Stiri Ortodoxe

Bun. Acum, avînd în vedere că holocaustul comunist împotriva poporului român a durat aproape jumătate de veac, ne aşteptăm ca şi despre acesta să înveţe temeinic elevii. Şi, pentru a înţelege mai bine cît de ilegitim, criminal şi antiromânesc a fost comunismul, ar fi firesc ca şcolarii să fie duşi în excursii măcar la Târgşor (prima închisoare pentru copii din lume), Piteşti (unde a fost “reeducată” sau ucisă studenţimea), Miercurea Ciuc (unde au sfîrşit multe dintre cele mai capabile femei ale ţării), Sîmbăta de Sus – Făgăraş (unde se află un monument al celor care au murit în munţi pentru demnitatea noastră), Sighet (unde au fost închişi demnitarii României vechi) şi Aiud (din pămîntul căruia încă ies sfinte moaşte de martiri anticomunişti). Dar mai sînt încă atîtea alte locuri în care există urmele jertfelor româneşti pentru Dumnezeu, neam şi patrie. E plină ţara de morminte sfinte…

Dl Andrei Pleşu descoperă de-abia acum noua “revoluţie culturală” de la noi:

A trebuit să citesc de curând peste trei sute de dosare cu proiecte de cercetare ale unor candidaţi la bursele New Europe College. E o operaţiune care se repetă de peste cincisprezece ani şi care, de la o vreme, include şi studioşi din străinătate: din Australia până în Kenya, din Statele Unite până în Germania. Dintr-odată însă, anul acesta am fost confruntat cu o experienţă radical nouă. [...]

În anii trecuţi, oferta tematică a proiectelor era cât se poate de cuprinzătoare. Era vorba de arheologie, teologie, filologie, ştiinţe politice, lingvistică, ştiinţe juridice, psihologie, istorie, antropologie, estetică, etc. Nu lipseau nici proiectele de tip conjunctural, „trendy”, alese anume pentru a răspunde presupuselor obsesii ale unui juriu politically correct. [...]

Ceea ce s-a întâmplat de data aceasta are aerul unei violente schimbări de orientare: cca. optzeci la sută din subiecte se învârt în jurul câtorva cuvinte-cheie, folosesc cam acelaşi limbaj, valorifică lecturi asemănătoare, „strategii metodologice” asemănătoare şi o croială ideologică de circumstanţă. [...]

Cuvintele-cheie sunt: drepturile omului, minorităţi, integrare europeană, condamnarea comunismului, societate civilă, feminism, probleme „manageriale” (organizare, comunicare etc.), probleme ecologice şi altele din aceeaşi categorie. [...]

Mi se pare mai plauzibil să-mi imaginez că totul e rezultatul unui calcul „abil”, stimulat de ipocrizia cochetă a unei retorici la modă, pe care mediile academice, experţii Comisiei Europene şi finanţatorii de pretutindeni au adoptat-o orbeşte. Cercetătorii au înţeles că pentru a căpăta bani trebuie să se înregimenteze într-o anumită tematică şi într-un anumit limbaj. Şi o fac.

Ce nu spune dl Andrei Pleşu că la această nouă “revoluţie culturală” au contribuit cu asupra de măsură şi două instituţii pe care le-a fondat, New Europe College şi Dilema, ca şi majoritatea cuvîrşitoare a celor care au trecut prin acestea şi i-au fost ucenici filosofului.

Dacă îngrijorarea pe care o exprimă în articolul din Adevărul este autentică, Andrei Pleşu ar trebui să încerce să schimbe macazul, deşi e foarte tîrziu. Ar putea să nu mai dea burse celor care vin cu teme de cercetare “corect politice”, ci doar celor cu teme de un real interes, şi ar mai putea să umble niţel la conţinutul revistei pe care o păstoreşte şi care azi e tribuna celor care nu cred în nimic – şi necrezînd, nici nu construiesc nimic.

Sătul să explic în privat de ce nu serbez pe nimeni de 8 martie, după ce am publicat mai multe texte pe subiect şi în ROST, reiau aici o foarte bună desluşire făcută de prietenul Răzvan Codrescu:

“Toată lumea s-ar cădea să cunoască adevărata poveste a zilei de 8 martie (demagogic numită “internaţională”, căci n-au sărbătorit-o oficial, după modelul Sovietelor, decît ţările din fostul “lagăr socialist”, iar în restul lumii numai anumite cercuri de stînga, marxiste sau marxizante). Propunerea instituirii unei Zile a Femeii a fost făcută şi aprobată în 1910, la aşa-numita Conferinţă a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sărbătorire în mediile respective avînd loc în anul următor. Autoarea propunerii a fost militanta revoluţionară Clara Zetkin (1857-1933), o evreică născută la Wiederau (Saxonia) şi moartă la Arhanghelskoie, în fosta U.R.S.S. (unde şi-a văzut împlinit visul “tinereţii revoluţionare” şi a propăşit pe linia bolşevismului stalinist).

De ce tocmai ziua de 8 martie? Unul dintre motive (şi cel mai invocat) este că în această zi avuseseră loc mai multe demonstraţii revendicative ale “femeilor muncitoare”, începînd cu o grevă a ţesătoarelor new-yorkeze din 1857 (ce-i drept, reprobabil de aspru reprimată de autorităţile “capitaliste” ale vremii).

Ar mai fi însă un motiv important, asupra căruia atrage atenţia, de pildă, un mare teolog şi duhovnic rus contemporan, diac. prof. dr. Andrei Kuraev: pornind de la originea etnică a Clarei Zetkin, autorul este de părere că ea “n-a putut să nu se gîndească” la populara sărbătoare evreiască de Purim (foarte apropiată calendaristic de data de 8 martie), care rememorează anual un cumplit masacru (după tradiţie, 75.000 de morţi – bărbaţi, femei şi copii) întreprins asupra poporului persan de către iudeii aflaţi în exil. Personajul-cheie al evenimentului este tocmai o femeie, viclena şi sîngeroasa Estera, devenită întruchipare biblică a “eroismului” feminin evreiesc.

Dacă e aşa sau nu, cert rămîne că, prin realele sau doar posibilele ei origini mentale, ziua de 8 Martie reprezintă o convenţie festivă cu totul străină şi de tradiţia noastră folclorică, şi de spiritul creştinismului, astfel încît o conştiinţă naţională şi religioasă creştină nu şi-o poate asuma fără a se trăda esenţial pe sine însăşi.”

Şi revin cu o mai veche propunere privind sărbătorirea femeii la 25 martie, de Buna Vestire.

UPDATE

Incredibil! Patriarhul Daniel a transmis azi un mesaj de “Ziua Internaţională a Femeii”: Binecuvîntare şi omagiu femeii credincioase.
E adevărat că SS Daniel nu e la prima atitudine… discutabilă, dar nu mă aşteptam să legitimeze şi sărbătorile comuniste. Nu m-a mirat că a “binecuvîntat” paşapoartele biometrice, nici că ne-a certat pe cei care am organizat un marş pro-familie şi anti-homosexualitate, nici că duce mai departe “săptămîna de rugăciune comună” cu o cerbicie demnă de o cauză mai bună. Dar de data asta sînt niţel mirat. Pentru că femeia creştină chiar n-are nimic de-a face cu 8 martie, iar a folosi ziua asta pentru a aduce un omagiu femeii creştine e un fel de batjocură. Nicidecum nu e o încreştinare a sărbătorii comuniste, după cum s-or fi gîndit unii în Deal.

Previzibil, ziarele de astăzi n-au găsit loc nici măcar pentru o ştire seacă despre trecerea la Domnul a veteranului de război, fostului deţinut politic şi publicistului Gabriel Constantinescu. În vreme ce Vladimir Tismăneanu şi ai lui s-au năpustit pe ciolanul anticomunismului, iar presa abundă de cancanuri şi prostii politice, un anticomunist, care şi-a dovedit credinţa printr-o viaţă de jertfă, şi un reper major pentru românitate ne părăseşte fără nici un ecou mediatic. La fel ca mai toţi camarazii săi de crez şi de suferinţă, directorul Punctelor Cardinale pleacă discret, mustrînd astfel o lume românească ieşită din rosturile ei.
Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor Săi!

PS:
Vladimir Tismăneanu anunţă că IICCMER va purta numele Monicăi Lovinescu. Mă întreb însă dacă nu ar fi mai potrivit numele unui luptător anticomunist care s-a ridicat împotriva regimului în ţară şi a plătit cu ani grei de suferinţă în temniţă, pentru ca apoi să fie hărţuit, pînă în 89, de către Securitate. De pildă, Gabriel Constantinescu. Sau Părintele Gheorghe Calciu. Sau Ion Gavrilă Ogoranu. Ca să mă opresc la doar cîteva nume mai cunoscute şi atît de ignorate de vajnicii “luptători” anticomunişti de azi, de felul lui Vladimir Tismăneanu, Mihail Neamţu (numit director ştiinţific al IICCMER) et eiusdem farinae.

Trebuie să recunoaşteţi că pe puţine bloguri sînteţi mai răsfăţaţi ca aici. După vin şi poezie, azi vă dau muzichie

Şi două propuneri de la Paul S. Grigoriu, comentate:

Il poti lauda pe Dumnezeu si altfel decat in formele deja consacrate? Nicu Steinhardt spune ca da. Asa cred si eu. Nu va smintiti. Este o lauda adusa lui Hristos pe ritmuri si armonii heavy-metal. Helloween – “Laudate Dominum”.

Cantecul pamantului, intr-o tonalitate de psalm contemporan. Unul dintre momentele de frumusete si inalta simtire din creatia lui Michael Jackson. “Earth Song”.

Pe o vreme de să nu dai un cîine afară şi în nişte vremuri urîte ca tatăl minciunii, iacată mai avem şi motive de bucurie. Astăzi, începînd cu ora 17.00, la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte “George Apostu” din Bacău, a avut loc un spectacol al cărţii, prilejuit de lansarea volumului Omar Khayyam şi “complexele” mitului european, de Gheorghi Iorga. Cartea este teza de doctorat a profesorului Gheorghi Iorga, unul dintre puţinii specialişti în literatură persană de la noi.

În această seară vinul mă-nvaţă-un sens mai pur:

Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,

Iar cupa-i modelată din închegat azur.

Şi noaptea-i pleoapa unei lăuntrice lumine…

*

Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi.

Mereu aceleaşi stele s-or învârti-n azururi.

Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,

Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.

*

Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese.

Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar

Cu apa ce ia forma impusă de pahar

Şi fumu-n care vântul năluci ciudate ţese.

*

Puţină apă şi puţină pîine

Şi ochii tai în umbra parfumată.

N-a fost sultan mai fericit vreodată

Şi nici un cerşetor mai trist ca mine.

Un semn foarte prost pentru Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir, noii şefi ai Institutului de Investigarea Crimelor Comunismului şi pentru Memoria Exilului Românesc – struţo-cămila născută din pixul lui Boc. Ştefana Bianu, Doina Cornea, Dennis Deletant, Radu Filipescu şi Radu Ioanid au demisionat din Consiliul Ştiinţific al IICCR devenit IICCMER. Şi sînt convins că nu din pricina “executivului” Stanomir – pe care probabil nici nu-l cunosc -, ci pentru a lua distanţă de monopolistul anticomunismului Tismăneanu – pe care probabil îl cunosc prea bine.

Motivele invocate de istoricul Dennis Deletant, făcute publice în 22, cred că sînt împărtăşite şi de ceilalţi demisionari: “Motivul demisiei mele a fost că nu am fost consultat în prealabil despre modificarea fundamentală a statutului IICCMER, care omite punctul f) din articolul 3 (Hotărâre 1372 din 18 noiembrie 2009), care permitea IICCMER să sesizeze organele de cercetare penală privind acţiunile care au lezat drepturile şi libertăţile omului în perioada dictaturii comuniste. Tocmai acest aspect al activităţii IICCMER era una din sarcinile principale – sunt, bineînţeles, şi altele – ale unei instituţii cu titlul Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România. [...]

După părerea mea şi a altora, este imperios necesară depolitizarea IICCMER. Înlocuirea unui grup politic cu un altul la conducerea unei instituţii nu poate decât să convingă un specialist străin că ştiinţa istorică din România este aservită unor interese politice şi personale, ceea ce este o situaţie arhicunoscută celor care au trăit sub comunism. Problema politizării IICCMER va rămâne una dintre sursele tensiunilor legate de natura forurilor instituţionale sub a căror egidă cercetarea istoriei din România se desfăşoară.”

Noua conducere a IICCMER a dat un comunicat în care promite că institutul îi va cerceta mai departe pe criminalii comunişti, pe care îi va trimite în faţa instanţei şi, mai mult, îi va cerceta şi pe cei neocomunişti, din timpul revoluţiei şi al mineriadelor. Cum va face asta, cînd nu are atribuţii prin documentele de funcţionare ale Insitutului?

Şi o altă problemă, pusă elegant de scriitorul Dorin Tudoran: “Ne bucură să aflăm că s-a dat undă verde investigaţiilor şi cercetărilor atât de necesare, dar ar fi bine să înţelegem cine şi de ce a poprit până acum miraculos eliberata undă.”

Nobilul francez a început comerţul cu vinuri româneşti, îmbuteliate sub marca sa (Vinul Cavalerului) prin 1994, pentru ca un an mai târziu să producă propriile vinuri.

Astăzi nu vă voi vorbi de Vinul Cavalerului (alb şi roşu), deşi merită atenţia noastră. O las pentru altă dată. Voi începe cu vinurile contelui de Poix din vîrful topului : Terra Romana. Şi vă propun tot două cupaje, ca să vă vindec de prejudecăţi



Întîi, despre “Milenium Alb” Terra Romana – un amestec graţios de Sauvignon Blanc şi Riesling, cu o notă delicată de Muscat Ottonel. (de pe Dealurile Prahovei). “Nasul” e de pepene galben copt, cu o tuşă fină de piersică. Iar gustul este de fructe exotice, într-o nebunie de arome care nu te lasă să detectezi exact: ananas, portocală, mango… Post-gust lung, persistent şi plăcut. Culoarea bate în auriu, cu reflexii verzi. Merge cu peşte, fructe de mare sau băut ca aperitiv.



Apoi, despre “Cuve Charlotte” Terra Romana, o combinaţie senzaţională de Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon şi Merolt (din podgoria Dealu Mare), care te cucereşte şi te subjugă, precum o femeie frumoasă. Miros de stafide, vanilie şi tabac. Aromă de fructe., cu un post-gust lung. Culoare rubinie spre negru. Însoţeşte perfect o friptură de raţă sau de miel, ori brînzeturi franţuzeşti. Cu cît e mai vechi, cu atît e mai bun, căci e un vin destinat “îmbătrînirii” în butoaie de stejar. Fiind atît de bun, inevitabil e puţin (nu mai mult de 30.000 de sticle pe an) şi pipărat la preţ. Nu-l găsiţi decît în magazine specializate şi restaurante.

Prietenul Claudiu Tarziu mi-a imprumutat aceasta carte de negasit la anticari. Acum pot spune ca am citit (cam) tot ce a fost esential in reportajul romanesc de pana la revolutie. Si mai pot spune asmenea Magistrului Ursachi: si nu mi-a folosit la nimic. Reportajul de astazi este, din pacate, cu totul altceva. O schita de cateva mii de semne, mai putin decat “Bubico”, rupta in casete si subtitluri, neaparat cu un titlu agatator si chapeau rezumativ. Reporterul e scos din cadru, ramane doar un ochi care inregistreaza din fuga, pe sarite, impersonal. Toata greutatea reportajului pica pe senzationalul faptelor. Stilul nu se cauta, nu e pretuit. Un stil chinuit, impiedicat, este la fel de bun ca unul sclipitor. Totul se numara la semne si la bucata pe taraba de hartie si – mai nou – virtuala. Poate internetul va resuscita reportajul intrat in coma profunda dupa primii ani ai tranzitiei, cand “Opinia studenteasca” a cazut. Dar pe langa mijloacele oferite de internet ar mai trebui si o noua generatie de reporteri si, mai ales, o noua generatie de sefi de gazete. Citesc reportajele din cartea asta si imi spun ca tot ce facem noi, autorii de reportaje de azi, e o mare si plina de ifose l… militareasca (cenzurat de mine, C.T.). Scuzati, dar asta e.

Zoso şi Reporter Virtual anunţă că redactorii de la Academia Caţavencu şi-au demisia în seara asta. Nu e clar motivul. Doru Buşcu, directorul editorial al grupului Realitatea-Caţavencu, încearcă să-i facă să se răzgîndească. Dacă nu reuşeşte, nu va mai avea cu cine scoate “săptămînalul de moravuri grele”. Demisionarii au zvonit că vor face altă revistă, pe banii nu se ştie cui.
Privesc informaţia circumspect, căci, la mintea caţavencilor, ar putea fi o manevră de marketing – chiar dacă pare nebunească. Să nu uităm că, pentru a ieşi din amorţire şi a stîrni interesul cititorilor, Caţavencu era cît pe ce să-şi pună candidat la preşedinţia Românie anul trecut. Pe Răzvan Cucui, şeful de la “Bucătăria pentru toţi”. Sloganul electoral era, normal: “Alege Cucui în fruntea Ţării!”.
Dacă ştirea se confirmă şi Caţavencu se închide, e destul de trist. Deşi confirmă vorba: semeni ce culegi. “Academicienii” de la Caţavencu au dus o politică profitabilă pentru ei, dar nefericită pentru toată lumea, pînă la urmă.

UPDATE:

Evenimentul Zilei spune că pleacă doar jurnaliştii tineri. Singurul senior care îi însoţeşte este Mircea Toma. El acuză cenzura şi probleme de finanţare.

UPDATE 2

Mihnea Măruţă a făcut un interviu interesant cu Doru Buşcu.

Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat, în 10 – 11 februarie a.c., o hotărîre importantă, asupra căreia a păstrat discreţia. O decizie care urmăreşte să reglementeze situaţia preoţilor divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi.
Probabil că această hotărîre va stîrni nemulţumiri şi proteste în rîndul preoţimii, cînd va fi aflată, pentru că taie în carne vie. Însă, ea lasă loc de negociere ierarhilor.

Într-un document al Sinodului se arată că, după 1990, numărul preoţilor divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi a crescut, dar că aceştia nu au fost trataţi unitar pe cuprinsul Patriarhiei Române, fiecare episcop acţionînd după voia şi judecata sa. Aşa încît, Sinodul, ţinînd cont de canoanele, regulamentele şi legiuirile bisericeşti, a decis acum:

1. să-i caterisească pe preoţii care vor divorţa de-acum înainte,
şi
2. să le interzică preoţilor care erau pînă la data hotărîrii divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi să mai ocupe funcţii în administraţia bisericească, inclusiv funcţia de paroh (excepţie făcînd preoţii de la ţară din parohii cu o situaţie specială), să fie promovaţi în alte parohii, să primească ranguri bisericeşti, să predea în învăţământul bisericesc şi să oficieze singuri Taina Cununiei (ci numai în sobor cu alţi preoţi, excepţia operînd tot în mediul rural unde nu poate fi întrunită această condiţie).

Totuşi, Sinodul lasă o portiţă deschisă: episcopul locului, după examinarea atentă a unui caz,de preot divorţat înainte de hotărîrea Sinodului, poate hotărî să-l folosească pe preotul respectiv în învăţămînt sau administraţie. Nu este însă îngăduită chiriarului vreo formă de pogorămînt în cazul celor care divorţează acum. Prin urmare, preoţii care divorţează de azi înainte, vor fi caterisiţi.

Sinodul aşteaptă ca, pînă la următoarea sa întrunire, să aibă o situaţie exactă a numărului de preoţi divorţaţi, divorţaţi şi recăsătoriţi, văduvi şi recăsătoriţi.

Ştirea:

Premierul Emil Boc a dispus eliberarea lui Marius Oprea de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si a lui Dinu Zamfirescu de la sefia Institutului pentru Memoria Exilului Romanesc, transmite Mediafax. Seful guvernului a decis ca nou creatul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc sa fie condus de Vladimir Tismaneanu (presedintele Consiliului Stiintific, care a facut si schema noii institutii) si Ioan Stanomir (specialist in drept constitutional si politologie).

“Am aflat din Monitorul Oficial, nu am avut nicun fel de discutii. Dar ma asteptam, am spus de mai multa vreme ce se va intampla, desi au aparut inclusiv comentarii potrivit carora n-ar fi adevarat, ca am mania persecutiei si asa mai departe. Faptul ca in noua hotarare nici nu se mai vorbeste despre Securitate arata ca ceea ce deranja era modul in care am inteles eu investigatiile privind crimele comunismului, adica sa pornesc de la victime si sa ajung la cei care au ucis oameni. Or, asemenea abordare se pare ca nu este prea placuta, practic investigarea crimelor comunismului se muta la biblioteca”, a comentat Marius Oprea.

O părere

Despre lupta pe ciolanul anti-comunismului am vorbit recent si cu dna Tia Serbanescu, intr-un interviu-analiza pentru Formula As. Raspunsul domniei sale:

“Este deplorabil că atitudini intelectuale normale – cum sunt denuţarea comunismului, apărarea drepturilor celor persecutaţi, studierea unor momente istorice, ca revoluţia sau mineriadele – au început să fie transformate în meserii, care trebuie remunerate de la buget.

Dl Marius Oprea făcea cercetări istorice şi scria cărţi şi înainte să fie directorul IICC, o poate face şi fără să mai conducă acest institut. Dl Vladimir Tismăneanu se ocupa de comunism de 30 de ani şi poate să o facă mai departe şi fără să fie preşedintede institut.

De altfel, nu văd de ce trebuie un institut special pentru cercetarea comunismului, cum nu găsesc justificarea nici pentru unul care să cerceteze revoluţia. Şi comunismul, şi revoluţia pot fi cercetate de orice istoric şi de orice institut deja existent. Nu e nevoie pentru asta să creăm noi structuri pe bani de la buget, în care să primească posturi diverşi clienţi politici. Căci funcţiile în respectivele Institute au fost date pe criterii politice.

Acum, când s-a schimbat puterea, oamenii puşi politic nu vor să fie schimbaţi politic. Cum ar veni, atunci când eşti numit pentru că aparţii unui partid, e democraţie, dar când este să fii înlocuit e dictatură şi abuz. Nu e în regulă. Evident că opinia publică va avea o reacţie de respingere faţă de idee, din pricina acestui scandal. Se dă impresia că astfel de instituţii nici nu au fost create pentru a ne cunoaşte mai bine istoria şi a exorciza răul din trecutul nostru, ci numai pentru a da o sinecură unor clienţi politici.”

Opinia mea e ca ne aflam in situatia, ceva mai rara, in care toata lumea are dreptate si totododata gresesc cu totii.

Marius Oprea are dreptate sa se teama ca Vladimir Tismaneanu va ingropa cercetarea calailor din regimul comunist, dar greseste cind se plinge ca este inlocuit politic.

Emil Boc are dreptate sa puna pe cine vrea, pe criterii politice, la conducerea unei institutii a guvernului, dar greseste numindu-l pe Vladimir Tismaneanu – care a cam ratat raportul asupra comunismului si asupra a carei obiectivitate stiintifica sint dubii – si pe Ioan Stanomir, care, desi e un om onorabil si un reputat specialist in domeniul sau, nu e istoric dar e membru in Consiliul Academic al Institutului de Studii Populare, alaturi de Tismaneanu. Si greseste inca o data comasind cele doua institute, care au scopuri si obiective diferite.

Vladimir Tismaneanu are dreptate sa vrea sa fie la conducerea IICCEMR, de vreme ce ani de zile s-a ocupat de comunism, a publicat carti si a fost presedinte al Comisiei prezidentiale pentru cercetarea comunismului. Dar greseste cind incearca sa controleze tot ce misca in domeniu si sa-si impuna oamenii sai in toate structurile de resort.

PDL si PNL au dreptate sa ceara investigarea crimelor comunismului, cel putin din perspectiva unor partide de dreapta (cum se pretind, chit ca nu sint), dar gresesc cind transforma asta intr-o afacere pe banii statului. Si mai gresesc o data razboindu-se intre ele pe acest “ciolan”, scirbind lumea si dindu-le apa la moara celor care se opun investigarii istorice (si penale) a regimului comunist.

UPDATE

Citiţi şi Monopol pe anticomunism, de Liviu Antonesei. Numai pentru ce i se spune de la obraz în articolul ăsta, şi Vladimir Tismăneanu ar trebui să facă pasul înapoi mintenaş. Dacă ar fi un om de onoare şi… anticomunist.

Cătălin Târcolea este unul dintre artiştii valoroşi dar prea puţin cunoscuţi ai României. Pianist, violonist, compozitor, programator, producător, orches­trator şi mai ales un excelent naist. Este cel care a introdus pentru prima oară naiul în jazz. Căci jazzul este pasiunea vieţii sale. Cântă de la vârsta de trei ani la vioară, dar a schimbat arcuşul pe nai la 17 ani, în urma unei întâmplări, la fel cum a dat muzica simfonică pe jazz. A participat la numeroase turnee în străinătate, înainte şi după 1989, este autorul a 18 albume, a fost premiat şi apreciat peste tot în lume. Numele său are rezonanţă însă doar pentru “iniţiaţi”. Dincolo de activitatea sa profesională strălucitoare, Cătălin Târcolea este şi un mărturisitor creştin. Crede că în drumul spre mântuire trebuie să-l cânte pe Dumnezeu şi să încerce să le deschidă şi altora ochii asupra lui Hristos.

Ctitiţi un interviu cu miez în Formula As.

Mîine este hramul Mănăstirii Sf. Ioan Casian, din judeţul Constanţa. Diseară, la ora 21.00, IPS Teodosie va tunde în monahism noi călugări chiar în peştera Sfîntului Ioan Casian, de pe muntele pe care se află şi mănăstirea. Ierarhul va oficia mîine Sfînta Liturghie la mănăstire. Apoi vor fi cîteva evenimente culturale: lansarea unei cărţi, deschiderea unei expoziţii şi un concert.
Se pare că vremea va fi frumoasă, aşa că, aceia care puteţi, mergeţi la mănăstire!
Vedeţi mai jos cîteva fotografii făcute de mine în primăvara lui 2008.

Bisericuţa mănăstirii Sf. Ioan Casian

Rînd pe rînd, ierarhii acuzaţi de CNSAS că au colaborat cu Securitatea sînt declaraţi nevinovaţi de instanţele de judecată. Dar campania contra “popilor securişti” va continua în presă, în zilele următoare – susţine Florian Bichir în Evenimentul Zilei. Deci, să fim atenţi!
N-ar fi excluse însă surprizele. Pentru că la noi totul e pe dos. Şi dacă IPS Calinic, împotriva căruia existau totuşi probe la dosar, a fost scos basma curată, ne putem aştepta să fie condamnat IPS Bartolomeu, contra căruia nu există nici o probă.
În general, CNSAS a pierdut procesele cu cei pe care i-a “demascat” drept colaboratori ai Securităţii. Asta înseamnă fie că CNSAS îşi face treaba de mîntuială sau cu rea-credinţă, fie în justiţie se spală dosarele foştilor colaboratori. Oricare din variante decredibilizează instituţiile statului şi maculează orice efort de cercetare privind regimul comunist.

Vă recomand insistent să citiţi reportajul despre obezi şi obezitate de Viorel Ilişoi, din Jurnalul Naţional de azi: Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi. Veţi plînge, veţi rîde, vă veţi îngrijora, vă veţi întrista, veţi spera alături de autor, care este şi personaj. Forţa scriiturii şi insolitul confesiunii te emoţionează pînă în prăsele, să zic aşa. După părerea mea, acest text este unul dintre cele mai bune scrise de Viorel. Bravo lui!
Sper că mulţi vor învăţa ceva despre criminalul, aparent inofensiv, care ne ameninţă pe toţi: obezitatea.
Lectură folositoare!