura căpitan de panduri . Biserica are atât pictură interioară cât şi exterioară.
Între 1953-1957, biserica este reparată după cutremurul din 1940, iar de duminica Tomii, 1957 a fost resfinţită. În 1956 s-a spălat pictura bisericii. În toată această perioadă slujbele se făceau mai rar, o dată la două săptămâni, şi numai când vremea o permitea.
După cutremurul din 1977, biserica a intrat într-un amplu proces de reparaţie între anii 1981-1983. Partea de nord a bisericii, în zona sf. altar, şi a catapetesmei au fost cele mai afectate, tavanul a căzut şi acoperişul s-a rupt. Acum s-au pus contraforţi şi tije de rezistenţă din fier brut lucrate de meşterii fierari ai locului. De asemenea s-a turnat centură de beton deasupra pentru consolidare, şi s-a turnat beton sub temelia de cărămidă a bisericii, iar în 1983 a fost resfinţită.
Până în 1898, a fost acoperită cu şită. Din acel an, s-a acoperit cu tablă de cupru. În timpul legionarilor, tabla de cupru, ca şi clopotul cel vechi, s-au luat pentru a se completa la o altă biserică nouă, mare, construită în oraş. În locul ei s-a pus de către un donator, în 1940, tablă neagră (negalvanizată).
Între 1948-1949 s-au unit bisericile Gârdeşti şi Capu Dealului, cea din Capu Dealului devenind filială. În 2000 s-a separat de biserica de la Gârdeşti.
În 1949 s-au unit cele două biserici, cu biserica de la Momoteşti, situaţie care a rămas timp de 2 ani, până în 1950.
Între 1950-2000, bisericile Gârdeşti şi Capu Dealului, au rămas unite într-o singură parohie. De la această dată, anul 2000, biserica din Capu Dealului devine biserică parohială de sine stătătoare, aşa cum a fost la începuturile ei, cu activitate şi istorie proprie.
În anul 2006, în timpul preotului Stoica Daniel, datorită faptului că biserica avea tabla ruginită şi apa curgea prin acoperiş, se înlocuieşte tabla neagră din 1940, cu tablă galvanizată.
În 2007 se înlocuieşte pardoseala şi se achiziţionează mobilier nou făcut pe comandă de către sculptorul Grigore din Rm. Vâlcea.
Biserica filială "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul (mahalaua) Capu-Dealului, oraşul Drăgăşani, situată la drumul bisericii, ramificaţie a străzii 23 August, este monument istoric şi deserveşte un număr de aproximativ 150 familii. Este în formă de navă, cu o singură turlă din lemn învelită cu tablă galvanizată. Atât turla, cit şi acoperișul, nu sunt cele originale, biserica suferind mai multe reparaţii. Aşezarea bisericii la poalele plantate cu vii, de sub dealul Oltului, aici unde Tudor din Vladimir, alături de oştile greceşti, au opus rezistenţă puhoiului turcesc ce venea din stânga Oltului, nu este întâmplătoare, ci ne face să credem că întemeietorul ei, căpitanul GIURA a făcut parte din oastea lui Tudor şi drept mulţumită lui Dumnezeu pentru victoriile purtate, a ridicat acest sfânt locaş Domnului. Acest lucru îl deducem din pisania bisericii de la intrarea principală.

==Pictura==
Pictura bisericii în interior este o frescă a epocii decadente (este posibil ca pictura să fie făcută de Pantelimon Zugravul sau ucenicii acestuia, frații Grecu), cu sfinţi exagerat de mari faţă de înălţimea bisericii, căreia nu i s-a adăugat nimic, cu oca¬zia reparaţiilor făcute, decât bolta naosului după cum s-a menţionat, a cărei pictură s-a executat de către pictorul Ion Diaconu din Râmnicu Vâlcea. Pictura exterioară executată din nou în frescă, s-a făcut de pictorul Ion Hermeneanu din Govora conform devizului.
Pe frontispiciul zidului de la intrarea în tindă se află pictată icoana hramului Adormirea Maicii Domnului, încadrată de icoanele sfinţilor Nicolae, Cuv. Paraschiva, şi Sf. M. Mc. Gheorghe şi Dimitrie. Pe zidul de la M.Z.(sud) se află pictat un cal presupus a fi al lui Alexandru Macedon, sau Tudor Vladimirescu, iar pe zidul de la M.N. (nord) este pictată moartea cu o coasă. De jur împrejurul zidurilor exterioare, apar în mărimi naturale, picturi ale sf. apostoli, prooroci şi evanghelişti.
În pridvor (tindă), (L=1,5/l=5 m) în partea dreaptă la intrarea în biserică, se află scena iadului, iar în partea stângă, raiul. Mai sus se află cei 12 apostoli şi diferite scene în legătură cu facerea primilor oameni, primul păcat, izgonirea din rai, etc. Pe boltă, în medalion se află Iisus Hristos – Emanoil şi Sf. Ioan Botezătorul.
În pronaos (L=3/l=5 m) pe peretele de apus şi M.Z. (sud) se află căpitanul Giura cu soția sa Alexandra, purtând pe mâini biserica. Pe pereţi apar: scena lui Daniil în groapa cu lei, Sf. Ioan Botezătorul şi diferite scene bi¬blice. Pe boltă se află Maica Domnului cu pruncul în braţe.
În naos (L=5/l=5 m) pe peretele de la M.N. (nord) în mărime naturală se află Sf. Arh. Mihail şi Gavriil. Pe restul pereţilor de jur împrejur, se află Sf. Simeon Stâlpnicul, Gherasim, Sf. M. M. Dimitrie, Gheorghe, Teodor Tiron, Nestor, Procopie şi Mercurie. Urmează diferite scene din viaţa şi minunile Mântuitorului. În pandantivi sf. patru evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan, iar sus pe boltă Pantocratorul înconjurat de cete de îngeri. Catapeteasma din zid are sus sf. cruce a răstignirii Domnului. Sub ea sunt redaţi proorocii în medalion, cei 12 Apostoli şi scenele celor 12 praznice împărăteşti.
La Sf. Altar (L=3/l=5 m) pe boltă Dumnezeu Tatăl. Pe zidul de la apus scena jertfei lui Isaac pe muntele Moria. Spre răsărit icoana Maicii Domnului pe tron cu pruncul în braţe încadrată de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
În timpul păstoririi preotului Gheorghe Diculescu s-a înlocuit bol¬ta cea mare care era din zid şi se crăpase cu alta din cercuială tencuită. Tot sub acest preot s-a învelit biserica cu tablă, s-au legat zidurile cu fier şi a împrejmuit-o cu gard de ulucă. În interiorul bisericii a făcut reparaţii brutarul Gheorghe Stoica, care a pardosit-o şi a făcut strănile de lemn. Ultima reparaţie cu spălarea picturii de fum s-a făcut pe bază de deviz în anul 1957, preot fiind Gobjilă Mihai.

==Activitatea bisericii==
Gheorghe Diculescu a înlocuit bol¬ta cea mare care era din zid şi se crăpase cu alta din cercuială tencuită. Tot sub acest preot s-a învelit biserica cu tablă, s-au legat zidurile cu fier şi a împrejmuit-o cu gard de ulucă. În interiorul bisericii a făcut reparaţii brutarul Gheorghe Stoica, care a pardosit-o şi a făcut strănile de lemn. În timpul lui probabil, s-au unit bisericile Gârdeşti şi Capu Dealului, cea din Capu Dealului devenind filială până în 2000.
Pr. Gobjilă Mihai, venit din Basarabia 1948-1958. În timpul lui s-au unit cele două biserici, cu biserica de la Momoteşti. O reparaţie cu spălarea picturii de fum s-a făcut pe bază de deviz în anul 1957, preot fiind Gobjilă Mihai.
Pr. Fiera Dumitru 1958-1973. El a făcut prima inventariere a bunurilor de patrimoniu mobile și imobile cunoscute la această biserică, în anul 1972.
Pr. Chivulescu Marian, 1994-2000. În timpul lui s-a refăcut pictura interioară și exterioară, în anul 1999.
Pr. Ilina Mihai, 2000-2005. În timpul lui s-au băgat gazele la biserică.
Pr. Stoica Daniel, 1 iul. 2005-
În timpul lui
a) s-a pus tabla galvanizată pe acoperiș, întrucât ploua prin acoperiș – 2006.
b) S-a pus pardoseală nouă, 30 milioane lei vechi – 2007.
c) S-a schimbat mobilierul vechi în totalitate, cu unul nou numai din sculpturi realizate de meșterul Grigore de la Rm. Vâlcea – 2008. Scaun arhieresc, 15 milioane, 14 scaune x 4 mil/buc=56 mil, iconostas Iis Hristos 10 mil, iconostas Maica Domnului 13 mil, uși împărătești, 18 milioane.
d) S-a turnat beton în fața bisericii, și s-a continuat cu alee de 2 m până la poarta bisericii pe o distanță de aprox. 50 m – 2009. Valoare, 23 milioane.
e) S-au realizat modificări la turla bisericii, și s-au schimbat geamurile la toată biserica – 2007. Valoare, 15 milioane turla, și 12 mil geamurile.
f) S-a schimbat traseul țevii de gaze care fusese amplasată chiar prin fața bisericii (creând un aspect neplăcut pentru fațadă), fiind mutată în partea laterală dreaptă a bisericii – 2009.
g) S-a restaurat pictura exterioară, în partea superioară de către meșterul Radu Vasile – 2009.

==Tradiții și obiceiuri ale locului==
1. Cunoscută și sub denumirea de „Biserica cu cal”, deoarece în partea de sud, asemenea locului în care se află zidită și Ana de către meșterul Manole, se afla la începuturi, un cal alb, și înfățișa calul lui Tudor Vladimirescu, “Aripaș”, care după moartea sa, s-a întors singur pe aceste meleaguri pe unde a trecut mai înainte cu stăpânul său, și rănit fiind nu a mai trăit mult. În cinstea domnului Tudor, oamenii l-au îngropat ca pe un om de rând, iar capul său l-au așezat cu multă cinste într-un zid al bisericii, considerând că astfel va dăinui și mai mult amintirea și rămășitele pământești ale calului ALB pe care a murit Tudor Vladimirescu. Oamenii l-au plâns pentru ca nu l-au mai găsit pe Tudor, de aceea se mai numea înainte și "biserica cu cal". De ce i se spune biserica cu cal? Pentru ca acolo se găsește ultimul cal al lui Tudor Vladimirescu, un cal alb, care a venit singur la biserica, după ce domnitorul a fost omorât de turci. A fost cunoscut de cei ce-l îngrijiseră mai înainte, dar și după obiectele și însemnele care s-au găsit asupra calului. Cu siguranță pe aici mai trecuse și mai înainte, și i-a plăcut mult zona sălbatică de deasupra bisericii cu multe izvoare la suprafața și iarba din belșug. Cert e ca aici a stat pana a murit, iar localnicii i-au purtat o mare cinste cat a trăit, iar la moartea sa, capul sau a fost băgat în zidul din partea dreapta a bisericii, pentru a trai veșnic în amintirea bisericii și a locuitorilor din acea zona.
2. Unele persoane consideră că nu se numea biserica cu cal, ci cu cai, singura diferență fiind un punct (situație care întărește expresia, a pune punctul pe I), care s-a pierdut probabil în timp. Justificarea ar fi aceea că în exteriorul bisericii sunt pictați mai mulți cai, nu doar unul singur cel al lui Tudor. Posibil ca lumea văzând pe sfântul Ghe. și sfântul Dumitru deoparte și de alta pe fațada bisericii călare pe cai, unde se mai adăugă și faptul că opus picturii care reprezintă Moartea cu coasa se afla încă un călăreț pe calul său, posibil a fi fost Alexandru Macedon sau Tudor Vladimirescu, de asemenea și un cal în două picioare deasupra locului în care se presupune că ar fi căpățâna calului lui Tudor, calul care a venit singur, fără stăpân, și s-a oprit la această biserică, pe unde mai trecuse odinioară, toate acestea poate au determinat pe cei care au trecut pe lângă biserică, să o numească drept reper, biserica cu cai. Este posibil ca biserica sa fi avut și o herghelie de cai, care erau folosiți la culturile viței de vie, și care umblau liberi printre izvoarele dealului de deasupra bisericii. Până în anul 2009, pictura s-a șters în mare parte, rămânând însă ornamentul cu motive locale, care încadra inițial calul în două picioare deasupra locului în care se presupune că ar fi căpățâna calului lui Tudor Vladimirescu.
3. Este posibil ca aici sa fi fost și o herghelie de cai, pentru că astfel se poate explica cum o biserica atât de mică se putea întreținea singura, și pe deasupra avea și cea mai mare bibliotecă din orașul Drăgășani cu cele mai vechi cărți din zonă.
4. În timpul năvălirii turcilor, bisericile din Oltenia au fost devastate, iar spre a profana locașurile de cult, au intrat până la ușile de la altar, la bisericile de la Gârdești și Capu Dealului. De aceea a apărut ideea conform căreia dacă prin cai s-a făcut necurăție în locașul cel sfânt, tot așa să se și sfințească, printr-un cal, calul lui Tudor cel cu nume de zburător (Aripaș) care duce rugăciuni către cer.
5. O tradiție locală spune că pe timpuri, un om trecea în fiecare dimineață cu o tobă pe drum și striga: „Să trăiască domnia sa, boier Giura”, de la un capăt la altul al satului. O altă tradiție spune că un om, se ducea de trei ori în fiecare zi la biserică și trăgea clopotul, iar în timp ce trăgea clopotul, striga în același timp, „Boier Giuraaaaaa”, de fiecare dată când trăgea clopotul, drept mulțumire pentru ajutorul acordat oamenilor din această zonă.
6. Se spune că în zidul bisericii se află capul ultimului cal pe care l-a avut Tudor Vladimirescu.
7. Are moartea cu coasa, la colțul bisericii.
8. Are mulți cai pe pereți, unii chiar verzi.
9. Icoana praznicală(a hramului) de pe fațada bisericii are un sigiliu care există până în zilele noastre.

==Preoți slujitori cunoscuți, la parohia Capu Dealului:==
1. Gheorghe Diculescu a înlocuit bol¬ta cea mare care era din zid şi se crăpase cu alta din cercuială tencuită. Tot sub acest preot s-a învelit biserica cu tablă, s-au legat zidurile cu fier şi a împrejmuit-o cu gard de ulucă. În interiorul bisericii a făcut reparaţii brutarul Gheorghe Stoica, care a pardosit-o şi a făcut strănile de lemn.
2. Pr. Popescu Mihai, fiu al satului, 1900-1930, tatăl preoteselor Ma(r)iţa şi Elena, şi al d-nei Lica.
3. Pr. Rudeanu, căsătorit cu o fată din parohie, a fost preot între 1930–1948.
4. În acelaşi timp slujea şi preotul Butoi, care făcea slujbă şi la Gârdeşti.
5. Pr. Gobjilă Mihai, venit din Basarabia 1948-1958. În timpul lui s-au unit cele două biserici, cu biserica de la Momoteşti. O reparaţie cu spălarea picturii de fum s-a făcut pe bază de deviz în anul 1957, preot fiind Gobjilă Mihai.
6. Pr. Fiera Dumitru 1958-1973. În timpul lui s-au unit bisericile Gârdeşti şi Capu Dealului, cea din Capu Dealului devenind filială până în 2000. De asemenea s-a făcut prima inventariere a bunurilor de patrimoniu mobile și imobile cunoscute la această biserică.
7. Pr. Iepurescu 1973-1976.
8. Pr. Neagoe, în calitate de locţiitor temporar, 1976.
9. Pr. Neamţu Dumitru?, 1976-1994. A ținut o bună organizare a documentației bisericești, poate cea mai bună.
10. Pr. Chivulescu Marian, 1994-2000. În timpul lui s-a refăcut pictura interioară și exterioară, în anul 1999. Până în anul 2000, biserica din Capu Dealului a fost unită cu cea de la Gârdești. Din acest an parohia se împarte așa cum fusese inițial, la Gârdești slujind Chebăruș Ghe., iar la Capu Dealului Ilina Mihai.
11. Pr. Ilina Mihai, 2000-2005. În timpul lui s-au instalat țevile de gazele la biserică, s-au montat două sobe pe gaz, și s-a construit o magazie în fața bisericii, din blana, acoperită cu plăci de azbociment.
12. Pr. Stoica Daniel, 1 iul. 2005- ……..

==Personalități==
Cântăreți slujitori:
1. Bâra ……
2. Ioniță Pisoc
3. Roncea Gheorghe 1954.
4. …… Marin de la Dobrusa
5. Bereanu Ion, de la Momotești, 2000-2005.
6. Cobîrje C-tin, 2005-
Epitropi de seamă:
1. Roșculete Mircea, epitrop 2006-2010.
2. Mijloianu Viorel
3. Georgică Bolocan
4. Lungu Constantin
5. Ciobanu Gheorghe, bunicul lui Ciobanu Radu cu sifonaria 1954.
6. Neiboiu Dumitru
7. Gheorghe Negheorghe (Capsoman).

Consilieri de seamă:
1. Vlăducu Ilie, consilier de seamă care a slujit biserica de-a lungul a 5 preoți.
2. Mehedințu Marin
3. Vișoiu Gheorghe
4. Dima Nicolae
5. Lungu Nicolae
6. Ciobanu Dumitru.

==Localizare geografică==
Se află în partea de Vest a oraşului [[Drăgăşani]], la o distanţă de circa 2 km faţă de centrul oraşului, situată pe drumul ce leagă oraşele Drăgăşani şi Târgu Jiu.

==Predoslovie==
Pe frontispiciul de la intrare în pronaos, deasupra uşii, se găseşte următoarea inscripţie, scrisă în limba română veche cu litere
chirilice:
"Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul sfintei adormiri a peacuratei fecioare s-au ridicat şi s-au înfrumuseţat cu zugrăveli după cum se vede cu toată cheltuiala şi osteneala dumnealui [[căpitan Giura]] şi soţia sa Alexandra în zilele prealuminatului şi înălţatului domn [[Ioan Gheorghe Dimitrie Ghica]] voievod cu blagoslovenia preasfinţiei sale părintelui nostru episcopu Galaction, 1824 iunie 25"

==Particularităţi==
[[Image:Noul_Testament_Biserica_cu_cal.JPG|thumb|right|Noul_Testament_Biserica_cu_cal"]]
# Cimitirul are o groapă comună în care au fost îngropaţi oamenii lui [[Tudor Vladimirescu]], după luptele cu [[eterist|eteriştii]] împotriva [[otoman]]ilor.
# Grosimea zidurilor depăşeşte în unele locuri 1 metru, iar în mijlocul locaşului de cult sunt doi stâlpi cubici de rezistenţă, ornamentaţi cu motive florale locale, în special viţa de vie.
# Existenţa unui cal alb, pictat în partea exterioară a bisericii, spre sud, care nu are nicio legătură cu iconografia, însă care ocupă un loc spaţial cu conotaţii simbolice.
# Înfăţişarea celor două perspective, rai şi iad, la intrarea în biserică, fiind una dintre cele trei biserici (monumente istorice) din ţară, care au acest motiv pictural.

==Obiecte de patrimoniu==
OBIECTELE DE VALOARE
Obiectele de valoare care sunt inscrise în lista de patrimoniu, și care au o valoare însemnata, se pot imparti în doua categorii:

A. Obiecte care sunt și în zilele noastre și sunt inventariate, constituind patrimoniu national.
B. Obiecte vechi înregistrate inainte de revolutie, și care s-au furat intre timp, și pe care asteptam sa le recuperam;

A. Găsite la biserică, deci care există: LA DATA DE 06.12.2009, SF NICOLAE

I. CĂRȚI:
1. Octoih Mare, 1890, 767 p. –VECHE
2. Penticostarul, 1895, 462 p. –VECHE
3. Triodul, 1897, 845 p. –VECHE
Triodiu – adică trei cântări care cuprinde în sine tota oranduiala serviciului bisericesc, cu incepere de la Duminica Vameșului și Fariseului pana la Sfânta Înviere. Cu aprobarea Sf. Sinod al Sf. noastre Biserici Autocefale Ortodoxe Romane
CAPITOLE:
* 001_Săptămânile lăsatului de carne și brânză
* 002_Începutul Sfântului și Marelui Post
* 003_Săptămâna a Doua din Post
* 004_Săptămâna a Treia din Post
* 005_Săptămâna a Patra din Post
* 006_Săptămâna a Cincea din Post
* 007_Săptămâna Stâlpărilor
* 008_Săptămâna Mare
* 009_Cântări și Învățături. http://www.ortodoxmedia.com/.

—————————
3.1 Noul Testament, 1877, -VECHE
—————————

4. Prohodul D lui Iris Hs, 1935
5. Aghiasmatar, 1937
6. Prohod, 1944
7. Ceaslov, 1945
8. Prohodul, 1967, 3 buc
9. Aghiasmatar, 1974
10. Tipic Bisericesc, 1976

DINTRE OBIECTE VECHI DE VALOARE AMINTIM SI:

1. Sf. Potir de la biserica din Capu Dealului, Dragasani
2. Sfintele Usi Imparatesti, de la intrarea în sf. altar.
3. Sfeșnic turnat din bronz, sec XIX.
4. Clopot mic, 48 kg, bronz, aramă și argint, a II-a jum. a sec XIX, diametru…… înălțime…..
5. Clopot mare, 100 kg, bronz și aliaje, a II-a jum a sec XIX. diametru…… înălțime….. Trebuie precizat că primul clopot a fost furat de turci.
6. Toate icoanele vechi, de valoare au fost furate de-a lungul timpului de persoane necunoscute.

B. Care erau la biserica pana la 1972, când au fost inventariate:

1. Penticostar, nr crt. 20, an 1894, nr inv. 122
2. Apostol , nr crt. 21, an 1895, nr inv 122(probabil 123)
3. Au mai existat și alte 19 cărți vechi care trebuie inventariate.

Morminte vechi şi eroi ai neamului:
1. Morminte: Se păstrează câteva morminte vechi, având cruci din piatră, inscripţionate cu caractere chirilice şi româneşti.
2. Eroi: Luţoiu Dumitru şi Stoica Dumitru, morţi în al II-lea război mondial.

==Mărturii despre biserică==
1. Încă de la început, cartierul a fost strâns legat de biserica sa, care i-a adus notorietate. Astfel, printre monumentele importante ale municipiului Drăgășani, erau menționate și biserica din Capu Dealului: "municipiu, județul Vâlcea; ruinele castrului roman Rusidava; Muzeul viei și vinului; casa memoriala a scriitorului Gib Mihăescu; biserica Adormirea Maicii Domnului (1793); biserica Sfântul Ilie (secolul XVIII) cu fresce originare; biserica lui Iancu Jianu din Capu Dealului cu pictura în fresca ; biserica Sfântul Nicolae (1826-1835) cu pituri murale originare; case întărite de Tudor Vladimirescu: casa Setrarului, casa Filaret și metocul Episcopiei Râmnicului; monumentul eteriștilor, al batalionului sacru (1881); monumentul eroilor din Primul Război Mondial; bustul lui Tudor Vladimirescu (1970, sculptor V. Năstăsescu)".
2. În anumite documente, se amintește de biserica din mahalaua Capu Dealului, satul Grădeștii, ca fiind „ (pe) propietatea dumnealui boieri Florii Grădescu, Biserică de zid” . Printre primele scoli de zugravi din tara s-a numarat si cea de la Grădești despre care aflam dintr-o scrisoare pe care Dositei Filitti, mitropolitul Ungrovlahiei (1793-1810), o trimite lui Alexandru Moruzi voievod la 21 aprilie 1800, prin care cerea domnului scutirea de dari a dascalului scolii de zugravi de la Gardesti . Aici a ucenicit "Mincu Zugravu", un interesant personaj care a marcat viata cultural-artistica si didactica desfasurata in unul din actualele cartiere ale orașului Dragasani. Cercetatorul C. Tamas subliniaza ca "scoala de zugraveli a dascalului Mincu este prima scoala de arte plastice de pe teritoriul rural al patriei noastre".
Într-o lucrare a lui Constantin Bălan, se amintește despre biserica de la Capu Dealului, și despre frontispiciul de la intrarea în biserică: „Pisanie pe peretele de deasupra ușii de intrare în biserică, într-un câmp de 20/60, literă de 3,5 cm, cu negru pe fond gălbui, inscripția a fost retușată ulterior . De asemenea amintește de un pomelnic la proscomidiar pe un câmp de 60/58 cm, literă de 1,5-2,2 cm, cu alb pe fond albăstrui .
3. În anii 1932-1933 la Capu-Dealului se înființează o mica școala cu chirie, la o casa particulara. Cu timpul aici se va construi un local cu 4 clase de școala și grădinița (http://dragasani-vl.ro/).
4. Școala din Capu Dealului e amintita și în anul 2008 în proiectele de reabilitare: Continuarea rigolei betonate de la Şcoala Capul Dealului la intrarea în comuna Suteşti. http://www.curierul.ro/
5. Biserica Adormirea Maicii Domnului din cartierul Capu’ Dealului, ca și alte biserici vechi, adăpostea una din cele mai vechi biblioteci din municipiu. Biserica Adormirea Maicii Domnului din cartierul Capu’ Dealului – aceasta ca și alte biserici adăpostea una din cele mai vechi biblioteci din municipiu. Necesitatea unor biblioteci publice s-a impus încă din secolul al XIX-lea. (http://www.dragasani.net/).

Localizare geografică
Se află în partea de Vest a oraşului Drăgăşani, la o distanţă de circa 2 km faţă de centrul oraşului, situată pe drumul ce leagă oraşele Drăgăşani şi Târgu Jiu.

Predoslovie, sau Pisanie
Pe frontispiciul de la intrare în pronaos, deasupra uşii, se găseşte următoarea inscripţie, scrisă în limba română veche cu litere chirilice: "Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul sfintei adormiri a preacuratei fecioare s-au ridicat şi s-au înfrumuseţat cu zugrăveli după cum se vede cu toată cheltuiala şi osteneala dumnealui căpitan Giura şi soţia sa Alexandra în zilele prealuminatului şi înălţatului domn Ioan Gheorghe Dimitrie Ghica voievod cu blagoslovenia preasfinţiei sale părintelui nostru episcopu Galaction, 1824 iunie 25"

==Bibliografie==
# Răuţu Melete, iconom stavrofor, protoiereu al judeţului Vâlcea, “Monografia ecleziastică a judeţului Vâlcea cu privire la monumentele religioase, precum şi la viaţa morală şi religioasă a poporului”, alcătuită cu ocazia jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I regele României, imprimeria judeţului Râmnicul Vâlcea, 1908.
# A se observa „Pomelnicele Episcopiei” .
#Iorga, „Inscripţii din bisericile României”, p. 156. Vezi şi în această lucrare de licenţă: Episcopul Mihail II.
#„Biserica Ortodoxă Română”, XXIX, p. 605.
#”Comunicări” de d-l. N. Iorga, profesor universitar, Bucureşti. Cfr. Dobrescu, 1. c. p. 545. Ibidem, Lepădatu, „Episcopia Strehaii”, pag. 29. Athanasie apare numai odată într-un hrisov domnesc al lui Mircea cel Mare, ca martor, împreună cu Anthim. Haşdeu, „Istoria Critică”’ pag. 130, nota 446.
#St. Ionescu-Cheianu‚ “Geografia judeţului Vâlcea”, p. 122.

==Surse==

* http://www.episcopia-ramnicului.ro/
* http://www.crestinortodox.ro/
* http://capudealului.blogspot.com/
* http://picasaweb.google.com/capriceanu/
* http://capudealului.150m.com/

[[Categorie:Biserici ortodoxe din judeţul Vâlcea|Drăgăşani]]
[[Categorie:Protoieria_Drăgășani]]

{{Traducere EN}}

[[Image:Symeon the Stylite.jpg|right|frame|Sfântul Simeon Stâlpnicul]]
[[Cuvios]]ul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru ”’Simeon Stâlpnicul”’ sau ”’Simeon cel Mare”’ (aprox. 390-459) a fost un [[călugăr]] ortodox care a trăit în Siria secolului al V-lea, ca [[stâlpnic]]. [[Prăznuire]]a sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face la data de [[1 septembrie]].

==Viața==
Symeon was born to a shepherd’s family in the Cappadocian village of Sisan in Syria. When he was a youth, he was deeply moved after hearing the [[Beatitudes]], and decided to join a [[monastery]]. His desire for fasting and asceticism grew quickly.

The [[abbot]] asked him to withdraw from the monastery due to his strict [[asceticism]], fearing that the other brothers would imitate the extreme [[fasting|fasts]]. Symeon withdrew to live in an empty well in the nearby mountains. The monks searched for him and asked Symeon to return to the monastery, but he soon left again to continue his asceticism.

Crowds came to him to receive healing and to learn more about the Christian faith, but to avoid them, Symeon went up to a pillar and began to live there in a little cell, still devoted to [[prayer]] and fasting. He sat or stood in prayer for many weeks at a time, but he was hardly cut off from the world.

He wrote letters and even received visitors via a ladder. Many threatened and ridiculed him, but far more were inspired by his constant fasting and prayer. Those who were attentive to his teachings include the Emperor Theodosius II of Rome and his wife, Empress Aelia Eudocia, as well as the Righteous [[Genevieve of Paris]]. His letter to the Emperor Leo of Constantinople in favor of the [[Fourth Ecumenical Council|Council of Chalcedon]] was highly respected. Many people came to listen to him and even to be [[baptism|baptized]]:

[[Image:Column of Simeon.jpg|right|thumb|300px|Column of St. Symeon, Syria]]
:”"[[Theodoret of Cyrrhus|Theodoret]] says that he became so famous in Rome that the Nomadic Arabs by the thousands believed in [[Jesus|Christ]] and were baptized because of him; the King of Persia sent envoys to inquire into his way of life, and the Queen asked to be sent oil that he had blessed. He also was a great defender of sound doctrine, and confirmed the Orthodoxy of the Holy Council of [[Chalcedon]] for many who had been beguiled by the teachings of the [[Monophysitism|Monophysites]], including the Empress Eudocia, widow of Theodosius the Younger. After a life of unheard-of achievements and struggles, he reposed in peace at the age of sixty-nine, in the year 459."” ([http://www.goarch.org/en/chapel/saints.asp?contentid=646 1])

His body was taken down three days after his death, and his [[relics]] were sent to Antioch.

==Imnografie==
[[Tropar]] ([[Glas]]ul 1):
:Thou becamest a pillar of patience and didst emulate the [[Forefather]]s, O righteous one:
:[[Job]] in his sufferings, [[Joseph the Forefather|Joseph]] in temptations, and the life of the bodiless while in the body,
:O Symeon, our righteous Father, [[intercede]] with Christ God that our souls be saved.

[[Condac]] (Glasul 2):
:Thou soughtest the heights, though parted not from things below;
:thy pillar became a chariot of fire for thee.
:Thou becamest thereby a true companion of the [[angel|angelic host]];
:and together with them, O Saint, thou ceaselessly prayest Christ God for us all.

==Alți stâlpnici==
*Father [[Daniil Stâlpnicul]] (409-493), a disciple of Saint Symeon, whose feast is [[December 11]]
*Saint [[Simeon Noul Stâlpnic]] or the Younger (d. 592), whose feast is [[May 24]]
*Saint [[Alipie Stâlpnicul]] (7th-8th century), whose feast is [[November 26]]
*Saint [[Lazăr Stâlpnicul]] (968-1054), who fell asleep on [[November 8]]

==Legături externe și surse==
”The biography of Saint Symeon is found in the writings of the monk Anthony, who wrote it in Greek after witnessing the death of Saint Symeon. Another biography was written in Aramaic by two other followers: Symeo, son of Apollon, and Barhtar Barudan. The third source is the "History" of Theodoret, Bishop of Cyrrhus, in 444.” ([http://stgeorgeupland.tripod.com/abram/his_st_symeon_monastery.htm 2])

*[http://www.ccel.org/p/pearse/morefathers/evagrius_1_book1.htm#p24 Simeon the Stylite] of the ”Ecclesiastical History of Evagrius” Book 1, Chapter 13 by [[Evagrius Scholasticus]] (AD 431-594), translated by E. Walford.
*[http://www.ccel.org/s/schaff/hcc3/htm/iii.vii.x.htm St. Symeon and the Pillar Saints] ”History of the Christian Church, Volume III: Nicene and Post-Nicene Christianity. A.D. 311-600.” Chapter 4, Section 37, by Philip Schaff.
*[http://stgeorgeupland.tripod.com/abram/his_st_symeon_monastery.htm St. Symeon the Stylite Monastery] details the life of Saint Symeon as well as the history of the monastery in his name in Syria
*[http://www.saintpatrickdc.org/ss/0105.htm#sime Simeon Stylites the Elder, Hermit] from the site of Saint Patrick’s Church in Washington, DC ([[Roman Catholic Church|Catholic]])
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=102448 Saint Symeon the Stylite] from the [[Orthodox Church in America]] website
*[http://www.saintbarbara.org/about/icons/symeon.cfm Father Symeon Stylite the Elder] from the Santa Barbara [[Greek Orthodox Archdiocese of America|Greek Orthodox Church]] in Orange, CT
*[http://www.goarch.org/en/chapel/saints.asp?contentid=646 Symeon the Stylite] from the [[Greek Orthodox Archdiocese of America]] website
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Simeon_Stylites Simeon Stylites] (Wikipedia article)
*[http://www.comeandseeicons.com/s/lkg05.htm Icon of St. Simeon the Stylite with his mother, St. Martha]
*[http://www.comeandseeicons.com/s/phn65.htm Icon of St. Simeon the Stylite]

[[Categorie:Stâlpnici]]
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Sfinţi]]

[[en:Symeon the Stylite]]
[[fr:Syméon le Stylite]]

”’Schevofilaxul”’ (gr. σκευοφύλαξ) este acel [[cleric]] al [[Catedrală|catedralei]] [[episcop]]ale care are în grija sa [[Obiecte liturgice|obiectele]] și [[veşminte]]le liturgice, în principal, dar și toate celelalte obiecte prețioase sau sacre din tezaurul bisericii, cum ar fi raclele cu [[moaşte]].

Schevofilaxul catedralei [[patriarh]]ale poartă titlul de „mare schevofilax” (gr. ο μέγας σκευοφύλαξ).

[[Categorie:Cler]]
[[Categorie:Liturgică]]

”’Teologia dogmatică”’ sau ”’Dogmatica”’ (de la [[dogmă]], din gr. ”dogma” – decizie, lege, decret; cf. Lc. 2, 1; F.A. 16. 4; 17, 7; 1 Efes. 2, 15), în sens larg, este disciplina Teologică ce tratează didascalia, adică doctrina sau învăţătura de credinţă constantă a Bisericii, adică adevărurile divine eterne, revelate „în repetate rânduri şi în multe feluri" (Evr. 1, 1), prin [[Profet|profeţi]] şi prin [[Iisus Hristos]], transcrise sub inspiraţia [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] în scrierile canonice ale [[Vechiul Testament|Vechiului]] şi [[Noul Testament|Noului Testament]], păstrate şi transmise de tradiţia [[apostoli]]lor, interpretate şi expuse critic de [[Sfinţii Părinţi|Părinţii]] şi de [[teolog]]ii Bisericii, formulate de-a lungul secolelor în mod conciliar, prin consens universal. În sens restrâns, Dogmatica urmăreşte să facă o expunere metodică şi o interpretare sistematică a dogmelor cuprinse în credinţa apostolică şi ecumenică, arătând originea [[Biblia|biblică]] şi dezvoltarea istorică a acestora, precum şi influenţa lor asupra diverselor aspecte ale vieţii şi misiunii Bisericii. Tot ce priveşte relaţia dintre doctrina Bisericii şi [[Spiritualitate|viaţa spirituală]], morală şi socială a creştinilor se numeşte evlavie (cf. Evr. 12, 28).

Una din sarcinile precise ale Dogmaticii este aceea de a păstra, a explica şi a proteja mărturisirea de credinţă creştină validă sau ”omologhia”, aşa cum a fost exprimată în [[Crez]]ul ecumenic din 381. Crezul constituie, de fapt, conţinutul credinţei pe care creştinul este obligat să-l profeseze în mod personal, drept condiţie de primire a [[Botez]]ului şi de intrare în [[Biserică]]. Crezul este reînnoit personal, ca parte din Taina [[Spovedanie]]i, şi este repetat la [[Liturghie]] înainte de [[Cuminecătură]]. Înainte de [[hirotonia]] sa, [[episcop]]ul este ţinut să rostească Crezul în public şi să-l explice. Fără această ”omologhia-confessio” (II Cor. 9, 13; Evr. 3,1; 4,14; I Tim. 6. 12). identitatea dogmatică a creştinului, ca si cea instituţională a Bisericii n-ar putea să fie recunoscute. Astăzi, explicarea Crezului se face prin [[catehism]]e alcătuite de fiecare episcop pentru [[Eparhie|eparhia]] sa.

Dogma este forma conceptuală a unui adevăr revelat atemporal, atestat direct de [[Sfânta Scriptură]], confirmat de Tradiţia Apostolilor (para-dosis), receptat în mărturisirea, în [[cult]]ul şi în disciplina Bisericii. Înainte de orice, dogma are un caracter biblic, deoarece este ecoul [[cuvânt]]ului lui Dumnezeu, despre care dă mărturie unică Biblia. Doctrina este concretizarea simbolică, în afirmaţii, în concepte, în simboluri, a mesajului biblic (gr. ”kerygma”). Doctrina creştină este, în mod esenţial, doctrina Sfintei Scripturi, întrucât exegeza, explicarea şi formularea ei simbolică fac parte din configuraţia textului biblic, de origine.

Din această cauză, dogma are un caracter stabil, adică este consecventă cu credinţa apostolică – din care tac parte Evangheliile sinoptice, credinţă care nu se adaugă şi nu se scade. Dogmatica se referă mereu la revelaţia divină infailibilă şi atemporală. Ea nu descoperă deci adevărul prin metoda hermeneutică, un adevăr pe care nu-l cunoaşte şi nu este revelat. Ea se referă la adevărul deja dat, revelat, ne-ascuns. adevărat (de la lat. ”verum”, cf. F.A. 12,9), pe care-1 protejează, explică, dezvoltă, fiind un adevăr infinit, absolut (In. 14,6: Efes.4,21). Dogmatica trebuie să rămână permanent consecventă cu Biblia: „Nimeni să nu întoarcă cuvintele Domnului spre păreri proprii" ([[Policarp al Smirnei]], ”Către Filipeni”, 7.1). [[Irineu de Lyon]] (+ 202) insistă ca Biserica să păstreze doctrina care s-a predat de la început în unitatea şi în integritatea ci catolică, globală (”Adv. Haer.” I,cap. 2). Sf. [[Atanasie cel Mare]] spune: [[Tradiţia]] de la început şi învăţătura de credinţă a Bisericii universale pe care a dat-o Domnul, Apostolii au propovăduit-o, iar Părinţii au păstrat-o. Pe ea s-a întemeiat Biserica " (”Către Serapion”, l XXVIII.pag.58).

Dogma are şi un caracter eclezial sau ecleziologic, deoarece dezvoltarea autentică. formularea validă a adevărului biblic infailibil, infinit, în faţa conceptelor şi expresiilor umane, se face prin lucrarea Duhului Sfânt, care, de la Cincizecime, îi adună pe cei care cred în Hristos în jurul Evangheliei, constituind, astfel, ”ekklesia”, Trupul lui Hristos in istorie (Rom. 16; 16; Efes. 1, 22). Ca succesori ai misiunii apostolice, episcopii sunt garanţii şi depozitarii Tradiţiei (Irineu). Autoritatea episcopilor şi a sinodului lor decurge din infailibilitatea Apostolilor, martori direcţi ai lui Hristos. Dar întreaga Biserică este zidită pe temelia Apostolilor, de aceea Biserica arc facultatea harismatică de a discerne teologia personală, arbitrară, de cuvintele Apostolilor, dogmele ortodoxe valide, de doctrinele false. Tocmai de aceea, conştiinţa dogmatică a Bisericii, exprimată în cărţi de cult. în practica de cult şi în cea liturgică, în experienţa spirituală a sfinţilor, are o mare valoare doctrinară.

Într-adevăr, Biserica, stâlpul şi temelia adevărului (I Tim. 3,16), inspirată de [[Duhul Sfânt]], Duhul lui Hristos, este aceea care a reţinut ceea ce este obligatoriu pentru mărturisirea de credinţă (omologhia) personală. în vederea primirii Botezului, Euharistiei şi Hirotoniei. Prin mărturia Duhului Adevărului (In. 3.16), ea este călăuzită să exprime constant Adevărul. Care este Iisus Hristos. în acelaşi timp, cum acest adevăr nu este un ”depositum” static. Biserica redescoperă sensul actual al doctrinei printr-o ermineutică teologică a Tradiţiei, sub iluminarea Duhului Sfânt în vocabularul teologiei latine. Biserica este ”norma normans”, iar mărturisirea de credinţă este ”norma normata”, cu alte cuvinte, dogmatica are limitele ei recunoscute de conştiinţa teologică a Bisericii.

Făcând aceasta, Biserica nu se constituie ca un magisteriu independent, căci ca transmite, redescoperă cuvântul lui Dumnezeu mărturisit in Biblie. Ea nu creează un strat aparte, un alt depozit care se alătură Sfintei Scripturi, o creaţie dogmatică ce s-ar suprapune Bibliei. Pe de o parte, Biserica lasă Tradiţia deschisă pentru dezvoltare dogmatică constantă, pentru inteligenţa (synesis-intellectus) spirituală şi plenară a Revelaţiei (Col. 1,9; 2, 2), pentru reflexia teologică şi contribuţia acesteia în ce priveşte metodele de cunoaştere (epistemologia) şi vocabularul teologic. Evoluţia dogmaticii nu trebuie să fie înăbuşită, pentru că nu orice accent nou este o inovaţie. Receptarea Tradiţiei prin (a)inculturatic sau contextualizare face parte din definiţia acesteia. Pe de altă parte, conştiinţa Bisericii care se cristalizează în Tradiţia validă devine un criteriu de a scruta dezvoltarea teologică ulterioară a dogmelor. Biserica poate deci schimba şi dezice erorile şi neclarităţile ascunse într-o formulare nouă. Ea trebuie să decenzureze limbajul dogmatic codat, automatismele, care pot să ducă la devieri. Biserica scrutează continuu regularizarea teologico – dogmatică a receptării. Cu alte cuvinte. Biserica redescoperă sensul actual al doctrinei printr-o ermineutică teologică a Tradiţiei, sub iluminarea Duhului Sfânt.

Dogmatica presupune, de fapt. o dublă operaţie teologică: inductivă şi deductivă, deoarece adevărul revelat nu este rezultatul cercetărilor, ci este primit în mărturia inspirată şi deci infailibilă a Profeţilor, a Apostolilor şi a Evangheliştilor. Dogmatica protejează autoritatea proprie a acestei mărturii având certitudinea adevărurilor prin experienţa credinţei, în mod necondiţionat de demonstraţia raţională. Sf. Atanasie spune că. într-a-devăr creştinismul nu se predă prin „dovedirea raţionamentelor. ci prin credinţă şi prin cugetarea religioasă unită cu evlavia" (Către Serapion, Epist. 1,20).

Cealaltă operaţie teologică rezidă în a „deduce" sensuri şi concluzii noi ale adevărului infinit. tot prin inspiraţia Duhului Sfânt, care conduce la tot adevărul (In. 14, 26). Respectând autoritatea mărturiei scrise a Revelaţiei, teologia „transcende" prin meditaţie critică forma acestei mărturii. Profeţii, Apostolii, Evangheliştii, pe de o parte, teologii Părinţii Bisericii, pe de altă parte, au una şi aceeaşi experienţă a lui Hristos – Adevărul lui Dumnezeu. În fond, şi unii şi alţii sunt învăţaţi de la Dumnezeu, şi nu ei învaţă despre Dumnezeu (1 In. 2,27).

Există o istorie a dogmaticii, care a fost determinată de mai mulţi factori:

- nevoia Bisericii de a rezuma credinţa creştină într-un crez sau într-un simbol simplu, ce trebuia să fie reţinut şi mărturisit de candidaţii la Botez; în acest scop, Chiril al Ierusalimului a scris Catehezele mistagogice (348);

- nevoia de a explica, în consens cu Biblia si cu Tradiţia, adevărurile de credinţă contestate sau rău formulate de unii creştini (eretici) sau de necreştini; printre primele erezii, se află dochetismul, care nega întruparea reală, istorică a Fiului lui Dumnezeu şi gnosticismul, care nega cunoaşterea revelaţiei şi tradiţia publică:

- nevoia de a fundamenta hotărârile Sinoadelor ecumenice cu referire la ereziile trinitare şi hristtologice: în această privinţă, un rol important l-au avut Părinţii capadocieni: [[Grigorie de Nyssa]] (Catehezele), [[Grigorie de Nazianz]] (Cuvântările teologice), [[Vasile cel Mare]] (Despre Duhul Sfânt);

- nevoia de a sistematiza revelaţia creştină in ansamblul ei; de pildă, Origen (în Despre principii) care dezvoltă conceptul despre creaţia eternă a lumii, fără început şi fără sfârşit, consecinţă a atotputerniciei divine, şi cel despre restaurarea (apocatastaza) tuturor la sfârşitul lumii, prin po-căinţă. inclusiv îndreptarea diavolului. Origen exclude eternitatea pedepselor;

- în procesul de înculturaţie sau de contextualizare, teologia a fost solicitată să caute sensul actual al doctrinei, contactul cu societatea secularizată, examinând critic continuitatea/discontinuitatea tradiţiei (…).

==Surse==
*Ion Bria, ”Tratat de Teologie dogmatică și ecumenică”, pp.9-13

[[Categorie:Teologie]]

[[el:Δογματική]]

”’Dogmatica”’ (gr. ”dogmatikon” = "cu privire la dogma"), sau ”’troparul dogmatic”’ (gr. ”troparion dogmatikon”) , se referă în [[Liturgică]] și [[Imnografie]] la acele [[tropar]]e care enunță în mod particular o [[dogmă]] de credință.

În general, troparele sau stihirile care se cântă la sfintele slujbe după „Slavă…” sunt tropare dogmatice relative la dogma [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], iar troparele sau stihirile care se cântă după „Și acum…” sunt tropare dogmatice referitoare la [[Întruparea]] Domnului nostru [[Iisus Hristos]] și la atributul de [[Theotokos]] dat Macii Domnului, și pecetluite de [[Sinodul III Ecumenic]] și [[Sinodul IV Ecumenic]].

În mod particular, pentru fiecare din cele 8 [[glas]]uri, [[Octoih]]ul are prevăzută o [[stihiră]] specială ce preaslăveşte dogma Întrupării lui Hristos [[Fecioara Maria]]. Aceste stihiri au o profunzime dogmatică mai deosebită, și de aceea au fost numite "dogmatici ale glasului". Ele sunt alcătuite de sfântul [[Ioan Damaschin]] în prima jumătate a secolului al VIII-lea. Aceste dogmatici se cântă la [[Vecernie]], înainte de imnul [[Lumină lină]], la "Şi acum…" (sau la "Slavă…; Şi acum…", dacă [[sfinţi]]i sau [[sărbătoare]]a zilei sau nu are stihiră la "Slavă").

[[Categorie:Liturgică]]
[[Categorie:Imnografie]]

Termenul ”’Dogmatică”’ are două utilizări înrudite în teologia și imnografia ortodoxă:
*”’[[Teologie dogmatică]]”’ – întrebuințarea principală se referă la disciplina teologică care tratează didascalia, adică doctrina sau învăţătura de credinţă constantă a Bisericii.
*”’[[Dogmatică (tropar)|Dogmatica]]”’, sau ”’troparul dogmatic”’, se referă în [[Liturgică]] și [[Imnografie]] la acele [[tropar]]e care enunță în mod particular o [[dogmă]] de credință.

[[Categorie:Teologie]]
[[Categorie:Liturgică]]
[[Categorie:Imnografie]]

”’Aleksandr Isayevich Solzhenitsyn”’ (”Rusă: Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын, ɐlʲɪˈksandr ɪˈsaɪvʲɪtɕ səlʐɨˈnʲitsɨn”) (11 Decembrie, 1918 – 3 August, 2008)<ref>[http://www.gazeta.ru/news/lastnews/2008/08/04/n_1251603.shtml В Москве скончался Александр Солженицын], Gazeta.ru (Rusă)</ref> a fost un dramaturg, romancier şi istoric rus.

== Referinţe ==
<references />

== Legături externe ==
*[http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1970/ The Nobel Prize in Literature 1970]
*[http://www.almaz.com/nobel/literature/Solzhenitsyn.html The Nobel Prize Internet Archive's page on Solzhenitsyn]
*[http://www.orthodoxytoday.org/articles/SolzhenitsynHarvard.php A World Split Apart]: Solzhenitsyn’s 1978 Commencement Address to the graduating class at Harvard University
**[http://www.americanrhetoric.com/speeches/alexandersolzhenitsynharvard.htm Audio and textual version of speech]
*[http://english.mn.ru/english/issue.php?2006-15-35 Aleksandr Solzhenitsyn: "Saving the Nation Is the Utmost Priority for the State"] ”’"Moscow News"”’ (2.05.2006)
*[http://www.spiegel.de/international/world/0,1518,druck-496003,00.html Der Spiegel interviews Alexander Solzhenitsyn: 'I Am Not Afraid of Death'] ”’"Der Spiegel"”’ July 23, 2007
*[http://www.solzhenicyn.ru (Russian) Solzhenicyn.ru - most informative site about Alexander Solzhenitsyn]
*[http://russia-ic.com/culture_art/literature/308 Vermont Recluse Aleksandr Solzhenitsyn]
*[http://solzhenitsyn.ru/modules/content/?id_chap=174&id=14 Solzhenitsyn’s autobiography from his non-official site]
*[http://www.anneapplebaum.com/gulag/intro.html The introduction to the Book Gulag by Anne Applebaum]
*[http://www.memo.ru/eng/index.htm Russian Memorial website to Human Rights victims]
*[http://noblit.ru/content/category/4/89/33/ Solzhenitsyn: biography, photos, prose, interviews, critical essays]
*[http://www.lastingtribute.co.uk/tribute/solzhenitsyn/2867109 Aleksandr Solzhenitsyn - Obituary and public tribute]
*[http://www.isi.org/books/bookdetail.aspx?id=46543681-fa28-46b9-92dd-3f99181d3ffd The Solzhenitsyn Reader: New and Essential Writings, 1947-2005]
*[http://www.peopleforever.org/NFHomepage.aspx?NFID=947 Alexander Solzhenitsyn's Profile]
*[http://www.podstantsiya.ru/?area=posts&id=1531 Solzhenitsyn: Life in Cavendish] Richard Svec, Town Manager of Cavendish, VT, speaks of Solzhenitsyn. Audio. August 5, 2008
{{DEFAULTSORT:Solzhenitsyn, Aleksandr}}

{{Ciornă}}
[[Categorie:Ruşi]]
[[en:Aleksandr Solzhenitsyn]]

[[Image:Pr Ion Bria.jpg|thumb|right|Ion Bria]]
Părintele ”’Ion Bria”’ (1929-2002) a fost [[preot]] și profesor de [[Teologie]] în [[Biserica Ortodoxă Română]].

==Viaţa și activitatea==
Părintele Ion Bria s-a născut la [[19 iunie]] 1929, în localitatea Telega, judeţul Prahova. A efectuat studii secundare la Liceele din Vălenii de Munte şi Ploieşti.

A făcut studii superioare la Institutul Teologic din Bucureşti (1950-1954), încheiate cu teza de licență ”Infailibilitatea Biscricii”, publicată în rezumat în „Ortodoxia”, nr.12 (1960), pp. 494-504. A urmat cursuri de doctorat (1954-1957) cu susţinerea tezei în 1968: ”Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor”, publicată în revista „Studii Teologice”, anul 20 (1968), pp.3-170 (concluzii publicate în „Istina”, nr. 2 / 1969). Mai apoi a continuat cu studii de specializare la Colegiul anglican din Canterbury (1962-1963) şi la Facultatea de Teologie din Durham (1966).

În anul 1965 a fost hirotonit întru [[diacon]] şi, în 1969, întru preot, mai târziu primind distincția de [[iconom stavrofor]].

A fost, pe rând, profesor la Seminariile Teologice din Buzău (1957-1961) şi Bucureşti (1962-1965), asistent la Institutul Teologic din Bucureşti (1965-1966), redactor la Editura Institutului Biblic (1966-1968), asistent și lector (1968 – 1970), apoi conferenţiar pentru Omiletică şi Catehetică (sept.1971 – apr.1973), apoi profesor titular la catedra de Misiune şi Ecumenism al Institutului Teologic din Bucureşti, de la [[1 ianuarie]] 1978.

===Activitatea ecumenică===
În perioada [[1 aprilie]] 1973 – [[30 iunie]] 1994, a lucrat la Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, fiind coordonator pentru Studii misionare ortodoxe în Comisia „Misiune şi Evanghelizare”. De asemenea, a fost director al Secţiei „Înnoire şi viaţă parohială” (1989-1990), apoi director executiv al Departamentului „Unitate şi Înnoire” („Credinţă şi Constituţie”), între anii 1991-1994. În această calitate a luat parte la marile reuniuni ecumenice: Adunările generale de la Nairobi (1975), Vancouver (1983), Canberra (1991); conferinţele misionare mondiale: Bangkok (1973), Melbourne (1981); conferinţele „Credinţă şi Constituţie”: Bangalore (1978), Santiago de Compostella (1993). Totodată, a fost invitat să susţină prelegeri despre Ortodoxie şi Ecumenism la Institutele ecumenice din Lyon, Paris, Geneva. Începând cu anul 1976 este profesor invitat la diferite Facultăţi de Teologie şi centre ecumenice din Europa, iar în 1990 a primit titlul de ”Doctor honoris causa” al Facultăţii de Teologie din Presov.

După 1990 s-a stabilit la Geneva, Elveţia, și a fost profesor asociat la Facultățile de Teologie din București, Iași sau Sibiu.

Părintele Ion Bria a trecut la cele veşnice în 2002, la Bucureşti.

==Gândirea teologică==
Teologia sa se orientează spre mai multe direcţii:
* expunerea contemporană a doctrinei ortodoxe (pentru învăţământul universitar);
* conturarea unei „misiologii ortodoxe”, ţinând seama de contextul misionar şi cultural european actual;
* evaluarea critică a teologiei româneşti în epoca modernă şi contemporană;
* a iniţiat un curent în teologia misionară, în jurul temei „Liturghia după Liturghie”.

==Scrieri==
A fost colaborator la numeroase reviste teologice din ţară și din străinătate (Geneva, Atena, Salonic, Paris, Boston, New York), și a publicat numeroase scrieri în volum.

===Lucrări în volum===

- ”Infailibilitatea Bisericii” (teză de licenţă), rezumat în „Ortodoxia" 12 (1960), pp. 494-504;

- ”Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor” (teză de doctorat), "Studii Teologice" 20 (1968), pp. 3-170. Concluziile (lb. franceză), in „Istina" (Paris), nr. 2 / 1969;

- ”Orthodox Contributions to Nairobi” (Editor), Geneva: WCC Publications, 1975;

- ”L’Orthodoxie. Hier-Demain” (în colaborare cu Marc-Antoine Costa de Beauregard şi Théologue de Foucaud). Paris: Buchet / Chastel, 1979;

- ”Martyria-Mission. The Witness of the Orthodox Churches today” (Editor), Geneva: WCC Publications, 1980;

- ”Autre Visage de FOrthodoxie: Eglise de Roumanie”. Geneve: Conseil Occumenique des Eglises, 1981;

- ”Dicţionar de teologie ortodoxă”, Bucureşti, 1981, 398 p. (reeditat în Olanda în anul 1986 şi la Bucureşti în anul 1994, 428 p.);

- ”Jesus Christ – the Life of the World” (Editor). Geneva: WCC Publications, 1982;

- ”Curs de Teologie şi practică misionară ortodoxă”. Geneva: Consiliul Ecumenic al Bisencilor (CEB), 1982;

- ”Curs de Formare misionară şi ecumenică”. Geneva: CED, 1984, 191 p.;

- ”Go Forth in Peace. Orthodox Perspectivei on Mission”. Geneva: WCC Publications, 1986:

- ”Credinţa pe care o mărturisim”. Bucureşti, EIBM 1987, 336 p.;

- ”Destinul Ortodoxiei”, Bucureşti, 1989, 372 p.;

- ”Mărturia creştină ortodoxă” (în lb. greacă, în colaborare cu Petros Vasiliadis). Thessaloniky: Tertios, 1989;

- ”People Hunger to be near to God” (Editor), Geneva: WCC Publications, 1990;

- ”Iisus Hristos”, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1992, 160 p.

- ”Regards sur l’Orthodoxie” (în colaborare cu Mgr. Daniel Ciobotea). Genève, COE. 1993;

- ”Spaţiul nemuririi sau eternizarea umanului în Dumnezeu”, laşi: Ed. Trinitas, 1994;

- ”Ecumenical Pilgrims” (Editor). Geneva: WCC Publications. 1995;

- ”Romania. Orthodox Identity at a Crossroads of Europe”. Geneva: WCC Publications, 1995;

- ”Ortodoxia în Europa. Locui spiritualităţii române”. Iaşi: Ed. Trinitas. 1995;

- ”Teologia Dogmatică şi Ecumenică”, Sibiu: Universitatea « Lucian Blaga », 1996;

- ”The Liturgy after the Liturgy. Mission and Witness from an Orthodox Perspective”. Geneva: WCC Publications, 1996;

- ”Liturghia după Liturghie”, Bucureşti: Ed. Athena, 1996;

- ”Biserica – Una Sancta în lumina tradiţiei ortodoxe”, Ed. Fac. de Teologie, Sibiu. 1998.

- ”Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică”, Ed. România creştină, col. „Didaskalos”, Bucureşti, 1999. ISBN 973-98959-4-8
:"Tratatul de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, elaborat de Pr. Prof. Ion Bria, corespunde şi răspunde în mod explicit acestor imperative, pe care teologia română de azi nu le poate uita sau ignora. Fundamentul teologic al doctrinelor creştine, de la [[antropologie]] la [[eshatologie]], constituind Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, este construit din sursele biblice ale Revelaţiei divine, din exegeza dogmatică patristică, din reflecţia teologilor moderni, inclusiv a celor români, care au excelat în perioada contemporană, prin temele şi poziţiile lor. în acest volum de teologie sistematică, în care cititorul găseşte o bibliografie abundentă, de calitate excepţională, autorul face o pledoarie pentru o reformă a metodologiei dogmatice: apologia credinţei apostolice şi sinodale, argumentarea continuităţii Tradiţiei, receptarea eclezială, harismatică a acesteia, precum şi transmiterea ei istorică, contextuală şi concretizarea ei culturală şi socială. Teologia Dogmatică trebuie să ajute pe creştini să afle, în labirintul societăţii şi civilizaţiei moderne, istoria mântuirii personale şi colective pe urmele lui Iisus Hristos." – P.S.Dr. [[Irineu Slătineanul]]

:"Tratatul de Teologie Dogmatică şi Ecumenică este un rezumat al prelegerilor propuse în cadrul ca-tedrei respective (denumirea anterioară: Teologia Dogmatică şi Simbolică), Ia Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna" din Sibiu. în anul universitar î996-1997. Tratatul a fost elaborat în această formă sintetică pentru a răspunde mai multor urgenţe:
*A prezenta studenţilor, atât celor care se pregătesc pentru misiune sacerdotală, cât şi celor care au nevoie de competenţă teologică în alte misiuni. în Biserică şi în societate, o imagine coerentă a credinţei apostolice, aşa cum aceasta s-a cristalizat în tradiţia ortodoxă;
*A stimula interesul generaţiei tinere, preoţi şi laici, pentru cercetarea teologică creatoare şi critică, după criterii şi repere contemporane (în acest scop, s-a alcătuit Bibliografia orientativă generală );
*A sugera o tipologie a teologiei ortodoxe române;
*A oferi material dogmatic pe cât posibil mai coerent şi actual, pentru continua formare teologică a preoţilor;
*A pune teologia simbolică în perspectivă ecumenică (în partea a treia a cursului);
*A orienta cultura teologică pentru marele public <în atenţia căruia s-a adăugat un Glosar de termeni şi de nume);
*A introduce, ca material de referinţă şi de inspiraţie, opera dogmatică a părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993), fost profesor la Sibiu, intre anii 1929-1946.
:Stilul şi conţinutul Tratatului au fost determinate de doi factori: locul Facultăţii de Teologie în misiunea didactică a Bisericii, care se extinde azi în tot mai multe domenii. Doctrina de credinţă – elementul esenţial al Creştinismului – a fost uitată şi chiar pierdută de generaţiile de după război. în ultimii ani, necunoaşterea învăţăturii creştine în Biserica Ortodoxă s-a pronunţat. Ortodoxia trebuie să fie din nou învăţată, explicată, transmisă pentru fiecare generaţie, începând cu citirea şi cu meditarea cuvântului lui Dumnezeu. Comunicarea, interpretarea şi transmiterea credinţei, toate trec prin învăţământul teologic universitar. În al doilea rând, s-a avut în vedere faptul că tinerii au mari lacune în ceea ce priveşte istoria doctrinei creştine, dezvoltarea şi formularea ei teologică. Tratatul are ca sursă numeroase prelegeri cu subiecte dogmatice, care au fost publicate recent în revistele teologice, anume cu intenţia de a face parte dintr-un manual sau compendiu pentru studenţi. Izvorul de bază îl constituie însă Dicţionarul de teologie (Fdiţia a II-a, Editura Institutului Biblic, Bucureşti. 1994), din care au fost citate şi reproduse mai multe capitole. Cum reflexia teologică este un domeniu personal şi sensibil. Tratatul, ediţia 1998-1999, va trebui schimbai mereu." – Pr. Prof. Dr. Ion Bria (Cuvânt înainte)

===Studii în reviste===

- "Sinergia în teologia ortodoxă", în ”Ortodoxia”, an. VIII, 1956, nr. 1, p. 29-43;

- "Simţirea tainică a prezenţei harului după Sfântul Simeon Noul Teolog", în ”Studii Teologice”, an. VIII, 1956, nr. 7 – 8, p. 470 -486;

- "Aspectul dogmatic al Sfintei Liturghii", în ”Ortodoxia”, an. XI, 1959, nr. 7-8, p. 417-427;

- "Infailibilitatea Bisericii – temei dogmatic al Unirii", în ”Ortodoxia”, an. XII, 1960, nr. 3, p. 494-504;

- "Harul Botezului în viaţa duhovnicească creştină", în ”Glasul Bisericii”, an. XIX, 1966, nr. II – 12, p. 931-944;

- "Actuala configuraţie geografică şi confesională a confesiunii anglicane", în ”Ortodoxia”, an. XV, 1963, nr. 1, p. 128-140;

- "Iisus Hristos iubitorul de oameni", în ”Ortodoxia”, an. XVIII, 1966, nr. 1, p. 54-69;

- "Aspecte dogmatice ale unirii Bisericii creştine", teză de doctorat in ”ST”, an. XX, 1968, nr. 1 – 2, p.3 – 170 (si extras);

- "Ecleziologia comuniunii", în ”ST”, an. XX, 1968, nr. 9-10, p. 669-681;

- "Slujirea creştină în lumea contemporană", în ”Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, an. XLV, 1969, nr. 3 – 4, p. 145 – 154;

- "Sensul activ al credinţei creştine", în ”Ortodoxia”, an. XXI, 1969,nr. 2, p. 216-240;

- "Sensul activ al speranţei creştine", în ”GB”, an. XXVIII, 1969, nr. 7 – 8, p. 777-787 (şi ”Ortodoxia”,an. XXII, 1970,nr. 1, p. 62-76);

- "Sfânta Scriptură şi Tradiţia", în ”ST”,an. XXII, 1970, nr. 5-6, p. 384-405;

- "Un obstacol în calea ecumenismului: prozelitismul confesional", în ”Biserica Ortodoxă Română”, an. LXXXVIII, 1970, nr. 9-10, p. 1053-1063;

- "Teologia ortodoxă română contemporană", în ”GB”, an. XXX, 1971, nr. 1- 2, p. 49-72 (trad. franc. in vol.????)

- "De la théologie orthodoxe roumaine des origines à nos jours", Bucureşti, 1974, p. 501 526 si trad. ital. în `Oekumenikon", nr. 3, 1976, p. 167-202);

- "Preoţie şi Biserică", în ”Ortodoxia”, an. XXIV, 1972, nr. 4, p. 523-534;

- "Spiritul teologiei ortodoxe", în ”Ortodoxia”, an. XXIV, 1972, nr. 2, p. 177- 194,

- "Învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu – Sfânta Treime", în ”GB”, an. XXXII, 1973, nr. 1 -2, p. 204-225;

- "Introducere la eclesiologia ortodoxă", în ”ST”, an. XXVIII, 1976, nr. 7-10, p. 695-704;

- "Prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în Biserică", în ”Ortodoxia”, an. XXX, 1978, nr. 3, p. 488-496;

- "Contribuţii ortodoxe la teologia ecumenică de azi", în ”ST”, an. XXXI, 1979, nr. 5 – I 0, p. 357 – 366;

- "Ecleziologia pastorală", în: ”Studii Teologice”, XXXI, 1979, nr.1-4, pp.316-323.

- "Rolul şi responsabilitatea Ortodoxiei în dialogul ecumenic", în ”Ortodoxia”, an. XXXII, 1980, nr. 2, p. 366-377;

- "Mărturia creştină în Biserica Ortodoxă. Aspecte, posibilităţi şi perspective actuale", în ”Glasul Bisericii”, an. XLI, 1982, nr. 1-2, pp. 70 – 109;

- "Biserica şi Liturghia", în ”Ortodoxia”, an. XXXIV, 1982, nr. 4, p. 481 – 491;

- "Învăţătura ortodoxă despre viaţa viitoare", în ”Ortodoxia”, an. XXXVI, 1984, nr.1, p. 9-28 (o parte din ultimele studii strânse în volumul ????);

- ”Curs de formare misionară şi ecumenică”,f.ed.?, Geneva, 1984, 191 p.);

- "Iisus Hristos – Dumnezeu Mântuitorul. Hristologia", în ”ST”, an. XLIII, 1991. nr. 2, p. 3-52;

- "Dogma Sfintei Treimi", în ”ST”,an. XLIII, 1991,nr. 3, p. 3-48;

- "Ortodoxia şi semnificaţia ei azi", în ”ST”, an. XLIV, 1992, nr. 1 – 2. p. 3 – 17;

- "Spiritualitate pentru timpul nostru", în ”ST”, an. XLIV, 1992, nr. 3 -4, p. 3 – 24.

===Lucrări publicate în străinătate===

- "La ”Koinonia” comme communauté canonique. Perspectives actuelles", in ”Istina”, Paris, XX, nr. 1, 1975.

- "Confessing Christ Today", in ”International Review of Mission”, vol. LXIV, 1975, nr. 253, p. 66-94.

- ”L’Orthodoxie”, Éditions Buchet-Chastel, Paris, 1979, 270 p. (în colaborare cu [[Marc-Antoine Costa de Beauregard]] şi Théologue de Foucauld).

- ”Martyria – Mission – The Witness of the Orthodox Churches Today”, Geneve, 1980 (în colaborare).

- "Unité des chrétiens et mission de l’Église et le renouveau de la communauté humaine", in ”Istina”, vol. XXVII, 1, 1982, p. 24 – 32.

- "L’engagement des Églises Orthodoxes" in ”Lumière et Vie”, Lyon, nr. 162, 1983, p. 59-68.

- "Ecclésiologie. Préoccupations et mutations actuelles", in ”Unité chrétienne”, Lyon, nr. 70, 1993, p. 45 – 88 (o parte din aceste studii strânse în volumul???).

- ”Ecclésiologie. Préoccupations et mutations actuelles”, Genève, 1984, 87 p.).

- "Mission ans Secularization in Europe", în: ”International Review of Mission”, vol. LXXVII, nr. 305, 1988, pp.117-130.

- ”The Sense of Ecumenical Tradition”, Geneva, 1991.

- ”Regards sur l’Orthodoxie” (în colaborare cu mitropolitul Daniel Ciobotea), Geneva, 1993.

- ”L’Orthodoxie. Démarche d’avenir”, Geneva, 1994.

- Numeroase alte articole, referate etc. – în reviste teologice de mare prestigiu din ţară şi de peste hotare.

[[Categorie:Preoţi]]
[[Categorie:Teologi]]

[[en:Ion Bria]]

Cel întru [[sfinţi]] părintele nostru ”’Maximian”’(sau ”’Maximianus”’), a fost [[arhiepiscop]] de [[Constantinopol]] între octombrie 431 și aprilie 434, în timpul [[Hristologie|disputelor hristologice]] ce au urmat [[Sinodul III Ecumenic|Sinodului al III-lea Ecumenic]] și depunerii lui [[Nestorie]]. Alegerea sa a fost influiențată de dorința împăratului Teodosie al II-lea. Prăznuirea sa se face la data de [[21 aprilie]]. Înainte de secolul al XII-lea, pomenirea sa se făcea la data de [[20 noiembrie]].

==Viața==
Maximian was of Roman background, born in Rome, who was a childhood friend of Pope [[Celestine of Rome|Celestine I of Rome]]. He was noted to be a pious man, but was not known for his intellect. He had a good reputation among the Christians, in part because at his own expense he constructed monuments to bury the departed. Maximian led a [[monasticism|monastic]] life before he entered the [[Holy Orders]]. He became a [[preot]] of the [[Church of Constantinople]], [[ordination|ordained]] by Abp. Sisinnius. He was a member of the [[clergy]] since the days of [[Ioan Gură de Aur]]. After the deposition of Nestorius, Maximian became Archbishop of Constantinople at the insistence of Emperor Theodosius II who apparently was looking for an ordinary candidate and perhaps one who was not overly under the influence of his sister, [[Pulcheria the Empress|Pulcheria]]. His selection passed over Proclus, who was a favorite of the aristocrats.

Maximian was [[consecration of a bishop|consecrated]] on [[25 octombrie]], 431. The attendees at his consecration reflected the ongoing controversy as the Orientals (Syrians) were not invited because they continued to regard Nestorius’ removal from the [[see]] of Constantinople as uncanonical. Maximian held Orthodox beliefs and thus followed in the stead of such former [[archbishop]]s as John Chrysostom, Atticus, and Sisinnius.

After initially enforcing the rulings of the [[Third Ecumenical Council|Council of Ephesus]], Theodosius, in mid 432, decided to try to heal the split with the Syrians and, after consulting with Bp. Maximian, wrote to [[John of Antioch]] deploring the animosity and setting conditions for reconciliation with the [[synod]] at Constantinople. Among the conditions was a requirement that the Syrians accept Maximian as bishop of Constantinople and renounce Nestorius. But, the Syrians, including John of Antioch, had objection over the ‘two natures’ issues with Cyril of Alexandria and his Letters and Chapters. After much negotiations Cyril and the Syrians settled their differences with the Chapters and John accepted Maximian and renounced Nestorius.

Throughout these negotiations, Maximian remained distant and blind to what was happening around him. Thus, it became clear that age and diminished intellectual alertness showed that he was not up to the job. On [[12 aprilie]], 434, Holy Thursday, in the midst of the negotiations Maximian reposed.

{{start box}}
{{succesiune|
înainte=[[Nestorie]]|
titlu=[[Listă a patriarhilor de Constantinopol|Arhiepiscop de Constantinopol]]|
ani= 431-434|
după=[[Proclu de Constantinopol|Proclu]]}}
{{end box}}

==Sources==
*[[Wikipedia: Archbishop Maximianus of Constantinople]]
*[http://www.ec-patr.org/list/index.php?lang=en&id=42 Ec-patr: Maximian]
*[[John Anthony McGuckin|McGuckin, John A.]], ”St. Cyril of Alexandria and the Christological Controversy”. Crestwood, NY: St. Vladimir’s Seminary Press, 2004. ISBN 0-88141-259-7

[[Category: Episcopi]]
[[Category: Sfinţi]]
[[Category: Patriarhi de Constantinopol]]

[[en:Maximian of Constantinople]]

Cel întru [[sfinţi]] părintele nostru ”’Maximian”’(sau ”’Maximianus”’), a fost [[arhiepiscop]] de [[Constantinopol]] între octombrie 431 și aprilie 434, în timpul [[Hristologie|disputelor hristologice]] ce au urmat [[Sinodul III Ecumenic|Sinodului al III-lea Ecumenic]] și depunerii lui [[Nestorie]]. Alegerea sa a fost influiențată de dorința împăratului Teodosie al II-lea. Prăznuirea sa se face la data de [[21 aprilie]]. Înainte de secolul al XII-lea, pomenirea sa se făcea la data de [[20 noiembrie]].

==Viața==
Maximian was of Roman background, born in Rome, who was a childhood friend of Pope [[Celestine of Rome|Celestine I of Rome]]. He was noted to be a pious man, but was not known for his intellect. He had a good reputation among the Christians, in part because at his own expense he constructed monuments to bury the departed. Maximian led a [[monasticism|monastic]] life before he entered the [[Holy Orders]]. He became a [[preot]] of the [[Church of Constantinople]], [[ordination|ordained]] by Abp. Sisinnius. He was a member of the [[clergy]] since the days of [[Ioan Gură de Aur]]. After the deposition of Nestorius, Maximian became Archbishop of Constantinople at the insistence of Emperor Theodosius II who apparently was looking for an ordinary candidate and perhaps one who was not overly under the influence of his sister, [[Pulcheria the Empress|Pulcheria]]. His selection passed over Proclus, who was a favorite of the aristocrats.

Maximian was [[consecration of a bishop|consecrated]] on [[25 octombrie]], 431. The attendees at his consecration reflected the ongoing controversy as the Orientals (Syrians) were not invited because they continued to regard Nestorius’ removal from the [[see]] of Constantinople as uncanonical. Maximian held Orthodox beliefs and thus followed in the stead of such former [[archbishop]]s as John Chrysostom, Atticus, and Sisinnius.

After initially enforcing the rulings of the [[Third Ecumenical Council|Council of Ephesus]], Theodosius, in mid 432, decided to try to heal the split with the Syrians and, after consulting with Bp. Maximian, wrote to [[John of Antioch]] deploring the animosity and setting conditions for reconciliation with the [[synod]] at Constantinople. Among the conditions was a requirement that the Syrians accept Maximian as bishop of Constantinople and renounce Nestorius. But, the Syrians, including John of Antioch, had objection over the ‘two natures’ issues with Cyril of Alexandria and his Letters and Chapters. After much negotiations Cyril and the Syrians settled their differences with the Chapters and John accepted Maximian and renounced Nestorius.

Throughout these negotiations, Maximian remained distant and blind to what was happening around him. Thus, it became clear that age and diminished intellectual alertness showed that he was not up to the job. On [[12 aprilie]], 434, Holy Thursday, in the midst of the negotiations Maximian reposed.

{{start box}}
{{succesiune|
înainte=[[Nestorie]]|
titlu=[[Listă a patriarhilor de Constantinopol|Arhiepiscop de Constantinopol]]|
ani= 431-434|
după=[[Proclu de Constantinopol|Proclu]]}}
{{end box}}

==Sources==
*[[Wikipedia: Archbishop Maximianus of Constantinople]]
*[http://www.ec-patr.org/list/index.php?lang=en&id=42 Ec-patr: Maximian]
*[[John Anthony McGuckin|McGuckin, John A.]], ”St. Cyril of Alexandria and the Christological Controversy”. Crestwood, NY: St. Vladimir’s Seminary Press, 2004. ISBN 0-88141-259-7

[[Category: Episcopi]]
[[Category: Sfinţi]]
[[Category: Patriarhi de Constantinopol]]

[[en:Maximian of Constantinople]]

”’Proclu”’ a fost [[arhiepiscop]] de [[Constantinopol]] între anii 434 și 446. A fost prieten și [[ucenic]] al Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Este cunoscut pentru al său Tomos („Tomusul lui Proclu”) care a păstrat pacea în mijlocul [[Hristologie|disputelor hristologice]] dintre [[episcop]]ii răsăriteni ai vremii sale. [[Prăznuire]]a sa se face la data de [[20 noiembrie]].

==Viața==
The date of his birth in not known. While little is known of his early life, Proclus was was noted for his prayerful life and that he studied the Holy Scripture. He became a [[reader]] at an early age. He was a disciple of John Chrysostom and was [[ordination|ordained]] a [[diacon]] and [[preot]] by him. From the great [[saint]], Proclus received a profound understanding of [[Sfânta Scriptură]] and learned to present his thoughts in a polished form.

Proclus was secretary to [[Atticus]] while Atticus was the [[archbishop]] of Constantinople. After Sisinius succeeded Atticus in 425 as Archbishop of Constantinople, Sisinius [[consecration of a bishop|consecrated]] Proclus Bishop of Cyzicus. However, heretical [[Nestorianism|Nestorians]] had already chosen a [[bishop]], and Proclus was turned back and remained in Constantinople where he preached the Word of God in the churches of Constantinople and denounced the impiety of the [[Heretic|heretics]].

Proclus continued his preaching after [[Nestorie]] became Archbishop of Constantinople in 428. It was during one of these events, in 429, that Proclus preached his famous sermon on Incarnation and defended the title of the [[Theotokos]] before Nestorius himself. This sermon was later made part of the Acts of the [[Third Ecumenical Council|Council of Ephesus]], at which Nestorius was [[deposition|deposed]].

After Abp. [[Maximian of Constantinople|Maximian]], who had succeeded Nestorius in 431, died in 434, Bp. Proclus was chosen, with the concurrence of the bishops of Constantinople and Emperor [[Teodosie al II-lea]], to succeed him as the Archbishop of Constantinople. Abp. Proclus’ ascent to the [[see]] of Constantinople was approved by [[Chiril al Alexandriei]] and [[John of Antioch]], in their responses to the synodical letters announcing Proclus’ appointment.

In 436, a number of bishops from Armenia approached Proclus about the appropriateness of some propositions presented by Nestorians that had been attributed to Theodore of Mopsuestia. In response, Proclus issued his letter, now referred to as the ”Tome of Proclus”, that he sent to the Eastern bishops, condemning the propositions, and requested their signatures. The bishops approved the "Tome" that did not mention Theodore whom the bishops admired. Abp. Proclus’ mediating approach succeeded in calming down the Church and enabling the return of many Nestorians.

In 438, Abp. Proclus had the [[moaşte]]le of St. John Chrysostom translated back to Constantinople from Comana and interred in the Church of the Apostles. This act reconciled the admirers of St. John who had separated themselves as a consequence of his unjust deposition as archbishop.

It was during the time of Proclus that the [[Trisaghion]] came into use. This came about when the area of Bithynia, in Asia Minor, suffered a series of destructive earthquakes. By tradition, during a prayer service appealing to God a boy was seemingly snatched out of sight up into the air and then returned to earth after which he related that he saw the [[angel]]s and God singing: "Holy God, Holy Mighty, Holy Immortal", that the people also began to sing, adding to it: "Have mercy on us." With this appeal the earthquakes came to an end. The prayer has continued as a part of the [[Sfânta Liturghie]] in the Church to this day.

Abp. Proclus reposed in 446, having been Archbishop of Constantinople for twelve years. His tenure as Archbishop of Constantinople was that of a wise, moderate, and conciliatory shepherd, who himself adhered strictly to the Orthodox faith, and endeavored to persuade those who differed from him by persuasion rather than force.

{{start box}}
{{succesiune|
înainte=?|
titlu=Episcop de Cizic|
ani=425-434|
după=?}}
{{succesiune|
înainte=[[Maximian de Constantinopol|Maximian]]|
titlu=[[Listă a patriarhilor de Constantinopol|Arhiepiscop de Constantinopol]]|
ani=434-446|
după=[[Flavian Mărturisitorul|Flavian]]}}
{{end box}}

==Surse==
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsLife.asp?FSID=103341 OCA: Proclus]
*[[wikipedia: Proclus_of_Constantinople]]
*[http://www.newadvent.org/cathen/12449b.htm Catholic Encyclopedia: St. Proclus]
*[http://www.goarch.org/chapel/saints/300 GOARCH: Proclus, Archbishop of Constantinople]
*[http://www.ec-patr.org/list/index.php?lang=en&id=43 Ec-patr: Proclus]

[[Category: Sfinţi|Proclu]]
[[Category: Episcopi|Proclu]]
[[Category: Patriarhi de Constantinopol|Proclu]]

[[en:Proclus of Constantinople]]

”’Proclu”’ a fost [[arhiepiscop]] de [[Constantinopol]] între anii 434 și 446. A fost prieten și [[ucenic]] al Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Este cunoscut pentru al său Tomos („Tomusul lui Proclu”) care a păstrat pacea în mijlocul [[Hristologie|disputelor hristologice]] dintre [[episcop]]ii răsăriteni ai vremii sale. [[Prăznuire]]a sa se face la data de [[20 noiembrie]].

==Viața==
The date of his birth in not known. While little is known of his early life, Proclus was was noted for his prayerful life and that he studied the Holy Scripture. He became a [[reader]] at an early age. He was a disciple of John Chrysostom and was [[ordination|ordained]] a [[diacon]] and [[preot]] by him. From the great [[saint]], Proclus received a profound understanding of [[Sfânta Scriptură]] and learned to present his thoughts in a polished form.

Proclus was secretary to [[Atticus]] while Atticus was the [[archbishop]] of Constantinople. After Sisinius succeeded Atticus in 425 as Archbishop of Constantinople, Sisinius [[consecration of a bishop|consecrated]] Proclus Bishop of Cyzicus. However, heretical [[Nestorianism|Nestorians]] had already chosen a [[bishop]], and Proclus was turned back and remained in Constantinople where he preached the Word of God in the churches of Constantinople and denounced the impiety of the [[Heretic|heretics]].

Proclus continued his preaching after [[Nestorie]] became Archbishop of Constantinople in 428. It was during one of these events, in 429, that Proclus preached his famous sermon on Incarnation and defended the title of the [[Theotokos]] before Nestorius himself. This sermon was later made part of the Acts of the [[Third Ecumenical Council|Council of Ephesus]], at which Nestorius was [[deposition|deposed]].

After Abp. [[Maximian of Constantinople|Maximian]], who had succeeded Nestorius in 431, died in 434, Bp. Proclus was chosen, with the concurrence of the bishops of Constantinople and Emperor [[Teodosie al II-lea]], to succeed him as the Archbishop of Constantinople. Abp. Proclus’ ascent to the [[see]] of Constantinople was approved by [[Chiril al Alexandriei]] and [[John of Antioch]], in their responses to the synodical letters announcing Proclus’ appointment.

In 436, a number of bishops from Armenia approached Proclus about the appropriateness of some propositions presented by Nestorians that had been attributed to Theodore of Mopsuestia. In response, Proclus issued his letter, now referred to as the ”Tome of Proclus”, that he sent to the Eastern bishops, condemning the propositions, and requested their signatures. The bishops approved the "Tome" that did not mention Theodore whom the bishops admired. Abp. Proclus’ mediating approach succeeded in calming down the Church and enabling the return of many Nestorians.

In 438, Abp. Proclus had the [[moaşte]]le of St. John Chrysostom translated back to Constantinople from Comana and interred in the Church of the Apostles. This act reconciled the admirers of St. John who had separated themselves as a consequence of his unjust deposition as archbishop.

It was during the time of Proclus that the [[Trisaghion]] came into use. This came about when the area of Bithynia, in Asia Minor, suffered a series of destructive earthquakes. By tradition, during a prayer service appealing to God a boy was seemingly snatched out of sight up into the air and then returned to earth after which he related that he saw the [[angel]]s and God singing: "Holy God, Holy Mighty, Holy Immortal", that the people also began to sing, adding to it: "Have mercy on us." With this appeal the earthquakes came to an end. The prayer has continued as a part of the [[Sfânta Liturghie]] in the Church to this day.

Abp. Proclus reposed in 446, having been Archbishop of Constantinople for twelve years. His tenure as Archbishop of Constantinople was that of a wise, moderate, and conciliatory shepherd, who himself adhered strictly to the Orthodox faith, and endeavored to persuade those who differed from him by persuasion rather than force.

{{start box}}
{{succesiune|
înainte=?|
titlu=Episcop de Cizic|
ani=425-434|
după=?}}
{{succesiune|
înainte=[[Maximian de Constantinopol|Maximian]]|
titlu=[[Listă a patriarhilor de Constantinopol|Arhiepiscop de Constantinopol]]|
ani=434-446|
după=[[Flavian Mărturisitorul|Flavian]]}}
{{end box}}

==Surse==
*[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsLife.asp?FSID=103341 OCA: Proclus]
*[[wikipedia: Proclus_of_Constantinople]]
*[http://www.newadvent.org/cathen/12449b.htm Catholic Encyclopedia: St. Proclus]
*[http://www.goarch.org/chapel/saints/300 GOARCH: Proclus, Archbishop of Constantinople]
*[http://www.ec-patr.org/list/index.php?lang=en&id=43 Ec-patr: Proclus]

[[Category: Sfinţi|Proclu]]
[[Category: Episcopi|Proclu]]
[[Category: Patriarhi de Constantinopol|Proclu]]

[[en:Proclus of Constantinople]]

[[Ieroschimonah]]ul ”’Dionisie Ignat”’ (1909-2004) a fost un [[călugăr]] român de la [[Muntele Athos]], mare părinte duhovnicesc al secolului XX.

==În țară==
Părintele Dionisie Ignat s-a născut la [[22 septembrie]] 1909 în comuna Vorniceni (județul Botoșani), într-o familie de țărani cu 8 copii, băieți și fete, dintre care cel mai mare, Gheorghe, a fost și el călugăr sub numele Ghimnazie. Părinții lui, Ioan şi Casandra Ignat, i-au dat la [[botez]] numele de Dumitru. Era cel mai mic dintre cei opt copii.

Dimitrie (viitorul Dionisie), plin de dorinţă arzătoare pentru viaţa monastică, l-a urmat pe fratele său mai mare, monahul Ghimnazie (Gheorghe în lume) la Schitul Măgura în 1923, pe când era în vârstă de numai 14 ani. Stareţul schitului a decis să-l accepte, în ciuda vârstei lui, dar în acelaşi timp să-l trimită la şcoală. Astfel că, timp de doi ani, Dimitrie a învăţat la Şcoala Profesională din Târgu Ocna şi vizita Schitul cât putea de des.

În 1926, când Moldova a fost tulburată de schimbarea calendarului, pleacă la Muntele Athos, urmându-l pe fratele său mai mare, Ghimnazie.

==Muntele Athos==
Cei doi frați, împreună cu alți doi călugări români, au ajuns la Sfântul Munte la 6 septembrie 1926, și s-au dus mai întâi ca oaspeţi în Chilia Sf. Gheorghe a părintelui Gherasim Sperchez, de la Schitul Capsala, nu departe de Karyes.

Deoarece se întâmplă des ca cineva să devină un bun monah atunci când începe prin a locui cu un străin, părintele Ghimnazie a decis că fratele Dimitrie ar trebui să facă aşa. De aceea l-a trimis la părintele Serafim, la Biserica Intrării în Templu a Născătoarei de Dumnezeu, lângă Karyes, mai jos de Schitul Sf. Andrei. Aceasta a fost în noiembrie 1926, şi fratele Dimitrie a stat acolo până în iulie 1927. În acest timp, părintele Ghimnazie lucra la Mănăstirea Iviron.

===Capsala===
În iulie 1927, Chilia Buneivestiri de lângă Mănăstirea Pantocrator ajunse de vânzare şi fu achiziţionată de părintele Ghimnazie şi fratele Dimitrie, împreună cu un alt călugăr, părintele Sebastian. Ei au împrumutat 5000 de drahme de la un anume părinte Mihail, care era negustor la Karyes.

Bătrânul Dionisie spune despre aceasta: „Cumpăraserăm Chilia Buneivestiri din Capsala, împrumutând nişte bani, şi ne luă trei ani de muncă pentru a-i returna. Pentru fiecare zi de lucru câştigam 20 de drahme. În acele vremuri, cu atâta se puteau cumpăra doar două pâini. Era foarte greu de trăit. Era extrem de dificil să te ţii de programul zilnic de slujbe şi să mai faci şi altceva pe lângă aceasta. Dar în acest timp m-am simţit mai aproape de Dumnezeu decât oricând altcândva, căci era atât de greu şi trebuia să ne încredinţăm atât de mult voii lui Dumnezeu. Am locuit în această chilie timp de cinci ani. În 1927, am fost tuns monah, iar fratele meu (Ghimnazie) a fost hirotonit ieromonah. În 1931, am fost hirotonit ierodiacon.”

Au stat la Capsala la Chilia Buneivestiri până în 1933. Chilia era săracă în mijloace materiale, deci amândoi trebuiau să lucreze în Mănăstirea Iviron, în timp de părintele Sebastian rămânea la chilie. Aici, la Chilia Buneivestiri, au avut multe ispite din partea vrăjmaşului. Dracii le apăreau sub diferite forme vizibile şi auditive, pentru a-i înfricoşa ca să abandoneze rânduiala lor de la chilie şi viaţa strictă pe care o urmau în mod constant. Uneori dracii apăreau sub formă de câini turbaţi şi se năpusteau la ei, lătrând. Părintele Ghimnazie, oricum, se ruga şi slujea des Sf. Liturghie, iar dracii au dispărut. În acest timp, părintele Ghimnazie a căzut bolnav, totuşi el nu şi-a schimbat modul său aspru de viaţă.

Bătrânul Dionisie va relata mai târziu: „În 1933 am părăsit Chilia Buneivestiri pentru o altă chilie în Capsala, închinată Sfântului Tikon de Zadonsk. Egumenul Chiliei Bunavestire tocmai murise iar părintele Ghedeon (Chelaru), egumenul Chiliei Sf. Tikon de Zadonsk, ne-a rugat să mergem să locuim cu el.”

Părintele Ghedeon deveni acum părintele lor duhovnicesc, iar ei au locuit cu el timp de patru ani.

===Schitul Colciu===
În 1937, amândoi fraţii au venit cu părintele Ghedeon la Chilia Sf. Gheorghe la Colciu, un schit al Mănăstirii Vatopedi. Toţi trei au lucrat cu mult zel şi renunţare-de-sine la reconstrucţia acestei chilii. Cu toată această muncă colosală, ei nu şi-au abandonat nici măcar pentru o clipă rânduiala lor ascetică, adică slujbele bisericeşti, canonul de la chilie şi lucrul în jurul schitului. Ei îndeplineau rânduiala bisericească urmând practica marilor mănăstiri, fără să omită nimic din Typicon.

Rugăciunile erau grupate astfel: Ceasul al Nouălea, Vecernia şi Canonul Maicii Domnului erau cântate cu un ceas înainte de asfinţit (când apune soarele în Sfântul Munte este miezul nopţii, după ceasul bizantin). Pavecerniţa se citea imediat după masa de seară. La ora 8 dimineaţa după calculele bizantine, ceea ce este echivalent cu ora 2 dimineaţa, slujbele începeau: Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Ceasul al 3-lea, Ceasul al 6-lea, urmate de Sf. Liturghie. Un acatist se cânta după a şasea laudă a canonului de la Utrenie. Parastasul – o slujbă pentru comemorarea celor adormiţi – se citea după-amiaza. Canonul de la chilie se făcea întotdeauna cu un ceas înainte de Ceasul al Nouălea, adică atunci când călugărul era liber.

Chilia avea livezi de măslini – aproximativ 1000 de pomi – precum şi viţă-de-vie, portocali, lămâi, nuci, smochini, pruni, vişini etc. În grădină creşteau toate bucatele necesare: ceapă, usturoi, tomate, vinete, ardei iute, pătrunjel, ţelină, varză, sfeclă, cartofi, fasole etc. Călugării vorbeau de grădina lor ca de „vaca monahului” (ceea ce înseamnă că grădina era sursa lor principală de hrană).

Printre toate muncile lor fizice şi duhovniceşti, Dumnezeu le trimitea de asemenea şi consolări. În Chilia Sf. Gheorghe se află o icoană a Maicii Domnului de la Kazan, făcătoare de minuni, care acum se află în biserică. La început se afla într-una din chiliile monahilor şi stătea pe o masă în mijlocul camerei cu două candele aprinse înaintea ei. După cum povesteşte bătrânul Ioan Şova, „odată camera a luat foc şi întreaga pardoseală a ars, împreună cu mobila şi cărţile; oricum, cadrul ferestrei, uşa, masa pe care stătea icoana şi podeaua de sub masă au rămas intacte. Când părintele Dionisie a deschis uşa, încăperea era plină de fum sub presiune, care l-a lovit cu putere în faţă. Dar puţin după aceasta, când a fost în stare să privească înăuntru, el văzu icoana intactă iar candela de pe masă aprinsă, în timp ce chipul Maicii Domnului părea că zâmbeşte”.

Călugării începeau să se strângă în jurul lor, iar chilia reîncepu să prospere spiritual. În acelaşi timp, vrăjmaşul, care nu doarme, nu a încetat să îi tulbure pe asceţi.

Când bătrânul Ghedeon a plecat în România în 1940 să strângă fonduri pentru continuarea reconstrucţiei chiliei, întoarcerea sa a fost împiedicată de Cel de-al Doilea Război Mondial şi de venirea la putere a comuniştilor. Abia în 1963 el a fost în stare să se întoarcă, după mulţi ani grei. Între timp, părintele Ghimnazie devenise un sfătuitor duhovnicesc al monahilor, iar părintele Dionisie preluase sarcina de a asculta confesiuni.

Vrăjmaşul continua şi aici să-i neliniştească pe asceţi. Bătrânul Dionisie a zis: „Locuia lângă noi un frate Gavriil. Într-o zi, pe când se îndrepta spre biserică, dintr-o dată a început să strige şi să arate înspre mare. Era prea departe de noi ca să îl auzim, deci ne-am dus la el şi l-am întrebat pentru ce fusese toată acea gălăgie. A spus că atunci când clopotele au bătut pentru începerea slujbelor, văzuse demoni venind către ei dinspre mare ca un roi de albine – veneau să ispitească monahii când aceştia se adunau să se roage.”

„Altă dată, în timpul Privegherii, la momentul dintre sfârşitul Vecerniei şi începutul celor 6 psalmi, toţi cei din biserică stăteau jos ascultând o omilie ce se citea. Atunci unul dintre monahi, părintele Arsenie, remarcă o figură umbroasă, într-o haină neagră (nu putu să-i vadă chipul) care intră în biserică ţinând în mână ceva asemănător unei cădelniţe. Când această arătare „tămâi” un monah în stasidion-ul său (strană monastică), monahul aţipea în timpul omiliei. Părintele Arsenie era teribil de îngrozit, iar când arătarea veni la locul său, el strigă din toate puterile. Bineînţeles că asta i-a trezit pe toţi. Vedeţi? Monahul este un soldat, luptând împotriva celui rău.”

Părintele Dionisie este hirotonit preot (ieromonah) în anul 1937 și hirotesit duhovnic în anul 1945.

Nu mult după adormirea întru Domnul a iubitului frate şi co-nevoitor al părintelui Dionisie, Ghimnazie, ceilalţi monahi din chilie au decedat şi ei – părintele Arsenie în 1967 şi părintele Agatanghel în 1971. Au mai rămas numai bătrânii Dionisie şi Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au sosit din România: părinţii Ioan Şova şi Ilarion Dincă. Părintele Ilarion s-a mutat la Chilia Sf. Ipatie cu doar câteva luni înainte de moartea bătrânului Ghedeon în 1979. Deşi câţiva monahi mai veneau din când în când şi stăteau pentru puţin timp, bătrânii Dionisie şi Ioan erau singurii monahi din chilie, până când bătrânul Iosif veni în Mănăstirea Vatopedi pentru a revigora viaţa cenobitică de acolo în 1989. Puţin după aceasta, noi aspiranţi începură să vină la Vatopedi şi în schiturile sale, inclusiv la Colciu. Astăzi sunt aproximativ 10 monahi care trăiesc în Chilia Sf. Gheorghe.

Nu mult după ce noii monahi au început să apară, o nouă încercare veni asupra bătrânului Dionisie – îşi pierdu vederea. Deşi asta era greu pentru el, înainte fiind mereu activ din punct de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea şi mult har, iar el a început să intre adânc în practica rugăciunii inimii. La puţin timp după aceasta el deveni un preţuit părinte duhovnicesc pentru monahii din Vatopedi şi în special pentru bătrânul Iosif, care văzu în el un tovarăş lucrător al rugăciunii, căruia el însuşi i se putea confesa şi de la care putea primi sfat.

Cu toate acestea, vrăjmaşul a continuat să-l tulbure pe părintele Dionisie. În fiecare seară înaintea slujbelor, fratele care îi trezeşte pe toţi ceilalţi, bate mai întâi la uşa Bătrânului pentru o binecuvântare. Într-o seară, fratele veni şi bătu, însă după aceea plecă la biserică fără să fi primit binecuvântarea. La puţin timp după aceasta, bătrânul Dionisie auzi o a doua bătaie în uşă. Crezând că este acelaşi frate, deschise uşa şi, în ciuda cecităţii lui, văzu limpede un om cu o cârpă pe faţă. La început, nu realiză ce se petrece şi întrebă: „Cine eşti?” Omul îi spuse numele unuia cunoscut, însă Bătrânul înţelese imediat cine era la uşă. Făcându-şi cruce, Bătrânul întrebă: „De ce nu spui rugăciunea când baţi?” La asta, demonul răspunse: „De ce aş face-o? Voi călugării o spuneţi?” Bătrânul Dionisie strigă: „Înapoia mea, Satană, pleacă de aici!” Vrăjmaşul spuse: „Am să plec, dar mă voi întoarce!” şi părăsi chilia. După asta, bătrânul Dionisie adună pe toţi fraţii în biserică şi le povesti toate câte s-au petrecut, încurajându-i să preţuiască şi să respecte chiar şi „micile” porunci ale vieţii lor de zi cu zi.

===Sfaturile bătrânului Dionisie===

Bătrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenţi ai „vechii şcoli” de viaţă duhovnicească din Sfântul Munte. Mulţi au criticat faptul că cea mai comună formulă de încurajare dată tovarăşilor săi nevoitori este: „răbdare, răbdare şi iar răbdare”. Iată însă o mostră mai detaliată din sfaturile sale duhovniceşti:

ÎNTREBARE: Părinţii spun că noi îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui şi prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cum poate începe cineva să facă aceasta?

RĂSPUNS: La început, fugi de toate patimile. Dacă vrei să cultivi virtuţile trebuie să te smereşti.

ÎNTREBARE: Cum se face aceasta?

RĂSPUNS: Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuţi vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca şi o casă fără fundaţie. Când cineva este smerit, îi vede pe toţi ceilalţi ca sfinţi. Harul vine şi se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalţe cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, şi încearcă să facă asta cu noi încă din tinereţe, căci ştiu că cel mândru nu va merge la cer. Domnul spune că cel necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor. Odată, când Sf. Macarie cel Mare era afară, strângând ramuri de palmier în deşert, un demon l-a întâlnit şi i-a spus: „Am o mare amărăciune căci nu pot să te întrec. Tot ceea ce faci, fac şi eu: tu posteşti, eu nu măcânc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată. Într-un singur lucru mă întreci – în smerenie.”

ÎNTREBARE: Cum poate cineva să dobândească răbdare?

RĂSPUNS: Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerăbdători pentru că suntem mândri. Dumnezeu încearcă să ne înveţe smerenia mai mult decât orice altceva.

ÎNTREBARE: Cum putem să ne întărim credinţa în Pronia lui Dumnezeu deasupra tuturor?

RĂSPUNS: Mai întâi, nu trebuie să ne încredem în noi înşine şi trebuie să avem răbdare atunci când vin ispitele. După aceasta trebuie să lăsăm harul să lucreze.

ÎNTREBARE: Ce vreţi să spuneţi prin: „Trebuie să lăsăm harul să lucreze”?

RĂSPUNS: Când înţelegem că Dumnezeu este lângă noi. Dar pentru asta trebuie să avem o bună cunoştiinţă a imperfecţiunilor nostre.

ÎNTREBARE: Cum ar trebui să ne rugăm?

RĂSPUNS: Cu perseverenţă. E foarte important. Cu ajutorul rugăciunii, harul primit la Botez poate creşte.

ÎNTREBARE: Sfinţii Părinţi spun că atunci când ne rugăm ar trebui să stăm „în prezenţa lui Dumnezeu”. Cum putem cultiva aceasta?

RĂSPUNS: Rugându-ne din tot sufletul şi şi cu multă concentrare.

ÎNTREBARE: Ce se întâmplă dacă cineva este înconjurat de multe griji, care fac dificilă amintirea în prim-plan a lui Dumnezeu.

RĂSPUNS: Dacă ai smerenie şi iubire eşti în rugăciune. Este posibil să te rogi în situaţii dificile. Au existat sfinţi aflaţi în ascultări dificile şi s-au rugat, ca Sf. Calist al Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansată. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastră permanentă. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugăciune.

==Adormirea în Domnul==
Ieromonahul Dionisie Ignat a trecut la cele veșnice marți [[11 mai]] 2004, după ce episcopul Siluan Marsilianul – care a venise din Franța ca închinător la Sfântul Munte – i-a citit rugăciunile de dezlegare. A fost înmormântat, după obiceiul athonit, ziua următoare, 12 mai 2004, în prezența episcopului Siluan, a starețului Efrem Vatopeditul, a altor câteva zeci de călugări, dar și a moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a avut mai multe întrevederi cu Părintele Dionisie în ultimii săi ani.

==Legături externe==
* http://www.nistea.com/batrani_colciu.htm
* http://www.sfaturiortodoxe.ro/dionisie.htm
* http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-dionisie-ignat-la-colciu-69767.html
* http://www.nistea.com/blog/index.php/gallery/muntele-athos/chilia-colciu-inmormantarea-parintelui-dionisie-ignat
* http://www.teognost.ro/fotografii/foto_Dionisie.htm

[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Părinţi duhovniceşti ai secolului XX]]
[[Categorie:Muntele Athos]]

[[Ieroschimonah]]ul ”’Dionisie Ignat”’ (1909-2004) a fost un [[călugăr]] român de la [[Muntele Athos]], mare părinte duhovnicesc al secolului XX.

==În țară==
Părintele Dionisie Ignat s-a născut la [[22 septembrie]] 1909 în comuna Vorniceni (județul Botoșani), într-o familie de țărani cu 8 copii, băieți și fete, dintre care cel mai mare, Gheorghe, a fost și el călugăr sub numele Ghimnazie. Părinții lui, Ioan şi Casandra Ignat, i-au dat la [[botez]] numele de Dumitru. Era cel mai mic dintre cei opt copii.

Dimitrie (viitorul Dionisie), plin de dorinţă arzătoare pentru viaţa monastică, l-a urmat pe fratele său mai mare, monahul Ghimnazie (Gheorghe în lume) la Schitul Măgura în 1923, pe când era în vârstă de numai 14 ani. Stareţul schitului a decis să-l accepte, în ciuda vârstei lui, dar în acelaşi timp să-l trimită la şcoală. Astfel că, timp de doi ani, Dimitrie a învăţat la Şcoala Profesională din Târgu Ocna şi vizita Schitul cât putea de des.

În 1926, când Moldova a fost tulburată de schimbarea calendarului, pleacă la Muntele Athos, urmându-l pe fratele său mai mare, Ghimnazie.

==Muntele Athos==
Cei doi frați, împreună cu alți doi călugări români, au ajuns la Sfântul Munte la 6 septembrie 1926, și s-au dus mai întâi ca oaspeţi în Chilia Sf. Gheorghe a părintelui Gherasim Sperchez, de la Schitul Capsala, nu departe de Karyes.

Deoarece se întâmplă des ca cineva să devină un bun monah atunci când începe prin a locui cu un străin, părintele Ghimnazie a decis că fratele Dimitrie ar trebui să facă aşa. De aceea l-a trimis la părintele Serafim, la Biserica Intrării în Templu a Născătoarei de Dumnezeu, lângă Karyes, mai jos de Schitul Sf. Andrei. Aceasta a fost în noiembrie 1926, şi fratele Dimitrie a stat acolo până în iulie 1927. În acest timp, părintele Ghimnazie lucra la Mănăstirea Iviron.

===Capsala===
În iulie 1927, Chilia Buneivestiri de lângă Mănăstirea Pantocrator ajunse de vânzare şi fu achiziţionată de părintele Ghimnazie şi fratele Dimitrie, împreună cu un alt călugăr, părintele Sebastian. Ei au împrumutat 5000 de drahme de la un anume părinte Mihail, care era negustor la Karyes.

Bătrânul Dionisie spune despre aceasta: „Cumpăraserăm Chilia Buneivestiri din Capsala, împrumutând nişte bani, şi ne luă trei ani de muncă pentru a-i returna. Pentru fiecare zi de lucru câştigam 20 de drahme. În acele vremuri, cu atâta se puteau cumpăra doar două pâini. Era foarte greu de trăit. Era extrem de dificil să te ţii de programul zilnic de slujbe şi să mai faci şi altceva pe lângă aceasta. Dar în acest timp m-am simţit mai aproape de Dumnezeu decât oricând altcândva, căci era atât de greu şi trebuia să ne încredinţăm atât de mult voii lui Dumnezeu. Am locuit în această chilie timp de cinci ani. În 1927, am fost tuns monah, iar fratele meu (Ghimnazie) a fost hirotonit ieromonah. În 1931, am fost hirotonit ierodiacon.”

Au stat la Capsala la Chilia Buneivestiri până în 1933. Chilia era săracă în mijloace materiale, deci amândoi trebuiau să lucreze în Mănăstirea Iviron, în timp de părintele Sebastian rămânea la chilie. Aici, la Chilia Buneivestiri, au avut multe ispite din partea vrăjmaşului. Dracii le apăreau sub diferite forme vizibile şi auditive, pentru a-i înfricoşa ca să abandoneze rânduiala lor de la chilie şi viaţa strictă pe care o urmau în mod constant. Uneori dracii apăreau sub formă de câini turbaţi şi se năpusteau la ei, lătrând. Părintele Ghimnazie, oricum, se ruga şi slujea des Sf. Liturghie, iar dracii au dispărut. În acest timp, părintele Ghimnazie a căzut bolnav, totuşi el nu şi-a schimbat modul său aspru de viaţă.

Bătrânul Dionisie va relata mai târziu: „În 1933 am părăsit Chilia Buneivestiri pentru o altă chilie în Capsala, închinată Sfântului Tikon de Zadonsk. Egumenul Chiliei Bunavestire tocmai murise iar părintele Ghedeon (Chelaru), egumenul Chiliei Sf. Tikon de Zadonsk, ne-a rugat să mergem să locuim cu el.”

Părintele Ghedeon deveni acum părintele lor duhovnicesc, iar ei au locuit cu el timp de patru ani.

===Schitul Colciu===
În 1937, amândoi fraţii au venit cu părintele Ghedeon la Chilia Sf. Gheorghe la Colciu, un schit al Mănăstirii Vatopedi. Toţi trei au lucrat cu mult zel şi renunţare-de-sine la reconstrucţia acestei chilii. Cu toată această muncă colosală, ei nu şi-au abandonat nici măcar pentru o clipă rânduiala lor ascetică, adică slujbele bisericeşti, canonul de la chilie şi lucrul în jurul schitului. Ei îndeplineau rânduiala bisericească urmând practica marilor mănăstiri, fără să omită nimic din Typicon.

Rugăciunile erau grupate astfel: Ceasul al Nouălea, Vecernia şi Canonul Maicii Domnului erau cântate cu un ceas înainte de asfinţit (când apune soarele în Sfântul Munte este miezul nopţii, după ceasul bizantin). Pavecerniţa se citea imediat după masa de seară. La ora 8 dimineaţa după calculele bizantine, ceea ce este echivalent cu ora 2 dimineaţa, slujbele începeau: Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Ceasul al 3-lea, Ceasul al 6-lea, urmate de Sf. Liturghie. Un acatist se cânta după a şasea laudă a canonului de la Utrenie. Parastasul – o slujbă pentru comemorarea celor adormiţi – se citea după-amiaza. Canonul de la chilie se făcea întotdeauna cu un ceas înainte de Ceasul al Nouălea, adică atunci când călugărul era liber.

Chilia avea livezi de măslini – aproximativ 1000 de pomi – precum şi viţă-de-vie, portocali, lămâi, nuci, smochini, pruni, vişini etc. În grădină creşteau toate bucatele necesare: ceapă, usturoi, tomate, vinete, ardei iute, pătrunjel, ţelină, varză, sfeclă, cartofi, fasole etc. Călugării vorbeau de grădina lor ca de „vaca monahului” (ceea ce înseamnă că grădina era sursa lor principală de hrană).

Printre toate muncile lor fizice şi duhovniceşti, Dumnezeu le trimitea de asemenea şi consolări. În Chilia Sf. Gheorghe se află o icoană a Maicii Domnului de la Kazan, făcătoare de minuni, care acum se află în biserică. La început se afla într-una din chiliile monahilor şi stătea pe o masă în mijlocul camerei cu două candele aprinse înaintea ei. După cum povesteşte bătrânul Ioan Şova, „odată camera a luat foc şi întreaga pardoseală a ars, împreună cu mobila şi cărţile; oricum, cadrul ferestrei, uşa, masa pe care stătea icoana şi podeaua de sub masă au rămas intacte. Când părintele Dionisie a deschis uşa, încăperea era plină de fum sub presiune, care l-a lovit cu putere în faţă. Dar puţin după aceasta, când a fost în stare să privească înăuntru, el văzu icoana intactă iar candela de pe masă aprinsă, în timp ce chipul Maicii Domnului părea că zâmbeşte”.

Călugării începeau să se strângă în jurul lor, iar chilia reîncepu să prospere spiritual. În acelaşi timp, vrăjmaşul, care nu doarme, nu a încetat să îi tulbure pe asceţi.

Când bătrânul Ghedeon a plecat în România în 1940 să strângă fonduri pentru continuarea reconstrucţiei chiliei, întoarcerea sa a fost împiedicată de Cel de-al Doilea Război Mondial şi de venirea la putere a comuniştilor. Abia în 1963 el a fost în stare să se întoarcă, după mulţi ani grei. Între timp, părintele Ghimnazie devenise un sfătuitor duhovnicesc al monahilor, iar părintele Dionisie preluase sarcina de a asculta confesiuni.

Vrăjmaşul continua şi aici să-i neliniştească pe asceţi. Bătrânul Dionisie a zis: „Locuia lângă noi un frate Gavriil. Într-o zi, pe când se îndrepta spre biserică, dintr-o dată a început să strige şi să arate înspre mare. Era prea departe de noi ca să îl auzim, deci ne-am dus la el şi l-am întrebat pentru ce fusese toată acea gălăgie. A spus că atunci când clopotele au bătut pentru începerea slujbelor, văzuse demoni venind către ei dinspre mare ca un roi de albine – veneau să ispitească monahii când aceştia se adunau să se roage.”

„Altă dată, în timpul Privegherii, la momentul dintre sfârşitul Vecerniei şi începutul celor 6 psalmi, toţi cei din biserică stăteau jos ascultând o omilie ce se citea. Atunci unul dintre monahi, părintele Arsenie, remarcă o figură umbroasă, într-o haină neagră (nu putu să-i vadă chipul) care intră în biserică ţinând în mână ceva asemănător unei cădelniţe. Când această arătare „tămâi” un monah în stasidion-ul său (strană monastică), monahul aţipea în timpul omiliei. Părintele Arsenie era teribil de îngrozit, iar când arătarea veni la locul său, el strigă din toate puterile. Bineînţeles că asta i-a trezit pe toţi. Vedeţi? Monahul este un soldat, luptând împotriva celui rău.”

Părintele Dionisie este hirotonit preot (ieromonah) în anul 1937 și hirotesit duhovnic în anul 1945.

Nu mult după adormirea întru Domnul a iubitului frate şi co-nevoitor al părintelui Dionisie, Ghimnazie, ceilalţi monahi din chilie au decedat şi ei – părintele Arsenie în 1967 şi părintele Agatanghel în 1971. Au mai rămas numai bătrânii Dionisie şi Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au sosit din România: părinţii Ioan Şova şi Ilarion Dincă. Părintele Ilarion s-a mutat la Chilia Sf. Ipatie cu doar câteva luni înainte de moartea bătrânului Ghedeon în 1979. Deşi câţiva monahi mai veneau din când în când şi stăteau pentru puţin timp, bătrânii Dionisie şi Ioan erau singurii monahi din chilie, până când bătrânul Iosif veni în Mănăstirea Vatopedi pentru a revigora viaţa cenobitică de acolo în 1989. Puţin după aceasta, noi aspiranţi începură să vină la Vatopedi şi în schiturile sale, inclusiv la Colciu. Astăzi sunt aproximativ 10 monahi care trăiesc în Chilia Sf. Gheorghe.

Nu mult după ce noii monahi au început să apară, o nouă încercare veni asupra bătrânului Dionisie – îşi pierdu vederea. Deşi asta era greu pentru el, înainte fiind mereu activ din punct de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea şi mult har, iar el a început să intre adânc în practica rugăciunii inimii. La puţin timp după aceasta el deveni un preţuit părinte duhovnicesc pentru monahii din Vatopedi şi în special pentru bătrânul Iosif, care văzu în el un tovarăş lucrător al rugăciunii, căruia el însuşi i se putea confesa şi de la care putea primi sfat.

Cu toate acestea, vrăjmaşul a continuat să-l tulbure pe părintele Dionisie. În fiecare seară înaintea slujbelor, fratele care îi trezeşte pe toţi ceilalţi, bate mai întâi la uşa Bătrânului pentru o binecuvântare. Într-o seară, fratele veni şi bătu, însă după aceea plecă la biserică fără să fi primit binecuvântarea. La puţin timp după aceasta, bătrânul Dionisie auzi o a doua bătaie în uşă. Crezând că este acelaşi frate, deschise uşa şi, în ciuda cecităţii lui, văzu limpede un om cu o cârpă pe faţă. La început, nu realiză ce se petrece şi întrebă: „Cine eşti?” Omul îi spuse numele unuia cunoscut, însă Bătrânul înţelese imediat cine era la uşă. Făcându-şi cruce, Bătrânul întrebă: „De ce nu spui rugăciunea când baţi?” La asta, demonul răspunse: „De ce aş face-o? Voi călugării o spuneţi?” Bătrânul Dionisie strigă: „Înapoia mea, Satană, pleacă de aici!” Vrăjmaşul spuse: „Am să plec, dar mă voi întoarce!” şi părăsi chilia. După asta, bătrânul Dionisie adună pe toţi fraţii în biserică şi le povesti toate câte s-au petrecut, încurajându-i să preţuiască şi să respecte chiar şi „micile” porunci ale vieţii lor de zi cu zi.

===Sfaturile bătrânului Dionisie===

Bătrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenţi ai „vechii şcoli” de viaţă duhovnicească din Sfântul Munte. Mulţi au criticat faptul că cea mai comună formulă de încurajare dată tovarăşilor săi nevoitori este: „răbdare, răbdare şi iar răbdare”. Iată însă o mostră mai detaliată din sfaturile sale duhovniceşti:

ÎNTREBARE: Părinţii spun că noi îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui şi prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cum poate începe cineva să facă aceasta?

RĂSPUNS: La început, fugi de toate patimile. Dacă vrei să cultivi virtuţile trebuie să te smereşti.

ÎNTREBARE: Cum se face aceasta?

RĂSPUNS: Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuţi vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca şi o casă fără fundaţie. Când cineva este smerit, îi vede pe toţi ceilalţi ca sfinţi. Harul vine şi se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalţe cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, şi încearcă să facă asta cu noi încă din tinereţe, căci ştiu că cel mândru nu va merge la cer. Domnul spune că cel necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor. Odată, când Sf. Macarie cel Mare era afară, strângând ramuri de palmier în deşert, un demon l-a întâlnit şi i-a spus: „Am o mare amărăciune căci nu pot să te întrec. Tot ceea ce faci, fac şi eu: tu posteşti, eu nu măcânc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată. Într-un singur lucru mă întreci – în smerenie.”

ÎNTREBARE: Cum poate cineva să dobândească răbdare?

RĂSPUNS: Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerăbdători pentru că suntem mândri. Dumnezeu încearcă să ne înveţe smerenia mai mult decât orice altceva.

ÎNTREBARE: Cum putem să ne întărim credinţa în Pronia lui Dumnezeu deasupra tuturor?

RĂSPUNS: Mai întâi, nu trebuie să ne încredem în noi înşine şi trebuie să avem răbdare atunci când vin ispitele. După aceasta trebuie să lăsăm harul să lucreze.

ÎNTREBARE: Ce vreţi să spuneţi prin: „Trebuie să lăsăm harul să lucreze”?

RĂSPUNS: Când înţelegem că Dumnezeu este lângă noi. Dar pentru asta trebuie să avem o bună cunoştiinţă a imperfecţiunilor nostre.

ÎNTREBARE: Cum ar trebui să ne rugăm?

RĂSPUNS: Cu perseverenţă. E foarte important. Cu ajutorul rugăciunii, harul primit la Botez poate creşte.

ÎNTREBARE: Sfinţii Părinţi spun că atunci când ne rugăm ar trebui să stăm „în prezenţa lui Dumnezeu”. Cum putem cultiva aceasta?

RĂSPUNS: Rugându-ne din tot sufletul şi şi cu multă concentrare.

ÎNTREBARE: Ce se întâmplă dacă cineva este înconjurat de multe griji, care fac dificilă amintirea în prim-plan a lui Dumnezeu.

RĂSPUNS: Dacă ai smerenie şi iubire eşti în rugăciune. Este posibil să te rogi în situaţii dificile. Au existat sfinţi aflaţi în ascultări dificile şi s-au rugat, ca Sf. Calist al Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansată. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastră permanentă. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugăciune.

==Adormirea în Domnul==
Ieromonahul Dionisie Ignat a trecut la cele veșnice marți [[11 mai]] 2004, după ce episcopul Siluan Marsilianul – care a venise din Franța ca închinător la Sfântul Munte – i-a citit rugăciunile de dezlegare. A fost înmormântat, după obiceiul athonit, ziua următoare, 12 mai 2004, în prezența episcopului Siluan, a starețului Efrem Vatopeditul, a altor câteva zeci de călugări, dar și a moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a avut mai multe întrevederi cu Părintele Dionisie în ultimii săi ani.

==Legături externe==
* http://www.nistea.com/batrani_colciu.htm
* http://www.sfaturiortodoxe.ro/dionisie.htm
* http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-dionisie-ignat-la-colciu-69767.html
* http://www.nistea.com/blog/index.php/gallery/muntele-athos/chilia-colciu-inmormantarea-parintelui-dionisie-ignat
* http://www.teognost.ro/fotografii/foto_Dionisie.htm

[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Părinţi duhovniceşti ai secolului XX]]
[[Categorie:Muntele Athos]]

==Istoria==

Prezenţa unor mitropoliţi ortodocşi în [[Ardeal]] este atestată documentar pentru prima dată în [[1377]], la [[Alba Iulia]].<ref>Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1991): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, p. 495 ISBN 973-9130-08-9.</ref>

Începând cu jumătatea secolului XIX, sub conducerea lui [[Andrei Şaguna]], Mitropolia Ardealului a fost înfiinţată canonic cu sediul la [[Sibiu]]. Aceasta după ce vechea mitropolie de la Alba Iulia se unise cu [[Biserica Romei]] la începutul secolului precedent (vezi: [[Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş|Arhieparhia de Alba Iulia]]) şi îşi stabilise sediul la [[Blaj]].

La [[23 aprilie]] [[1919]] Mitropolia Ardealului s-a unit cu Sfântul Sinod al [[Mitropolia Ungrovlahiei|Mitropoliei Ungrovlahiei]] de la Bucureşti.<ref>Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, p. 408 – ISBN 973-9130-04-6.</ref>

În anul [[1947]], episcopiile din vest (Timişoara, Arad şi Caransebeş) sunt organizate în Mitropolia Banatului cu sediul la [[Timişoara]].

La [[4 noiembrie]] [[2005]], [[eparhie|eparhiile]] din centrul şi nordul Ardealului se desprind de Sibiu şi se constituie în [[Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului]], printr-o Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

==Organizare==
[[Image:Mitropolia_Ardealului_CoA.png|thumb|right|Stema mitropoliei]]
În urma reorganizării administrative din 2005, în Mitropolia Ardealului au rămas două eparhii, conduse de IPS Mitropolit [[Laurenţiu Streza]].

===[[Arhiepiscopia Sibiului]] (AORS)===
Arhiepiscop: IPS [[Laurenţiu Streza|Laurenţiu]]

Cuprinde 10 protopopiate.

Judeţul Sibiu:
* Sibiu
* Mediaş
* Agnita
* Avrig
* Sălişte

Judeţul Braşov
* Braşov
* Făgăraş
* Bran-Zărneşti
* Săcele
* Rupea

===[[Episcopia Covasnei şi Harghitei]]===

Episcopia a fost înfiinţată în anul 1994 şi este păstorită de PS [[Ioan Selejan]].
Cuprinde 4 protopopiate.

Judeţul Harghita:
* Miercurea Ciuc
* Topliţa
Judeţul Covasna:
* Sfântu Gheorghe
*Întorsura Buzăului

==Mitropoliţi==

Vezi, pentru sec. XIV-XVI: ”IBR”, vol. 1.<ref>Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1991): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, pp. 286-301, 495-502 – ISBN 973-9130-08-9.</ref>

===Secolul al XIV-lea===
[[Imagine:Mitropolia_Ardealului.svg|thumb|right|400px|Organizarea Mitropoliei Ardealului după 4 noiembrie 2005]]
* Ghelasie de la Rîmeţ – atestat în [[1377]].

===Secolul al XV-lea===

* Ioan din Caffa – în Hunedoara – atestat în [[1456]].
* Ioanichie – atestat în [[1479]].

===Secolul al XVI-lea===

* Daniil (după [[1488]]), Marcu, Danciu (c. [[1516]] – [[1550]]) – la [[Feleacu, Cluj|Feleac]] – sec. XV-XVI.
* Petru – la Feleac – atestat în [[1538]].
* Posibilă vacanţă: 1550 (Moartea lui Petru de la Feleac) – [[1553]].
* Ioan din Peşteana: după cca. 1553.
* Hristofor – la [[mănăstirea Geoagiu]]: până la cca. [[1560]].
* Sava: 1560 (amintit de diaconul [[Coresi]]).
* Gheorghe: [[1561]]-[[1562]], la [[Geoagiu]].
* Sava, din nou: [[10 aprilie]] [[1562]] – cca. 1570.
* Eftimie: [[5 octombrie]] [[1571]] – 1574, probabil la [[Alba-Iulia]].
* Hristofor: [[6 iunie]] [[1574]] – cca. 1579, la [[Alba-Iulia]]. Spiridon, doar episcop al [[Episcopia Vadului|Vad]]ului (cu [[Turda]], [[Cluj]], [[Dăbâca]], [[Solnoc]]ul interior şi de mijloc, [[Crasna]]): după 1576.
* Ghenadie – la [[Alba Iulia]]: [[1579]]-1585.
* Ioan, fost egumen la mănăstirea [[Prislop]]: [[1585]]-[[1605]], la [[Alba-Iulia]].

===Secolul al XVII-lea===

[[Imagine:MITROPOLIA_ARDEALULUI_XIV_XIX.jpg|thumb|right|400px|Mitropolia Ardealului (Transilvaniei) şi episcopiile ortodoxe din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş în sec. XIV-XIX]]

Vezi ”IBR” 2, pentru sec. XVII-XVIII.<ref>Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, pp. 61-93, 174-195, 287-317, 374-394, 467-499 – ISBN 973-9130-18-6.</ref>

Sediul mitropoliei este la [[Alba-Iulia]].

* Teoctist: atestat din [[1606]] – 26 decembrie [[1622]] (decedat).
* Dosoftei: [[1623]]-1627.
* Ghenadie II: 17 octombrie [[1627]] – 3 septembrie [[1640]].
* Sf. Ilie Iorest 1640-[[1643]] (înlǎturat); decedat: 12 martie 1679. Canonizat: [[1950]] / [[1955]].
* [[Simion Ştefan]]: februarie-martie [[1643]] – cca. iulie 1656 (decedat).
* Sf. Sava Brancovici: [[1656]] – 2 iunie [[1680]] (destituit); decedat: cca. aprilie 1683. Canonizat: [[1950]] / [[1955]].
* Iosif Budai: înainte de 24 ianuarie 1680 – începutul anului [[1682]].
* Ioasaf: 1682 – sfârşitul anului [[1683]] (decedat).
* Sava III din Veştem: ianuarie [[1684]] – vara [[1685]] (decedat).
* Varlaam: cca. decembrie 1685 – vara [[1692]].
* [[Teofil Seremi]]: 18 septembrie 1692 – iulie-septembrie [[1697]] (decedat).

===Secolul al XVIII-lea===

* [[Atanasie Anghel]], [[1697]]-[[1698]], la [[Alba Iulia]]. La [[7 octombrie]] [[1698]] a semnat "Manifestul de unire" cu [[Biserica Romei]], împreună cu 38 de protopopi. La [[25 iunie]] [[1701]] a fost instalat ca episcop unit la [[Alba-Iulia]]. A murit la 19 august 1713.
* Scaun mitropolitan vacant [[1701]]-[[1761]].
* [[Dionisie Novacovici]] ([[sârb]]), fost episcop al [[Buda|Budei]]), episcop pentru ortodocşii ardeleni: [[13 iulie]] [[1761]] – [[1767]]. A decedat la [[8 decembrie]] [[1767]], lângă [[Buda]].
* Sofronie Chirilovici (sârb), episcop ortodox al Ardealului: decembrie [[1769]] – [[1774]].
* Ghedeon Nichitici, episcop ortodox al Ardealului, subordonat ierarhic de [[Mitropolia de Carloviţ]]: [[1783]] – [[20 noiembrie]] [[1788]] (dată la care a decedat).
* Gherasim Adamovici (fost [[egumen]] al mănăstirii [[Bezdin]], [[judeţul Arad]]), episcop ortodox al Ardealului, subordonat ierarhic de [[Mitropolia de Carloviţ]]: [[1789]] – [[13 aprilie]] [[1796]].
* Scaun mitropolitan vacant [[1797]]-[[1810]]. Românii ortodocşi din Ardeal s-au aflat sub grija mitropolitului sârb Ştefan Stratimirovici ([[1790]]-[[1836]]) de la [[Carloviţ]].

===Secolul al XIX-lea===

Vezi ”IBR” 3 pentru sec. XIX-XX.<ref>Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, pp. 64-74, 88-108, 215-228, 407 sq. – ISBN 973-9130-04-6.</ref>
* [[Vasile Moga]], român din Sebeş. ”’Episcop”’: [[1811]]-[[1845]]. Ales de Sinodul electoral al protopopilor ortodocşi, întrunit la turda în 19 septembrie / 1 octombrie 180. Propus episcop la 21 decembrie [[1810]] de câtre împărat. Hirotonit la [[23 aprilie]] (Sf. Gheorghe) [[1811]], înscăunat la [[Cluj-Napoca|Cluj]] la [[29 iunie]] [[1811]]. A avut sediul la [[Sibiu]]. A fost episcop ortodox al Ardealului, subordonat Mitropoliei de la [[Carloviţ]]. Decedat: [[17 decembrie]] [[1845]].
* [[Andrei Şaguna]]: vicar general după [[1846]]. ”’Episcop”’: 1848. ”’Mitropolit”’: 12/24 decembrie [[1864]] – 16/28 iunie [[1873]] (data decesului).
* Procopie Ivaşcovici (a trăit între [[1809]]-[[1881]]). Episcop al [[Arad]]ului după [[1852]]. Mitropolit al Ardealului: [[1873]]-[[1874]]. La 19/31 iulie [[1874]] ales [[Patriarh]] al [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Bisericii Ortodoxe Sârbe]] la [[Carloviţ]].
* Miron Romanul, ţăran român din [[Mezieş]], [[judeţul Bihor]]. Fost episcop de [[Arad]]. Mitropolit al Ardealului: 21 noiembrie / 3 decembrie [[1874]] – 4/16 octombrie [[1898]] (data decesului).
* [[Vasile Mangra]]

===Secolul al XX-lea===

* [[Nicolae Bălan]], [[1920]]-[[1955]].
* [[Iustin Moisescu]], [[1956]]-[[1957]].
* [[Nicolae Colan]], [[1957]]-[[1967]].
* [[Nicolae Mladin]], [[1967]]-[[1981]].
* [[Antonie Plămădeală]], [[1982]]-[[2005]].

===Secolul al XXI-lea===

* [[Laurenţiu Streza]], [[2005]] – prezent.

==Referinţe==

<references/>

==Legături externe==

*[http://www.mitropolia-ardealului.ro/istoric.php Mitropolia Ardealului]

==Surse==
* articolul cu acelasi nume din ro.wikipedia.org

[[Categorie:Jurisdicţii]]
[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]