Stiri Ortodoxe

De cîteva zile, se tot umflă în presă subiectul canonizării lui Mihai Eminescu. Nu e un subiect nou, prima propunere de acest fel fiind făcută în urmă cu nişte ani de un ciudăţel, care lesne poate fi încadrat clinic pentru ieşirile sale oarecum publice.
Atunci, prietenul Răzvan Codrescu (poate şi alţii, dar eu n-am cunoştinţă) a explicat de ce Mihai Eminescu, deşi avut incontestabil o sensibilitate religioasă, nu poate fi canonizat. Asta i-a atras furia unor naţionalişti, care, nu se mulţumesc să-l fluture pe “omul deplin al culturii române” ca pe un steag ideologic, ci vor să-l transforme acum şi în prapure bisericesc. Drept pentru care, Răzvan Codrescu a fost porcăit peste tot ca un “detractor al lui Eminescu”. Unora le vine greu să înţeleagă sau să accepte că o mare valoare culturală, un geniu sau un erou nu este musai şi sfînt (cum în unele cazuri poate fi), că pentru sfinţenie sînt alte criterii.

De această dată, dezbaterea în chestiunea posibilităţii ca Eminescu să fie canonizat a fost alimentată de luarea de poziţie a Patriarhiei. Timorată să nu fie considerată anti-Eminescu, Patriarhia a scăldat-o (o să vedem, o să cercetăm) şi a pasat uşor problema în curtea Arhiepiscopiei Clujului. Avînd în vedere şi din partea cui a venit (un scriitor obscur, şeful unei fantomatice “ligi a scriitorilor români” din Cluj), ca şi enormitatea propunerii, poate s-ar fi cuvenit ca Patriarhia să tacă, dacă nu a putut da un răspuns cum se cuvine.

De asemenea, remarc, şi în acest caz ca în prea multe altele, tăcerea nejustificată a unor teologi cu autoritate.

Riscînd să trec şi eu drept un detractor al lui Eminescu, amintesc criteriile pentru canonizarea unei persoane:

- Viaţă sfîntă. Putem spune că Eminescu a avut viaţă sfîntă, că a trăit după toate canoanele ortodoxiei şi a mărturisit credinţa sa pînă la ultimele consecinţe?
- Moarte martirică. Ştiu că există un întreg scenariu al asasinării lui Eminescu . Şi poate fi real. Însă a murit el pentru Hristos?
- Evlavia populară. Se închină cineva lui Eminescu?
- Facerea de minuni. Mărturiseşte cineva că Eminescu a făcut minuni în timpul vieţii sau după adormirea întru Domnul?
- Moaşte. Îl dezgropăm pe Eminescu să vedem dacă are moaşte? A simţit cineva bună mireasmă la mormântul său?

În opinia mea, dacă răspundem sincer la aceste întrebări – fără alte cercetări -, realizăm că, prin propunerea canonizării lui Eminescu, nu numai că ne facem de rîs ca ortodocşi şi trimitem în derizoriu credinţa noastră, dar îi lezăm şi memoria acestui emblematic gînditor, patriot şi poet naţional.

Reţin aici şi spusa unui prieten, pe acelaşi subiect: “Nu pot să nu mă gîndesc cu tristeţe la faptul că ruşii, pe de o parte, nu i-au canonizat (cel puţin nu încă) pe oameni precum Komiakov (acesta, în opinia mea, chiar merită canonizat), Dostoievski, Gogol, filozofi şi scriitori cu autentică vocaţie ortodoxă, dar cu slăbiciuni teologice sau morale pe ici pe colo; iar pe de altă parte, şi-au canonizat martirii ucişi în temniţele comuniste. Noi nu i-am canonizat pe aceştia din urmă, însă îi tot dăm înainte cu canonizarea lui Eminescu”.