[Pitesti] Cum a fost la Schimbul de Carte Ortodoxa, cap. 1, Pitesti

February 21st, 2010

Copy of Picture 003

Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Protoieriei Piteşti în colaborare cu revista OrthoGraffiti şi o serie de profesori de religie din liceele piteştene a organizat luni, 15 februarie, la ora 15.00, în sala de şedinţe a protoieriei, activitatea Schimb de Carte Ortodoxă.

Scopul acestei acţiuni a fost acela de a oferi tinerilor iubitori de carte ortodoxă posibilitatea de a-şi împărtăşi impresiile, ideile sau experienţele trăite în urma citirii unei astfel de cărţi. Această întâlnire s-a dorit a fi şi o alternativă la socializările de tip virtual.

Tinerii noştri nu prea se cunosc între ei, iar o astfel de întâlnire le oferă şi posibilitatea de a încheia prietenii cu alţi tineri iubitori de Dumnezeu.

În cadrul acestei întâlniri a fost prezent şi părintele Lucian Grigore de la Biserica domnească Sf. Gheorghe din Piteşti care le-a vorbit tinerilor despre libertatea omului.

Prin discursul său a reuşit să-i implice pe cei prezenţi şi fiecare a încercat să-şi exprime viziunea sa despre libertate.

La final au fost recomandate şi două cărţi. Părintele Duminică Octavian, responsabil cu activitatea catehetică în cadrul Protoieriei Piteşti a prezentat Singuri în faţa libertăţii de Ieromonah Savatie Baştovoi, iar Vicenţiu Pascu, profesor la Colegiul Naţional I. C. Brătianu, Piteşti a vorbit despre lucrarea părintelui Ilie Moldovan, Adolescenţa – Preludiu la poemul iubirii curate.

Deşi nu foarte mulţi la număr, tinerii prezenţi la această întâlnire au fost încântaţi de idee şi s-au arătat dispuşi să participe şi la viitoarele întâlniri de acest gen.

Pr. Octavian DUMINICĂ

Copy of Picture 006

via Laurențiu Dumitru

Îndosariat la:SdCO

Legaturi sponsorizate

  • Share/Bookmark

Stiri asemanatoare:

  1. [Pitesti] Cum a fost la Schimbul de Carte Ortodoxa, cap. 1, Pitesti
  2. [Bucuresti] Cum a fost la Schimbul de Carte Ortodoxa, cap. 1, Bucuresti
  3. [Pitesti] Schimb de Carte Ortodoxa, Cap. 1
  4. [Baia Mare] Cum a fost la Schimbul de Carte Ortodoxa, cap. 4, Baia Mare
  5. [Pitesti] Schimb de Carte Ortodoxa, Cap. 1

Categorii: Ionut Trandafirescu, Site-uri personale

Tags: Comenteaza acest articol

Leave a comment

Feed

http://stiri.ortodoxe.org / [Pitesti] Cum a fost la Schimbul de Carte Ortodoxa, cap. 1, Pitesti