Stiri Ortodoxe

”’Chiariarhul”’ (ngr. ”kiríarhos”, uneori greșit transliterat și folosit „chiriarc”) este ”’episcopul titular”’ al unei [[Eparhie|eparhii]], numit și ”’eparhiot”’ sau ”’episcop eparhiot”’, în opoziție cu episcopul vicar, care nu are un [[scaun]] al lui propriu, ci doar îl ajută pe chiriarh.

==A se vedea și==
*[[episcop]]
*[[episcop vicar]]
*[[scaun]]

[[Categorie:Episcopi]]
[[Categorie:Cler]]

Termenul de ”’protos”’, în limbajul bisericesc curent de astăzi, este folosit pentru a-l desemna pe [[preot]]ul sau pe [[episcop]]ul care prezidează [[Sfânta Liturghie]] sau altă [[slujbă]] atunci când se slujește în [[sobor]]. Mai rar se folosește și termenul de ”’proestos”’ (gr. ”proestos” = cel care prezidează), care în limba greacă liturgică mai este numit și ”proistamenos”, adică „cel care prezidează soborul”.

În mod mai restrâns, termenul de ”’protos”’ este folosit și pentru a desemna pe acel delegat al unei din cele 20 de mari [[Mănăstire|mănăstiri]] din [[Muntele Athos]] care prezidează pentru un anumit timp comunitatea athonită din punct de vedere administrativ: ”’Protosul Sfântului Munte”’.

[[Categorie:Cler]]
[[Categorie:Muntele Athos]]

”’Parohul”’ este numirea întrebuințată astăzi în mod curent și oficial pentru ”’preotul paroh”’ (numit odinioară [[protoiereu]]), adică pentru [[preot]]ul principal și responsabil al unei [[Parohie|parohii]], nunit de [[chiriarh]].

Conform Statutului de organizare și funcționare al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], pe lângă obligaţiile ce decurg din întreita slujire a preoţiei (sfinţitoare, învăţătorească şi ocârmuitoare), parohul mai are ur­mă­­toarele îndatoriri:
* aduce la îndeplinire prevederile Statutului, ale legislaţiei bisericeşti şi ale altor reglementări în ceea ce priveşte Parohia, precum şi deciziile organelor ierarhic superioare;
* reprezintă Parohia în justiţie, faţă de autorităţile bisericeşti şi laice şi faţă de terţi, personal sau prin delegare;
* convoacă şi prezidează Adunarea Parohială şi Consiliul Parohial, veghează la aplicarea deciziilor acestora;
* ţine registrele parohiale (registrul membrilor, registrul de [[botez]] şi [[Mirungere|mirungeri]], registrul de [[Căsătorie|cununii]], registrul celor decedaţi);
* supraveghează şi este responsabil pentru administrarea şi gestionarea bunurilor bisericeşti şi a activităţilor care se desfăşoară în Parohie;
* coordonează şi răspunde de activitatea liturgică şi pastorală a tuturor [[cleric]]ilor din parohie.

[[Categorie:Cler]]
[[Categorie:Eclesiologie]]

”’Protopopiatul”’ sau ”’protoieria”’ este o circumscripţie administrativ-teritorială bisericească ce reuneşte [[Parohie|parohiile]] dintr-un teritoriu determinat, pentru o mai bună organizare misionară şi pastorală în [[eparhie]].

Protopopiatul este înfiinţat, organizat şi restructurat prin decizie a [[Chiriarh]]ului (episcopul titular) în acord cu Consiliul Eparhial.

Protopopiatul este condus de [[Protopop]], numit şi revocat de către Chiriarh.

[[Protopop]]ul, din mandatul episcopului, coordonează activităţile protoieriei. El reuneşte în mod regulat clericii Protopopiatului pentru o mai bună coordonare a activităţii pastoral-misionare.

[[Categorie:Biserici]]
[[Categorie:Eclesiologie]]

”’Automela”’ (gr. ”automelon” = „cu aceeași melodie”) sau ”’samopodobia”’ (sl. ‘’samopodoben”) este o [[stihiră]] sau [[tropar]] tot cu compoziție și melodie proprie ca și idiomela, dar care spre deosebile de [[idiomelă]] servește de model pentru alte tropare sau stihiri, mai ales în ceea ce privește melodia sau modul de cântare / ritmul (așa după cum [[irmos]]ul servește de model pentru stihirile pesnei/cântării respective, în [[Canon (imn)|canonul imnografic]].

==A se vedea și==
* [[idiomelă]]
* [[podobie]]

[[Categorie:Imnografie]]

”’Idiomela”’ (gr. ”idiomelon” = „cântare cu melodie proprie”) sau ”’samoglasnica”’ (sl. ‘’samoglasen”) sau ”’însăși-glăsuitoarea”’ este un [[tropar]] sau o [[stihiră]] poetică izolată și independentă, cu compoziție și melodie proprie, originală și unică. Odată cu textul ei, [[imnograf]]ul i-a compus și muzica după care se să cânte.

Stihirile idiomele se cântă, între altele, la [[vecernia]] unei zile de [[sărbătoare]], în timpul procesiunii [[Litia|litiei]] și la [[stihoavnă]].

Idiomelele nu servesc de model pentru alte strofe sau cântări.

==A se vedea și==
* [[automelă]]
* [[podobie]]

[[Categorie:Imnografie]]

”’Pripeala”’ (sl. ”pripela” = „cântare grăbită”) este un [[stih]] scurt de invocare care se cântă între strofele sau [[tropar]]ele unui [[Canon (imn)|canon imnografic]].

Exemple:
* „Prea Sfântă [[Născătoare de Dumnezeu]], mântuiește-ne pe noi”, în rânduiala [[Aghiazma mică|Agiazmei mici]].
* ”Doamne, odihnește cu drepții pe adormitul robul tău”, în canonul de la [[Înmormântare]].

[[Categorie:Imnografie]]

{{Traducere EN}}

Saint ”’Dismas”’ (sometimes spelled ”Dysmas” or only ”Dimas”, or even ”Dumas”), also known as the ”’Good Thief”’ or the ”Penitent Thief”, is the "good thief" described in the Gospel of Luke. This unnamed thief, is crucified alongside [[Christ]] repenting of his sins, and asking Jesus Christ to remember him in his kingdom. The name Dismas for this thief dates back to the 12th century, and various traditions have assigned him other names. The church has never canonised Dismas, though he is regarded as a saint by virtue of Christ informing him that he would be the first in Paradise. Commemorated [[March 25]].

==Life==
According to the [[Scriptures]], [[Christ]] crucified along with two others yet none of the gospel’s actually name them. The [[Gospel of Luke]] describes one of these thiefs as "penitent", who was later assigned the name ”’Dismas”’ in the the [[Gospel of Nicodemus]]. The name of "Dismas" was adapted from a Greek word meaning "sunset" or "death." The other thief’s name is given as Gestas. The apocryphal Arabic Infancy Gospel calls the two thieves "Titus and Dumachus", and adds a tale about how Titus (the good one) prevented the other thieves in his company from robbing Mary and Joseph during their Flight into Egypt. In the Russian tradition the Good Thief’s name is ”Rakh”.

Patriarch [[Theophilus of Alexandria]] (385-412) wrote a Homily on the Crucifixion and the Good Thief, which is classic Coptic literature. In the Eastern Orthodox Church one of the hymns of Good Friday, commemorating the Crucifixion of [[Jesus Christ]] and his death at [[Golgotha]], is entitled, The Good Thief (or The Wise Thief, Church Slavonic: ”Razboinika blagorazumnago”), and speaks of how Christ granted Dismas Paradise. There are also several moving compositions of this hymn which are used by the [[Church of Russia|Russians]] and form one of the highlights of the Matins service on Good Friday.

==Hymns==
:”"The Wise Thief didst Thou make worthy of Paradise, in a single moment, O Lord. By the wood of thy Cross illumine me as well, and save me."”

==Further reading==
*[http://fatherjohn.blogspot.com/2007/04/wise-thief.html The Wise Thief] -hymn, posted Friday, April 20, 2007 by Fr. John Whiteford.

==Sursa==
*[[:en:Dismas the thief|Orthodoxwiki:Dismas the thief]]

==External links==
*[http://www.skete.com/index.cfm?fuseaction=product.display&product_id=686 Icon of St. Dismas the Good Thief], 20th c. (late), St. Paraskeva Church, Vladimir Region, Russia – Hosted on Skete.com, Product #S365.
*[[w:Saint Dismas]]

[[Category:Biblical Saints]]

[[en:Dismas the thief]]

{{Traducere EN}}

[[Image:ExapterigaGospelRdg.JPG|right|thumb|150px|Exapteriga during the Gospel Reading.]]
The ”’Exapteriga”’ (Slavonic: rapidia) is a fan made with a representation of a six-winged [[Seraphim]], the highest order of [[angel]], mounted on a pole or staff for hand carrying. The seraphim, according to Isaiah’s vision of God, surround the throne of God in Heaven. The image of the seraphim is often engraved on a circular, usually metal, disk on the end of the staff.

Two fans are found in most Orthodox churches placed on either side of the [[tabernacle]] when not in the hands of servers. The fans are reminders that these same angels surround the throne of God on earth — the Holy [[Altar]].

During the [[Divine Liturgy]] the exapteriga are used to accompany the Holy Gifts during the [[Great Entrance]] and the [[Gospel Book]] when brought out for the Gospel reading.

==See also==
*[[Serafim]]i
*[[Heruvim]]i

==Source==
*[[:en:Exapteriga|OrthodoxWiki:Exapteriga]], ”apud” [http://jaxorthodox.org/Worship.aspx What is the Orthodox Church?]

[[Category:Liturgical objects]]

{{Traducere EN}}

[[Image:Crozier on Iconostatis.JPG|right|thumb|150px|The crosier of the ruling [[bishop]] of the [[Orthodox Church in America]], Metropolitan [[Jonah (Paffhausen) of Washington|Jonah]], before the [[Holy Doors|Royal Doors]] of his [[Cathedral]], [[St. Nicholas Cathedral (Washington, D.C.) |St Nicholas Cathedral]], Washington, D.C.]]
The ”’crosier”’, also ”’crozier”’, (Greek: paterissa; Slavonic: Posokh) is carried by Orthodox [[bishop]]s and senior [[monasticism|monastics]] as a stylized staff of office and a symbol of authority and jurisdiction. The crosiers are staffs that generally come with one of two different tops: on one form the top of the crosier is usually in the shape of the Greek letter ”Tau”, with the arms curving downward, and the other is surmounted by a small cross. Crosiers are usually made of fine metal often gilded or silver plated. Some may be made of fine wood.

The crosier is carried by bishops, [[archimandrite]]s, [[abbot]]s, and [[abbess]]es. The crosier is presented to a new bishop by the chief consecrator following the dismissal at the [[Divine Liturgy]] when the bishop is [[consecration of a bishop|consecrated]]. For archimandrites, abbots, and abbesses, the crosier is conferred at the time of their investitures. The crosier is carried by the bishop while outside the [[altar]], and it is not taken within the altar area, that is behind the [[iconostasis]]. When the bishop enters the altar the crosier is placed leaning against the iconostasis next to the [[icon]] of [[Christ]] to the right of the [[Royal Doors]].

When the prelate is not vested for services in the [[church]], he uses a different, smaller staff that is in the form of a walking stick topped with a silver pommel.

The [[Archbishop]] of Cyprus is uniquely privileged among the bishops in carrying a crosier that is shaped like scepter used by the Eastern Roman emperors. This privilege is one of the ‘’Three Privileges’’ granted to the [[Church of Cyprus]] by Emperor [[Zeno (emperor)|Zeno]].

==Source==
*[[:en:Crosier|Orthodoxwiki:Crosier]], după [http://en.wikipedia.org/wiki/Crozier Wikipedia: Crosier]

==External link==
*[http://www.newadvent.org/cathen/04515c.htm Catholic Encyclopedia: Crosier]

[[Category:Liturgics]]
[[Category:Liturgical objects]]

”’Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale”’ este o [[eparhie]] a [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] – în cadrul [[Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale|Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale]] -, cu jurisdicţie în: Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda şi Islanda.

[[Întâistătător]]ul ei este Înaltpresfințitul [[arhiepiscop]] și [[mitropolit]] [[Iosif (Pop) al Europei Occidentale şi Meridionale]].

==Istorie==
===Începuturile===
Prezența comunitară românească în Europa Occidentală, premisă pentru apariția unor [[Parohie|parohii]] sau „capele” ortodoxe românești, a început să se facă simțită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai întâi la Leipzig (Lipsca) și Paris, în condiții și pentru motive diferite, dar și la Viena și Baden-Baden:

====Viena====
Colonia românească din Viena se organizează bisericește în anul 1893, iar la [[8 ianuarie]] 1907 sfințesc o capelă pe care o pun sub jurisdicţia Mitropoliei Bucovinei, care le-a trimis şi [[Preot|preoţi]] pentru slujirea serviciile religioase.

====Baden-Baden====
„Capela Mihail Stourdza” din Baden-Baden, construită între anii 1864-1866 de prințul moldovean Mihail Sturza, are inițial caracter de fundaţie privată, înălțată de fostul domn în cinstea memoriei fiului său, mort tragic la Paris în 1863 la vârsta de numai 17 ani. Abia începând cu anul 1882 capela este pusă, prin dorința ctitorului, sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, care a și numit pe preoţii deservenţi ai acestui sfânt locaş.

====Leipzig (Lipsca)====
Comunitatea românilor din Lipsca s-a rugat mai întâi în biserica grecească din localitate, [[mitropolit]]ul Nifon al Ungro-Vlahiei numind, la [[5 august]] 1852, pe [[ieromonah]]ul Ghenadie Ţeposu, preot slujitor la capela ortodoxă greacă din Lipsca, cu care scop l-a hirotesit [[duhovnic]] şi [[arhimandrit]].

În anul 1858 însă, după ce românii își văd refuzat dreptul de a folosi capela grecilor, se hotărăsc să pună bazele unui locaş de închinare propriu. Locaşul noii biserici a fost sfinţit la [[7 septembrie]] acelaşi an 1858, având hramul [[Sfântul Gheorghe]].

Capela funcționează până la începutul anului 1881, când Ministerul afacerilor străine al României dispune desfiinţarea ei. <ref>Pentru mai multe detalii: http://ortodoxia.de/html/capela_ortodoxa__romana_de_la_.html </ref>

====Paris====
=====Întemeierea și arhimandritul Iosafat=====
Comunitatea românească din Paris se formează în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu venirea la studii a tinerilor boieri din cele două Principate române.

În mijlocul acestor tineri va veni la Paris, în anul 1853, arhimandritul [[Iosafat Snagoveanul]] (Ioan Vărbileanu, după numele de mirean), un [[cleric]] educat al vremii, fost ministru în guvernul revoluționar de la 1848, exilat împreună cu ceilalți capi ai revoluției de la 1848 în Valahia. În același an, [[Arhimandrit]]ul Iosafat va întemeia ”Capela Română din Paris”, pentru care va obține, cu sprijinul Turciei prin ambasadorul ei la Paris, autorizația de funcționare din partea autorităților franceze.

Situată într-un imobil din 22 rue Racine, la Paris în Cartierul Latin, împodobită la început cu ajutorul bănesc al proscrișilor exilați la Paris, capela este sfințită de arhimandritul Iosafat la [[22 noiembrie]] 1853 (vechiul calendar), și funcționează cu binecuvântarea [[patriarh]]ului [[Gherman al IV-lea al Constantinopolului]].

La 1860, după 12 ani de expatriere și 7 ani de funcționare a capelei de la Paris, arhimandritul Iosafat călătorește la București și pune în mod formal capela sub patronajul Mitropoliei Ungro-Vlahiei.

Iosafat moare la 1872 fără ca o nouă biserică să poată fi construită, în ciuda existenței mai multor proiecte și încercări.

=====De la cumpărarea Capelei Dormans-Beauvais (1882) până la al doilea Război mondial=====
La 1880, arhimandritul Partenie Clinceni, superiorul de atunci al capelei, anunță autorităților române primirea unui aviz oficial de expropriere a imobilului din 22 rue Racine din partea autorităților franceze (care urmau să extindă laboratoarele Facultății de Medicină din Paris în cartier). Statul român are doi ani pentru a se decide între construirea unei noi biserici și cumpărarea unui locaș care să fie adaptat cultului ortodox.

La [[5 septembrie]] 1882, Regatul României cumpără ”Capela Dominicanilor”, fosta capelă a Colegiului Dormans-Beauvais (monument istoric din secolul al XIV-lea), în Cartierul Latin, 9 bis, rue Jean de Beauvais.

După aproape 10 ani de lucrări de restaurare, capela este mai întâi binecuvântată de [[preot]]ul superior de atunci,[[ protoiereu]]l [[Ioan Severin]], la [[2 februarie]] 1892, și apoi sfințită solemn de episcopul vicar al mitropolitului Iosif Gheorghian, arhiereul Inochentie Moisiu Ploieșteanul, la 31 mai 1892.

Până la al Doilea Război mondial, Biserica Română din Paris cunoaște un timp de înflorire, mai multe personalități ale Bisericii Ortodoxe Române (mai mulți viitori episcopi sau profesori de teologie) slujind aici de-a lungul anilor.

===Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, a Mitropolitului Visarion Puiu===
Odată cu instalarea treptată a comunismului în România, Biserica Română din Paris se rupe de Biserica-mamă în anul 1948.

În august 1949, mitropolitul Visarion Puiu vine la Paris, la invitația comunității, și fondează aici Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale.

Dar la începutul anului 1950, mitropolitului Visarion i se pune în vedere de către autoritățile franceze să părăsească Parisul, sub acuzația nedreaptă de filo-legionarism. <ref>Așa-zisa colaborare a mitropolitului Visarion Puiu cu Guvernul de la Viena a fost așa de bine ticluită că au trebuit mai mulți ani până să se dovedească contrariul. – Cf. Dumitru Stavarache, ”Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie (1944-1963)”, Editura Moldopress, Pașcani, 2002, p.17.</ref>

La [[26 decembrie]] 1954, mitropolitul Visarion – împreună cu arhiepiscopul [[Ioan (Maximovici) al Bruxelului și Europei Occidentale]] și episcopul [[Natanael de Cartagina și Tunis]] (amândoi membrii ai Sinodului ortodox rus din afara granițelor) – îl hirotonește întru episcop vicar, cu titlul „de Sèvres” („Severineanul”), pe arhimandritul Teofil Ionescu, fost superior al Bisericii Române din Paris în timpul războiului, care avea funcția de vicar eparhial încă din anul 1949.

Trimis în America și Canada de mitropolitul Visarion, episcopul Teofil se stabilește în Statele Unite ale Americii, unde participă la disputele din Episcopia văduvită a episcopului Policarp Morușca. În Canada, el reușește să constituie Episcopia Ortodoxă Română din Canada și Emisfera de Vest.

La Paris, lucrurile încep a se clarifica abia în 1958, când consiliul parohial și episcopia se pun de acord în numirea preotului Vasile Boldeanu ca superior în locul protosinghelului Grațian Radu (superior între anii 1955-1958), și în chemarea episcopului Teofil Ionescu la Paris, ca să se ocupe de spirituale și pastorale ale Eparhiei, văduvită de mitropolitul Visarion, izolat de Paris și de comunitatea românilor.

În anul 1959, episcopul Teofil Ionescu este acceptat în Sinodul episcopilor ruși din afara granițelor. Deși a acceptat în principiu propunerea Bisericii din Paris și a Eparhiei Românilor din Străinătate, episcopul Teofil Ionescu nu va veni la Paris și în Europa definitiv decât în 1964, după moartea mitropolitului Visarion, când se instalează într-adevăr la Biserica din strada Jean de Beauvais ca întâistătător al Eparhiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală.

La începutul anului 1972, în condiții încă neelucidate de istorici, episcopul Teofil solicită revenirea în jurisdicția Patriarhiei Române, cerere aprobată de Sinodul Permanent la 10 martie 1972 și confirmată de Sfântul Sinodul al Bisericii Ortodoxe Române la 28 aprilie 1972.

Decizia episcopului Teofil de a reveni în sânul Bisericii-Mame în vremuri în care comunismul domnea încă în România, nu a fost apreciată de majoritatea exilului românesc, așa încât comunitatea de la Biserica din Paris a solicitat protecția Sinodului rușilor din afara granițelor, de care episcopul Teofil a aparținut între 1959 și 1972. Astfel, la 21 mai 1972, mitropolitul Filaret de la New York (șeful Bisericii ruse din afara granițelor) vine la Paris, slujește la Biserica Română din Paris, și anunță, la cererea comunității, „primirea eparhiei și a tuturor parohiilor ei sub directa lui autoritate”.

Neputând recupera Biserica de la Paris și asociația cultuală a Eparhiei lui Visarion, episcopul Teofil a înființat Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală (iulie 1972), funcționând în paralel cu Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală (Rue Jean de Beauvais), amândouă instituțiile bisericești considerându-se continuatoare ale lucrării mitropolitului Visarion Puiu.

Deși avea în sânul ei în jurul a douăzeci de parohii în anii 80, Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală (ROCOR) le pierde rând pe rând după 1990, rămânând doar Biserica din Paris, care se apropie din ce în ce mai mult de Biserica-Mamă: în 1998 se eliberează canonic de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse în Exil, între anii 2000-2009 se află sub omoforul IPS Arhiepiscop Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române în America (OCA), iar la [[10 mai]] 2009 dezbinarea încetează definitiv prin trecerea, prin vot unanim, sub omoforul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif al Mitropolie Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale (Biserica Ortodoxă Română).

===Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale===
În ceea ce-l privește pe episcopul Teofil, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din [[12 decembrie]] 1974, îl ridică la rangul de arhiepiscop, hotărând totodată ridicarea Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală la treapta de arhiepiscopie, cu titulatura «Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală şi Occidentală». Iar în ședința din [[13 decembrie]] 1974, Sfântul Sinod alege în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală pe P.C. arhimandrit Lucian Florea, superiorul Așezământului românesc de la Ierusalim. Instalarea oficială a lui Teofil Ionescu ca arhiepiscop pentru Europa Centrală şi Occidentală a fost făcută la [[7 februarie]] 1975, la reşedinţa sa din Paris, de către I.P.S. Teoctist, mitropolitul Olteniei. Tot atunci a fost instalat şi P.S. Lucian Făgărăşanul în postul de episcop vicar al acestei arhiepiscopii. <ref>Arhiepiscop Adrian Hrițcu, „Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și Occidentală”, în: ”Almanahul Vestitorul”, nr.1, 1984, p.46.</ref>

:„După trei luni de la actul instalării sale, în ziua de 9 mai 1975, arhiepiscopul Teofil Ionescu a încetat din viaţă în vârstă de 81 de ani, după o scurtă şi grea suferinţă cardiacă. Funeraliile, slujba şi înmormântarea au avut loc în ziua de 14 mai 1975, la cimitirul Montparnasse, alături de ctitorul bisericii române din Paris, adormitul întru Domnul arhimandritul Iosafat Snagoveanul. În vederea oficierii slujbei de înmormântare după rânduiala creştină ortodoxă, pe potriva rangului său, din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a participat o delegaţie alcătuită din I.P.S. Nicolae, mitropolitul Banatului, I.P.S. Antonie, mitropolitul Ardealului, atunci episcop vicar patriarhal şi P.S. episcop vicar Lucian Făgărăşanul, care preluase, din încredinţarea Sfântului Sinod, conducerea treburilor arhiepiscopiei.” <ref>”Ibidem”, p.47.</ref>

:„Conducerea Arhiepiscopiei a fost îndeplinită de P.S. episcop vicar Lucian Făgărăşanul până la 16 iulie 1980, când a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. La aceeaşi dată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe P.S. Adrian Botoşăneanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, încredințându-i şi conducerea Arhiepiscopiei. P.S. Adrian Botoşăneanul a cârmuit treburile eparhiei ca locţiitor de arhiepiscop până la 16 noiembrie 1982, când Sfântul Sinod i-a acordat rangul de arhiepiscop şi calitatea de conducător titular al Arhiepiscopiei […]”. <ref>”Ibidem”</ref>

Înaltpreasfințitul Adrian Hrițcu a condus Arhiepiscopia Europei Occidentale până la [[30 aprilie]] 1992, când se retrage din viaţa activă bisericească.

==Reorganizarea diasporei Europei Occidendate după 1990==
După căderea comunismului, Biserica Ortodoxă Română și-a arătat intenția de lăsa reorganizarea diasporei pe seama parohiilor din străinătate, și de a acorda un statut de autonomie eparhiilor BOR din străinătate.

===Reorganizarea Arhiepiscopiei Europei Occidentale în 1993===
Astfel, în ședința sa din 22-23 ianuarie 1993 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române acordă binecuvântarea sa pentru organizarea unei noi eparhii pentru diaspora din Europa, și anume [[Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală]], desprinsă din Arhiepiscopia Europei Occidentale, care la rândul ei devine Arhiepiscopia Europei Occidentale și Meridionale.

===Arhiepiscopia Europei Occidentale și Meridionale===
Un an mai târziu, în şedinţa Sfântului Sinod din [[12 ianuarie]] 1994, este recunoscută alegerea episcopului Serafim (Joantă) ca arhiepiscop și mitropolit al noii Mitropolii pentru Germania și Europa Centrală (ales la [[16 octombrie]] 1993), care este totodată numit locum tenens al Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Meridionale.

La [[29 noiembrie]] 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Meridionale l-a ales Arhiepiscop pe ieromonahul Iosif Pop. A fost hirotonit la 15 martie 1998, în catedrala greacă Sfântul Ştefan din Paris, de către un sobor de 12 ierarhi în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Mitropolitul grec Ieremia al Franţei.

În jurisdicţia Arhiepiscopiei se aflau, la acel moment, parohiile şi comunităţile române din Franţa, Elveţia, Spania, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Anglia, Irlanda.

La [[21 octombrie]] 2001, Arhiepiscopia a fost ridicată la rang de Mitropolie, Înaltpreasfinţitul arhiepiscop Iosif a primit titlul de Mitropolit. Tot la acea dată a fost hirotonit primul episcop vicar al Mitropoliei, Preasfințitul Siluan (Șpan), cu titlul de „Marsilianul” (ales în iunie 2001). Începând cu data de [[1 august]] 2004, Preasfințitul Siluan a primit sarcina pastorală, misionară, administrativă și de reprezentare a Bisericii noastre în Italia (Vicariatul Italiei).

La [[27 octombrie]] 2004, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif l-a propus, iar la 3 martie 2005 Sfântul Sinod l-a ales Episcop vicar al Mitropoliei pe ieromonahul Marc Alric. Hirotonia a avut loc la [[7 mai]] 2005, în sâmbăta luminată, în Biserica "Sfinţii Arhangheli" din Paris.

===Reorganizarea Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Meridionale în 2007 și 2008===
Dezvoltarea vieții bisericești a diasporei române din Italia și Spania va determina o nouă reorganizare a Arhiepiscopiei în anii 2007-2008.

Astfel, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei ia ființă în anul 2007, ca urmare a hotărârii Adunării extraordinare a clerului din Italia de a se înfiinţa Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (Gavedo, [[8 mai]] 2007), aprobată de către Adunarea Mitropolitană (Limours, [[1 iunie]] 2007) şi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Bucureşti, [[21 iunie]] 2007). Preasfințitul episcop Siluan (Șpan) a fost ales drept unic candidat de către Colegiul electoral al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (Paris, [[19 februarie]] 2008), iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ca cel dintâi Episcop al Italiei (Bucureşti, [[5 martie]] 2008). A fost înscăunat de către Mitropolitul Iosif la Lucca, în ziua de joi [[8 mai]] 2008.

La [[19 februarie]] 2008 (Paris, Biserica „Sfinții Arhangheli”), Adunarea extraordinară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale aprobă noile statute canonice ale mitropoliei, care cuprinde trei eparhii: Arhiepiscopia Europei Occidentale (cu jurisdicție în Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda și Islanda), Episcopia Italiei (cu jurisdicție în Italia) și Episcopia Spaniei și Portugaliei (cu jurisdicție în Spania și Portugalia).

Protosinghelul Timotei Lauran (Mănăstirea Le Vilar, Franța) va fi ales episcop titular al Episcopiei Spaniei și Portugaliei în aprilie 2008.

==Arhiepiscopia Europei Occidentale astăzi==
Dacă în 1998 Arhiepiscopia Europei Occidentale și Meridionale cuprindea 30 de parohii, astăzi doar Arhiepiscopia Europei Occidentale (Franţa, Elveţia, Olanda, Belgia, Regatul Unit, Irlanda, dar fără Italia, Spania și Portugalia) numără peste 100 de parohii și misiuni, precum și 10 mănăstiri și schituri.

Tinerii sunt organizați în asociatia Nepsis <ref>Sit web: http://www.nepsis.org/</ref> (echivalentul asociațiilor ASCOR din România).

Un centru de coordonare pedagogică și catehetică a luat ființă în august 2006 <ref>Sit web: http://www.educatie-catehetica.ro/</ref>.

Editează revista Apostolia <ref>Sit web: http://www.apostolia.eu/</ref>, o revistă în 64 de pagini A5 color, cu apariţie lunară bilingvă (română şi franceză).

==Note==
<references/>

[[Categorie:Eparhii româneşti]]
[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]

”’Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale”’, cu sediul la Paris, este o unitate canonică şi administrativă autonomă a [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]]. Ea are în responsabilitate coordonarea activităţilor pastorale şi misionare ale [[Eparhie|eparhiilor]] ortodoxe române care au jurisdicţii canonice în ţările: Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda, Islanda, Italia, Spania şi Portugalia.

[[Întâistătător]]ul [[mitropolie]]i este Înaltpresfințitul [[arhiepiscop]] și [[mitropolit]] [[Iosif (Pop) al Europei Occidentale şi Meridionale]].

==Eparhii==
Fac parte din Mitropolie:

* [[Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale]], cu jurisdicţie în: Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda şi Islanda;
* [[Episcopia Ortodoxă Română a Italiei]], cu jurisdicţie în Italia;
* [[Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei]], cu jurisdicţie în Spania şi Portugalia.

==Credincioși==
Fac parte din eparhiile Mitropoliei credincioşii ortodocşi cetăţeni români, credincioşii ortodocşi de origine română din aceste ţări şi alţi credincioşi canonic primiţi în comunităţile eparhiilor respective.

==Administrare==
Mitropolia şi eparhiile ei se administrează în mod [[Autonomie|autonom]], conform Statutului canonic adoptat de Adunarea Mitropolitană şi aprobat de [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]].

Mitropolia are ca întâistătător pe Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale – Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, membru al [[Sfântului Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române, ales, confirmat, [[Hirotonie|hirotonit]] şi întronizat conform prevederilor canonice în vigoare în Biserica Ortodoxă Română şi conform Statutului canonic adoptat de Adunarea Mitropolitană.

Mitropolia are sediul canonic la Paris şi sediile administrative la Limours (Franţa) şi Bruxelles (Belgia).

Sinodul Mitropolitan este alcătuit din:
* Înaltpreasfinţitul Iosif (Pop), Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale
* Preasfinţitul Siluan (Șpan), Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
* Preasfințitul Timotei (Lauran), Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
* Preasfinţitul Marc (Alric), Episcop vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale.

==Surse==
* http://www.mitropolia.eu/

[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]
[[Categorie:Jurisdicţii]]

{{Cutie Biografie Episcopi
| Nume = Înaltpreasfințitul arhiepiscop și mitropolit Iosif
| Imagine = [[Image:Inaltpreasfintitul-iosif.jpg|Înaltpreasfințitul arhiepiscop și mitropolit Iosif (Pop)]]
| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]
| Reşedinţă = Paris
| Formulă = Înaltpreasfinția Voastră
| Titlul = Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale <br>Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
| Perioada = [[29 noiembrie]] 1997 – prezent
| Predecesor = Serafim (Joantă)
| Succesor = -
| Hirotonire preot = [[26 octombrie]] 1993
| Hirotonire episcop = [[15 martie]] 1998
| Consecratori = Un sobor de 12 ierarhi în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Mitropolitul grec Ieremia al Franţei
| Titluri precedente = Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (Paris)
| Funcţii = Director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles)
| Data naşterii = [[19 februarie]] 1966
| Data decesului = -
| Locul naşterii = Vişeu de Jos, judeţul Maramureş
| Data morţii = -
| Locul morţii = -
|}}

Înaltpresfințitul ”’Iosif (Pop)”’ este [[arhiepiscop]] al [[Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale|Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale]] și [[mitropolit]] al [[Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale|Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale]].

Născut la [[19 februarie]] 1966, la Vişeu de Jos (nume civil : Ilie Pop), judeţul Maramureş.

A absolvit Liceul "Gheorghe Şincai" din Baia Mare, Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu (1989-1993, licenţa 1993) şi un program de doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă "Sfântul Serghie" din Paris (1994-1998), cu tema "Taina persoanei umane la Sfântul [[Simeon Noul Teolog]]".

Hirotonit [[diacon]] ([[19 octombrie]] 1993) şi [[preot]] ([[26 octombrie]] 1993) celib pe seama capelei Facultăţii de Teologie din Alba Iulia de către [[Episcop]]ul (actualmente Arhiepiscop) Andrei al Alba-Iuliei, a fost [[duhovnic]] şi preparator (catedra de [[Morală]]) în cadrul Facultăţii şi profesor (Istoria bisericească şi [[Patrologie]]) la Seminarul teologic (1993-1994). La [[17 aprilie]] 1994 a fost tuns în [[monahism]] primind numele de Iosif. A deservit ca preot şi duhovnic Mănăstirea de maici "Acoperământul Maicii Domnului" de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franţa (1994-1998).

La [[29 noiembrie]] 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Meridionale l-a ales Arhiepiscop. A fost hirotonit la [[15 martie]] 1998, în catedrala greacă Sfântul Ştefan din Paris, de către un sobor de 12 [[ierarh]]i în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Mitropolitul grec Ieremia al Franţei.

În jurisdicţia Arhiepiscopiei se află parohiile şi comunităţile române din Franţa, Elveţia, Spania, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Anglia, Irlanda. În 1998, Arhiepiscopia cuprindea 30 de parohii; în prezent, sunt organizate peste 130 de parohii şi comunităţi. La [[21 octombrie]] 2001, [[Arhiepiscopie|Arhiepiscopia]] a fost ridicată la rang de [[Mitropolie]], Înaltpreasfinţia Sa dobândind titlul de Mitropolit.

Ca episcop, este membru al [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]] şi membru al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa. În misiunea sa, este ajutat de Preasfinţitul Marc ([[7 mai]] 2005), Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

În perioada 2001-2002, a fost locţiitor al scaunului vacant de Arhiepiscop al Americii şi Canadei, în care calitate a contribuit la reînnoirea Arhiepiscopiei.

Din anul 2002, este numit de către [[Sfântul Sinod]] Director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles).

[[Categorie:Episcopi]]
[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]

”’Scaunul”’ (lat. ‘’sedes” – scaun) desemnează, în limbajul bisericesc, jurisdicția unui episcop eparhiot sau a unui întâistătător a unei Biserici locale. Scaunul Episcopului din biserici este un simbol al acestei slujiri a episcopului.

”See” can also refer to the jurisdiction of a local bishop, his [[diocese]].

==History==
Historically, the [[local church]] was a [[bishop]] of a city, with the [[parish]]es within an area in or near that city. This was the bishop’s see. The bishops were required to meet in a [[synod]], or council of nearby bishops, chaired by the bishop of the most prestigious city. The area, of all the bishops at these synods, became to be known as the see of the bishop of the prestigious city, sometimes called a [[metropolia]]. Larger synods were held among bishops of many metropolias, chaired by the bishop of the most prestigious city among them. The area, of all the bishops at these ‘’supper synods”, patriarchates, became to be known as the see of the bishop of the prestigious city.

===The Five Great Sees ===
The organization of the Church, the five great sees or patriarchates, was recognized by the [[Ecumenical Councils]].

The [[First Ecumenical Council|First Council of Nicea]] singled out three great centers: [[Church of Rome|Rome]], [[Church of Alexandria|Alexandria]], and [[Church of Antioch|Antioch]] (Canon 6). It also laid down that the see of [[Church of Jerusalem|Jerusalem]], while remaining subject to the Metropolitan of Caesarea, should be given the next place in honor after these three (Canon 7). ([[Church of Constantinople|Constantinople]] naturally was not mentioned, since it was not officially inaugurated as the new capital until five years later; it continued to be subject, as before, to the Metropolitan of [[Heraclea]].).

Canon 28 of the [[Fourth Ecumenical Council|Council of Chalcedon]] confirmed Canon 3 of the [[Second Ecumenical Council|Council of Constantinople]], assigning to Constantinople (New Rome) the place next in honor after Old Rome. The Council of [[Chalcedon]] also freed Jerusalem from the jurisdiction of Caesarea and gave it the fifth place among the great sees.

This system is now known among Orthodox as the [[Pentarchy]], whereby the five great sees of the Church were held in honor, and established a particular order of precedence among them:
# Rome
# Constantinople
# Alexandria
# Antioch
# Jerusalem
All five claimed apostolic foundation. The first four were the most important cities in the Roman Empire. The fifth was added because it was the place where Christ had suffered on the Cross and risen from the dead.

The five patriarchates between them divided into spheres of jurisdiction the whole of the known world, apart from [[Church of Cyprus|Cyprus]], which was granted independence by the [[Third Ecumenical Council|Council of Ephesus]] and has remained self-governing ever since.

===East and West===
The different political situations in East and West made the Church assume different outward forms. People gradually came to think of Church order in conflicting ways. There had been a certain difference of importance between East and West. In the east there were many Churches whose foundation went back to the [[Apostles]]; there was a strong sense of the equality of all bishops, of the collegial and conciliar nature of the Church. The East acknowledged the [[Pope]] as the first bishop in the Church, but saw him as the first among equals. In the West, on the other hand, there was only one great see claiming Apostolic foundation, Rome, so that Rome came to be regarded as the apostolic see. The West, while it accepted the decisions of the Ecumenical Councils, did not play a very active part in the councils themselves. The Church was seen less as a college and more as a monarchy, the monarchy of the Pope.

===Moscow the Third Rome or the New Fifth Great See===
Some saw [[Church of Russia|Moscow]] as the [[Third Rome]], and the [[primate]] of the Russian Church senior to the [[Patriarch]] of Constantinople. But this seniority has never been granted, and Russia has always ranked no higher than fifth among the Orthodox churches, after Jerusalem. The concept of Moscow the Third Rome also encouraged a kind of Muscovite Messianism, and led Russians sometimes to think of themselves as a chosen people who could do no wrong; and if taken in a political as well as religious sense, it could be used to further the ends of Russian secular imperialism. This may have led to the schism of the [[Old Believers]].

==See also==
*[[Local church]]

[[Categorie:Jurisdicții]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Eclesiologie]]

[[en:See]]

Această listă cuprinde numele și titlurile [[întâistătător]]ilor – [[patriarh]]i, [[Mitropolit|mitropoliți]] și [[arhiepiscop]]i primați – Bisericilor ortodoxe [[Autocefalie|autocefale]] și [[Autonomie|autonome]].

==Întâistâtători ai Bisericilor autocefale==
*Sanctitatea Sa [[Bartolomeu I (Archontonis) al Constantinopolului|Bartolomeu I]], Arhiepiscop al [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], Noua Romă, Patriarh Ecumenic.
*Preafericirea Sa [[Teodor II (Choreftakis) al Alexandriei|Teodor al II-lea]], Papă şi Patriarh al [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandriei]] şi al întregii Africi.
*Preafericirea Sa [[Ignatie IV (Hazim) al Antiohiei|Ignatie al IV-lea]], Patriarh al [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohiei]] şi al întregului Răsărit.
*Preafericirea Sa [[Teofil III (Giannopoulos) al Ierusalimului|Teofil al III-lea]], Patriarh al Sfintei Cetăţi a [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimului]] şi a toată Palestina.
*Preafericirea Sa [[Chiril (Gundiaev) al Moscovei|Chiril I]], Patriarh al [[Biserica Ortodoxă Rusă|Moscovei şi al tuturor Rusiilor]].
*Sanctitatea-Sa [[Ilia II (Guduşauri-Şiolaşvili) al Georgiei|Ilia al II-lea]], Catolicos-Patriarh a [[Biserica Ortodoxă a Georgiei|toată Georgia]], Arhiepiscop de Mtskheta şi Tbilisi.
*Sanctitatea Sa [[Irinej (Gavrilovic) al Serbiei|Irineu]], Arhiepiscop de Pec, Mitropolit de Belgrad-Carloviţ, Patriarh al [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Serbiei]].
*Preafericirea Sa [[Daniel (Ciobotea) al României|Daniel]], Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al [[Biserica Ortodoxă Română|României]].
*Sanctitatea Sa [[Maxim (Minkov) al Bulgariei|Maxim]], Patriarh al [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Bulgariei]], Mitropolit al Sofiei.
*Preafericirea Sa [[Hrisostom II (Demetriou) de Nea Justiniana|Hrisostom al II-lea]], Arhiepiscop de Nea Justiniana şi al [[Biserica Ortodoxă a Ciprului|întregului Cipru]].
*Preafericirea Sa [[Ieronim II (Liapis) al Atenei|Ieronim al II-lea]], Arhiepiscop al Atenei şi a toată [[Biserica Ortodoxă a Greciei|Grecia]].
*Preafericirea Sa [[Anastasie (Yannoulatos) al Albaniei|Anastasie]], Arhiepiscop al Tiranei şi a toată [[Biserica Ortodoxă a Albaniei|Albania]].
*Preafericirea Sa [[Sava (Hrycuniak) al Poloniei|Sava]], Mitropolit al Varşoviei şi a toată [[Biserica Ortodoxă a Poloniei|Polonia]].
*Preafericirea Sa [[Hristofor (Pulets) of Prague|Hristofor]], Arhiepiscop de Praga, Mitropolit al [[Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei|Ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei]].
*Preafericirea Sa [[Iona (Paffhausen) de Washington şi New York|Iona]], Arhiepiscop de Washington şi New York, Mitropolit a [[Biserica Ortodoxă din America|toată America şi Canada]].

==Întâistătători ai Bisericilor autonome==
*Preafericirea Sa Damian, Arhiepiscop de [[Biserica Ortodoxă a Sinaiului|Sinai]] şi Rait.
*Preafericirea Sa [[Leo (Makkonen) al Finlandei|Leon]], Arhiepiscop al Kareliei şi a [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|toată Finlanda]].
*Înaltpreasfinţia Sa [[Stephanos (Haralambides) al Tallinnului|Ştefan]], Mitropolit de Tallinn şi a toată [[Biserica Ortodoxă a Estoniei (Patriarhia Ecumenică)|Estonia]].
*Preafericirea Sa [[Daniel (Nushiro) al Japoniei|Daniel]], Arhiepiscop de Tokyo, Mitropolit a toată [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Japonia]].
*Preafericirea Sa [[Vladimir (Sabodan) de Kiev|Vladimir]], Mitropolit al Kievului şi a toată [[Biserica Ortodoxă a Ucrainei|Ucraina]].

==A se vedea și==
*[[Lista Bisericilor autocefale şi autonome]]

*[[Listă a patriarhilor de Constantinopol]]
*[[Listă a patriarhilor de Alexandria]]
*[[Listă a patriarhilor de Antiohia]]
*[[Listă a întâistătătorilor Rusiei]]
*[[Listă a Patriarhilor Serbiei]]
*[[Listă a Arhiepiscopilor Atenei]]
*[[Listă a papilor Bisericii copte]]

==Sursă==
* Listă preluată de la [http://www.orthodoxresearchinstitute.org/ Orthodox Research Institute]

[[Categorie:Episcopi|*]]
[[Categorie:Jurisdicţii|*]]
[[Categorie:Liste]]

[[en:List of Patriarchs]]

”’Judecata”’ (gr. ”krisis”, lat. ”judicium”) este confruntarea istoriei şi omului cu dreptatea lui [[Dumnezeu]], la sfârşitul veacurilor, când întreaga lume va fi adusă sub autoritatea supremă a lui Dumnezeu. Judecata este actul final al lui [[Iisus Hristos]], adică «sfârşitul», când «Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi a Tatălui, când va desfiinţa orice domnie (gr. ”arhin”), orice stăpânire (gr. ”exousian”) şi orice putere (gr. ”dinamin”) > — (I Cor. 15, 24). Această confruntare a avut deja loc, într-un mod radical, pe [[Cruce]] : «Acum este judecata (gr. krisis) acestei lumi, acum stăpânitorul (gr. ”archon”) lumii acesteia va fi aruncat afară ‘(In 12, 31). Puterea răului este astfel în mod obiectiv jugulată, [[diavol]]ul fiind deposedat de autoritatea ce o avea asupra celor «robiţi».

==Formele judecății==
[[Image:Last Judgement.JPG|frame|right|Înfricoşata Judecată]]De fapt, judecata este una din formele în care Dumnezeu îşi exercită «pedagogia» Sa în istorie. [[Sfinţii Părinţi]] sunt de acord că Dumnezeu conduce şi îndrumează umanitatea prin [[Dogmă|dogme]], porunci, făgăduinţe şi judecăţi. Istoria se află sub o permanentă «critică» a lui Dumnezeu, fiind certată în sens educativ prin judecăţile Sale. Judecata este un proces care a început pe Cruce, dar care se exercită odată cu constituirea Bisericii în istorie, ca semn profetic şi realitate anticipatorie a Împărăţiei lui Dumnezeu. Întreaga Biserică are această funcţie, exprimată mai ales în Colegiul [[Apostoli]]lor care vor judeca lumea (Apoc. 21, 14).

În mod sacramental, judecata se manifestă în puterea de a lega şi dezlega păcatele, putere dăruită lui Petru (Matei 16, 18—19), apostolilor (In 20, 23) şi Bisericii (Mt. 18, 18).

De asemenea, o formă de judecată spirituală este harisma discernământului, a capacităţii de a separa binele de rău (Mt. 25, 32).

Există ”’judecata particulară”’, deoarece fiecare poartă sarcina sa (Gal. 6, 4—5), deci are o responsabilitate personală, singulară. Fiecare aleargă de unul singur spre ţinta mântuirii, fiecare se luptă de a fi recunoscut drept înaintea lui Dumnezeu (Gal. 5, 4).

Există ”’judecata generală”’, ultimă, Judecata de Apoi, când toţi se vor prezenta împreună înaintea lui Dumnezeu pentru a li se face «dreptate». Judecata aparţine Fiului (In 5, 22, 27—30). Pentru unii, Judecata va fi un act de binecuvântare şi de mulţumire, pentru alţii, va fi un act de osândă (Mt. 25, 34—46). Dacă încă în această viaţă, creştinul face experienţa Judecăţii în momentele de «părăsire» a lui Dumnezeu, care după părinţii bisericeşti au un scop pedagogic, în cealaltă viaţă, Judecata va fi simţită ca un vid total de har, vârtejul în spirală infinită a unei existenţe iraţionale şi impersonale. De aceea, Judecata în pedagogia divină nu este o condamnare, ci «criza» ultimă a unei vieţi iresponsabile : «Fiind, dar, împreună lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Căci zice : La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii» (II Cor. 6, 1—2). De aceea, fiecare va fi judecat după conştiinţa şi legea sa (In 6, 45).

În [[tradiţia]] [[Asceza|ascetică ortodoxă]], un accent deosebit a fost pus pe experienţa încă din această viaţă, ca stare spirituală preeshatologică, a Judecăţii lui Dumnezeu : «Precum pârga chinurilor veşnice e ascunsă în sufletele păcătoşilor, aşa şi arvunile bunătăţilor lucrează prin Duhul şi se dăruiesc în inimile drepţilor. Căci împărăţia cerurilor este vieţuirea virtuoasă, precum chinurile, deprinderea patimilor» (Grigorie Sinaitul, ”Capete în acrostih”, 38, în: „Filoc. rom.”, vol. 7, p. 102). Această conştiinţă permanentă a Judecăţii se răsfrânge în virtutea [[smerenie]]i; de aceea cei smeriţi cu duhul nu vor intra la judecată, căci «întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat» (Ps. 53, 8 ; Fapte 8, 32—33).

==Citat==
:«Judecata lumii acesteia ([[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 3, 19), după cuvântul [[Evanghelie]]i, stă în necredinţa celor neevlavioşi, potrivit cuvântului: «Iar cel ce nu crede s-a şi osândit» (In 3, 18) ; de asemenea, în necazurile aduse de providenţă pentru îngrădire sau întoarcere; apoi în înrâurirea plănuirilor bune şi rele, fiind ajutate să treacă în faptă, după cuvântul: «Înstrăinatu-s-au păcătoşii din pântecele maicii lor» (Ps. 57, 4). Judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu se arată, prin urmare, pentru îndreptarea prin pedepse şi după fapte, pe unii pedepsindu-i, pe alţii miluindu-i dând ca răsplată unora cununile, altora chinurile. Din cei pedepsiţi, cei dintâi sunt cu totul necredincioşi ; cei de-al doilea, credincioşi dar fără râvnă, de aceea se şi pedepsesc cu iubire de oameni. Iar cei ce s-au făcut desăvârşiţi, fie în virtuţi, fie în [[păcat]]e, vor avea răsplăţile cuvenite». ([[Grigorie Sinaitul]], ”Capete în acrostih”, 40, în: "Filocalia românească", vol. 7, p. 103).

==Bibliografie==
* [[Dumitru Stăniloae]], ”Judecata particulară după moarte”, în «Ortodoxia», VII (1955), nr. 4, p. 532—558;
* Dumitru Belu, ”Împărăţia lui Dumnezeu şi Biserica”, în «Studii Teologice», VIII (1956), nr. 9—10, p. 539—553 ;
* Ioan Chirvasie, ”Pentru care păcătoşi se roagă Biserica”, în «Studii Teologice», X (1958), nr. 9—10, p. 557—568;
* Constantin Galeriu, ”Iubirea dumnezeiască şi judecata din urmă”, în «Ortodoxia», XI (1959), nr. 2, p. 179— 195 ;
* Sebastian Chilea, ”Sfinţii la judecarea păcătoşilor”, în «Studii Teologice», XXXI (1979), nr. 5—10, p. 572—586.

==Surse==
* Pr. Prof. Dr. [[Ion Bria]], ”Dicţionar de teologie ortodoxă”, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Judecată”

[[Categorie:Teologie]]
[[Categorie:Spiritualitate]]

”’Pridvorul”’ (sl. ”pritvorŭ”) sau ”’exonartex”’ (neologism, tehnic) este tinda bisericii, o încăpere cel mai adesea deschisă ca un cerdac prin care se intră de afară în [[pronaos]]ul bisericii.

În Țara Românească, pridvorul se generalizează abia în secolul al XVII-lea, iar [[iconografia]] sa se cristalizează în secolul al XVIII-lea: „Împrumuturi din repertoriul de pronaos, teme noi, formule ulterior abandonate însoțesc marea temă a [[Judecata de Apoi|Judecății de Apoi]], singura stabilă de la început, priprie fiind zonelor vestice ale bisericii.” <ref>Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mânăstirea Hurezi, Ed. Simetria, 2009, p.241</ref>

Bolta, sau calota centrală a pridvorului, este în general rezervată lui [[Iisus Hristos]], Pantocrator sau Emanuel într-un medalion rotund, înconjurat de cetele [[înger]]ilor (în inel în jurul medalionului), dar și de cei patru [[Evanghelist|evangheliști]] cu tetramorf, într-o slavă în formă pătrată.

==Articole înrudite==
*[[Biserică]]
*[[Altar]]
*[[Pronaos]]
*[[Naos]]

==Note==
<references/>

[[Categorie:Arhitectura bisericească]]

[[Image:ChoraChurchFloorplan 1912.jpg|right|thumb|200px|Floor plan of the Chôra church in Istanbul showing a two part narthex.]]
”’Pronaosul”’ (ngr. ”prónaos”) sau ”’nartexul”’ (neologism, din fr. ”narthex”) este acea parte a bisericilor creştine (situată la intrare) care precedă [[naos]]ul. E ca un vestibul situat înaintea intrării în templu.

În arhitectura bizantină pronaosul este adesea pictat cu scene din [[Vechiul Testament]].

Pronaosul poate fi același lucru cu [[pridvor]]ul, dar în construcțiile arhitectonice mai complexe este diferit de pridvor, o încăpere suplimentară prin care se intră de afară în pronaos.

==Articole înrudite==
*[[Biserică]]
*[[Altar]]
*[[Naos]]
*[[Pridvor]]

[[Categorie:Arhitectura bisericească]]

[[en:Narthex]]

”’Mănăstirea Robaia”’ este o [[mănăstire]] de [[călugăr]]ițe situată în comuna Muțătești, județul Argeș, 25 km NE de Curtea de Argeș, în Eparhia Argeșului și Muscelului.

Mănăstirea este așezată la 6 km de revărsarea văii Robaia în râul Vâlsan la Mușătești, într-un cadru înconjurător încântător de frumos.

==Istoric==
Începuturile așezării călugărești de la Robaia sunt străvechi, urcând în timp până către așezarea la Curtea de Argeș a [[mitropolie]]i Țării Românești (1359).

Valea Robaia, prielnică retragerilor în vremuri de bejenie și deselor primejdii, a adăpostit de-a lungul zbuciumatei noastre istorii de multe ori sate întregi care se retrăgeau cu ușurință și așteptau cu răbdare trecerea prigoanelor. Documentar știm că proprietatea cu mănăstirea Robaia este a lui Pârvu Logofătul, ctitorul mănăstirii Bucovăț din apropierea Craiovei, ginerele voievodului Alexandru al II-lea. El moare la Constantinopol, pe la anul 1593, iar proprietatea sa de la Robaia revine rudelor din familia Balomireștilor, și anume banului Armega al Craiovei. După moartea banului Armega, fiul său Drosu Postelnicul și jupâneasa lui Rada închină această mănăstire, cu tot ce avea, mănăstirii Bucovăț în anul 1609, ca [[metoc]], în timpul voievodului Radu Șerban (1602-1610), danie întărită de acest domnitor. Conducerea mănăstirii Bucovăț vinde mănăstirea Robaia, cu tot ce avea, lui Mușat Mușatescu clucerul. El o dă de zestre fiicei sale Livera, căsătorită cu Sava Șufarul din Furduești. Legenda spune că Sava Logofătul, urmărit de turci, s-a retras aici și când era aproape să cadă în mâinile lor a cerut ajutorul sfântului mare mucenic Gheorghe, făgăduindu-i că dacă îl va scăpa va ridica chiar în locul unde se găsește un dumnezeiesc [[altar]], după care apoi o sfântă biserică. [[Sfântul Gheorghe]], primindu-i [[rugăciune]]a, l-a scăpat în chip cu totul minunat, devenind învingătorul urmăritorilor. În anul 1644, în locul vechii bisericuțe de lemn, Sava Șufarul își îndeplinește făgăduința zidind o biserică din bolovani și cărămidă. La [[23 aprilie]] 1644 dăruiește mănăstirii Robaia moșia cu rumâni (robi), pădurile, muntele Dara și o vie la Pitești, danie întărită de domnitorul Matei Basarab prin hrisovul de la [[10 august]] 1648. Sava Logofătul, după ce înzestrează mănăstirea precum s-a arătat, o lasă să se administreze singură și liberă, rânduind ca [[egumen]] pe călugărul Sava ieromonahul din această mănăstire. După moartea logofătului Sava (1671), jupâneasa Livera, la [[1 mai]] 1671, închină mănăstirea ca metoc al mănăstirii Argeșului și rămâne în continuare metoc al Episcopiei de Argeș, care a luat ființă în anul 1793, până la secularizarea averilor mănăstirești (1864), când mănăstirea Robaia rămâne de sine stătătoare.

==Biserica==
Biserica, cu hramul sfântul mare mucenic Gheorghe, e zidită pe plan treflat cu [[pronaos]], [[naos]] și altar. Ulterior, cu prilejul uneia dintre restaurări, i s-a adăugat [[pridvor]]ul deschis mai întâi și închis după aceea, pe stâlpi de lemn cu ferestre (1843). Sfântul locaș a mai fost restaurat la începutul secolului al XIX-lea de către [[episcop]]ul Iosif I al Argeșului (1793-1820). Alte restaurări s-au făcut mai apoi la îndemnul episcopului Ilarion, în anii 1843-1868, de către [[stareţ]]ul Visarion, secondat de Teodosie [[duhovnic]]ul şi Naum [[monah]]ul, precum și de alți evlavioși creștini în anii următori.

==Pictura==
Datorită degradării, pictura din altar și naos se reface în anul 1848, iar în pronaos și pridvor în 1901 și 1914. În anul 1951 se repictează pridvorul cu cheltuiala mai multor credincioși. Pictura în frescă e înnegrită de fum și nu prezintă o valoare artistică.

==Clopotnița, chiliile și casa stărețească==
Clopotnița actuală e construită în 1848 din bolovani și cărămidă, în locul unei mici clopotnițe din lemn.

Chiliile rămase de la Sava Șufarul au ars în anul 1704. Udrea Cuștireanu Stolnicul, un descendent al Liverei, oferă partea lui de moșie de la Mușătești egumenului Iosif pentru refacerea chiliilor arse. Aceste chilii nu mai persistă. În anul 1812 episcopul Iosif al Argeșului construiește alte chilii din lemn, din care o parte se mai mențin până astăzi.

Impunătoarea casă stărețească este din secolul XX, ridicată de episcopul Nichita Duma al Argeșului între anii 1935-1937.

==Momente istorice și personalități==
În incinta acestei mănăstiri au trăit și au acționat un șir întreg de călugări luminați și bogat înzestrați sufletește, ca:
* egumenul [[Sofronie de la Cioara]] (1764-1766, prăznuit pe [[21 octombrie]]), sufletul mișcării de eliberare socială și religioasă a românilor ardeleni, deopotrivă robiți prin iobăgie și unirea confesională silnică cu Roma;
* [[Pârvu Mutu]] zugravul (1659-1735), strălucit pictor bisericesc și iscusit portretist, care și-a petrecut aici ca monah și [[schivnic]], sub numele Pafnutie, ultimii ani ai vieții lui.

Tot aici și-au depănat firul vieții talentați caligrafi și copiști de manuscrise ca Dorotei ieroschimonahul (despre care se știe că a copiat ”Scara” Sfantului [[Ioan Scărarul]] la 1787 și un miscelaneu teologic la 1795), Partenie ieromonahul (despre care se știe că a copiat cartea ”Mântuirea păcătoșilor”, 1764) și mulți alții, din ale căror lucrări nu se mai păstrează. Bogata colecție de carte veche și manuscrise românești a fost înstrăinată în timp, fie cu ocazia deselor primejdii (a năvălirilor străine), fie cu ocazia ridicării lor de Alexandru Odobescu, la 1886, și Grigore Tocilescu, în 1906.

În plus, la Robaia și-a găsit adăpost și o bună primire [[paisianismul]], un curent de aleasă viețuire creștină și înalte practici de viață monahală. În jurul mănăstirii au trăit în mulți călugări îmbunătățiți o viață pustnicească, lucru de care mai amintesc încă denumirile de locuri – ca: Poienile Pustnicilor, Poiana lui Dometie, Poiana Cozmei, Pârâul Chiliilor sau Piscul lui Visarion – date locurilor de retragere ale acestora.

==Mănăstirea astăzi==
Mănăstirea își toarce firul vieții de obște de călugări până în 1954, când a fost transformată în mănăstire de călugărițe.

În anul 2010 (august) trăiau în această mănăstire 20 de maici, în frunte cu Maica stareţă Petronia Dobrescu.

În anii 1990-2010, aşezământul monahal de la Robaia a renăscut material și spiritual, şi prin strădania obştii monahale. Construcţiilor mai vechi li s-au adăugat două clădiri, una a chiliilor, cu două etaje, şi o alta a noii stăreţii, cu cinci etaje, în care se află şi câteva chilii, dar mai ales atelierele de confecţionat veşminte preoţeşti, atelierul de pictură bisericească, trapeza şi sala expoziţională „Mînăstirea Robaia – străveche vatră de credinţă şi de spiritualitate românească”, în curs de amenajare. Biserica a fost consolidată şi repictată integral de renumitul zugrav argeşan Ion Savu, şi a fost înzestrată cu mobilier lucrat în lemn de meşterii Gheorghe Antal şi Ion Vişan, originari din judeţul Neamţ.

În incinta mânăstirii se mai află un agheasmatar, destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe aendroiu din Muşăteşti şi împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa şi Bârdici Găleşanu, sfinţit în 1997 de Episcopul locului, precum şi o troiţă pictată de Gheorghe Sorin Nicolae şi Marius Gologan.

Tot în ultimii ani, a fost refăcută calea de acces din satul Muşăteşti spre mânăstire, reamenajată „Fântâna de leac” (a cărei apă este recunoscută ca având virtuţi tămăduitoare), ceva mai sus de mânăstire, şi întregul aşezământ monahal a fost racordat la reţeaua electrică naţională.

==Legături externe==
* http://www.eparhiaargesului.ro/mrea_robaia.html

[[Categorie:Mănăstiri din România]]

[[Image:Crasna-Gorj.JPG|right|Biserica Schitului Crasna, zidită în anii 1636-1637]]
”’Schitul Crasna”’ este o [[mănăstire]] de călugări din [[Arhiepiscopia Craiovei]], așezată în satul Crasna-Ungureni, comuna Crasna, județul Gorj, la poalele munților Parângului. Este situat la 30 km est de Târgu-Jiu pe șoseaua care duce la Novaci. În august 2010 avea o obște de 8 [[călugăr]]i. Biserica este închinată Sfântului [[mare mucenic]] [[Gheorghe purtătorul de biruință]].

Crasna este un toponim slavon care înseamnă „frumoasă”. În documentele istorice apare pentru prima dată menționat la data de [[30 iunie]] 1486, când voievodul Vlad Călugărul întărește jupânului Roman și „popii” ([[preot]]ului) Jitian mai multe sate, între care și Crasna.

Locuitorii de atunci ai acestui sat au fost învinuiți că au prădat în munți pe Dobromir, marele ban al Olteniei, la trecerea în Transilvania, în ziua de [[18 noiembrie]] 1587. Din această pricină, locuitorii Crasnei, din oameni liberi devin Rumâni. Ei au fost dați urmașilor legali ai lui Calotă, marele slujer, și Gheorghe Logofăt. De la aceștia, satul Crasna ajunge în posesia lui Dumitru Filișanul din Filiași, care o stăpânea în anul 1615. După 21 de ani, în anul 1636, biserica din lemn a fost înlocuită cu cea actuală, zidită din bolovani de piatră de râu și cărămidă. Ctitorul bisericii a fost proprietarul satului Crasna, Dumitru Filișanul, nepotul marelui ban al Olteniei, Dobromir, văr cu Doamna Stanca, soția Domnului Mihai Viteazul (legenda locului spun că din satul Stâncești își are numele doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul).

[[Pisanie|Pisania]] (de la [[24 septembrie]] 1637), cioplită în piatră și așezată deasupra ușii de la intrarea în biserică, are următorul text: „Cu vrerea Părintelui, al Fiului și al Sfântului Duh, eu robul lui [[Iisus Hristos]], jupânul Dumitru vel-mare, cu feciorii lui, i-au dat lui [[Dumnezeu]] și n-au cruțat avuția, ce au zidit această [[mănăstire]], în zilele bunului voievod Matei Basarab, anul 1637 (văleat 7145), luna septembrie, ziua 24.”

Potrivit unui vechi procedeu de influență bizantină, biserica a fost sfințită fără a fi pictată, ci numai împodobită cu [[icoane]] și tâmplă sau [[catapeteasmă]], una din cei mai deosebite din țară. Sub [[cruce]]a de la [[Răstignire]], pictorul a scos în relief portretul lui Matei Basarab voievod, precum și a lui Ștefan, [[mitropolit]]ul Țării Românești. Această pictură s-a executat între anii 1648-1654, timp de 6 ani, și a rămas până în zilele noastre o veritabilă capodoperă a picturii și sculpturii românești. Pictura bisericii în interior a fost executată de către Grigorie zugravul și fiul său Ioan, în anii 1756-1757. Pisania picturală se află scrisă în penel deasupra intrării în naos: „Această sfântă biserică a fost zidită din temelie de către Dumitru Filișanul, mare pitariu, în zilele marelui voievod Matei Basarab, fiind [[egumen]] la această mănăstire Vartolomeu, fiul popei Ioan Hotinescu din Drăgoiești. Acesta luând blagoslovenie de la Prea Sfinția Sa Părintele [[Episcop]] Kir Grigorie, au procurat cele necesare și apoi au pictat-o după cum se poate observa și astăzi.”

În anul 1821, la [[24 martie]], se aștepta la Schitul Crasna sosirea domnului Tudor Vladimirescu, care însă nu a mai ajuns.

La ctitorirea Schitului Crasna au mai contribuit: jupânița Ilinca Filișanul, Grigorie Socoteanul episcopul Râmnicului, Mina Filișanul, jupânul Mihai Crăsnaru, Bălașa Crăsnaru, Barbu Țundrea, Maria Țundrea, Ioan Țundrea, Andronache Țundrea, Dumitru Ursache, Dumitra Ursache, Galaction episcopul Râmnicului, Constantin Drăgoiescu și alții.

În anul 1938 s-au ridicat din temelie mai multe corpuri de chilii și alte clădiri ale mănăstirii cu ajutorul lui Gheorghe Tătărescu, consilier regal, și al soției sale Aretia, în zilele majestății sale regelui Carol al II-lea.

Alte renovări și reînnoiri s-au făcut mai apoi prin grija Mitropoliei Olteniei și a mitropolitului Nestor Vornicescu, păstrându-se originalitatea și regionalismul stilului.

[[Categorie:Schituri]]

[[Image:1908 andrei-stratilat.jpg|right]]
Sfântul [[mucenic]] ”’Andrei Stratilat”’ a trăit în zilele împăratului Maximian Galeriu (către anul 305), şi era ofiţer în armata romană.

Luptând în părţile Răsăritului împotriva puterii perşilor, care intraseră în hotarele romanilor, şi chemând pe [[Hristos]] în ajutor, şi înduplecând şi pe ceilalţi ostaşi ca să-i fie în ajutor, înfrânseră pe perşi şi astfel biruind pe vrăjmaşi, a întors pe însoţitorii lui la credinţa în Hristos. Fiind însă pârât el cu ai lui a fost adus înaintea Antioh, mai-marele oştirii, ca un vinovat şi întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostaşilor ce erau cu dânsul, li s-au băgat mâinile în cătuşe. După aceea, Antioh a rânduit ca alţi o mie de ostaşi să-i scoată din hotarele ţării; dar şi pe aceştia, învăţându-i sfântul, îi întoarse la credinţa în Hristos. Antioh a poruncit atunci să li se taie capetele cu sabia.

Iar cei care au mucenicit împreună cu Andrei Stratilatul erau la număr 2593.

Pomenirea lor se face în ziua de [[19 august]].

[[Categorie:Sfinţi]]
[[Categorie:Mucenici]]

[[fr:André le Stratilate]]

==Introducere==
Biserica creştină numără [[lăcomia]] între cel şapte [[Păcat capital|păcate capitale]] alături de [[mândrie]], [[desfrânare]], [[iubire de arginţi]], [[pizmă]], [[mânie]] şi [[lene]]
===Păcatul lăcomiei de mâncare===
====Caracterizare generală====
Apostolul [[Pavel]] spune plângând că sunt unii oameni care-şi fac din pântece [[Dumnezeu]].<ref>Flp3.18-19 </ref><ref>Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag 103</ref><ref name="Concordanţă">Concordanţă biblică tematică, vezi bibliografia, sectiunea beţia, pag 13, secţiunea îmbuibarea pag 210, secţiunea cumpătarea pag 80-81</ref>
:Căci v’am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plîngînd: sînt mulţi, cari se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos.
:Sfîrşitul lor va fi pierzarea. Dumenzeul lor este pîntecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gîndesc la lucrurile de pe pămînt.(Flp3.18-19)
[[Solomon]] îl îndeamnă pe lacom, daca stă la masă cu unul din cei mari, să ia seama ce are dinainte şi să-şi pună un cuţit în gât <ref>Prov 23.1-2</ref><ref name="Concordanţă"/> şi îl sfătuieşte să nu poftească la mâncărurile alese ale acestuia căci ele sunt o hrană înşelătoare.<ref>Prov 23.3</ref><ref name="Concordanţă"/>
Poporului evreu, aflat în pustie, i-a venit pofta şi a început să se plângă că nu are [[carne]], spunând că îşi aduce aminte de peştii pe care -i mânca în Egipt, şi care nu îl costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de prăji, de ceapă şi de usturoi. Evreii adaugă că li s-a uscat sufletul de la [[mana]] pe care o primeau de la Dumnezeu în fiecare zi . Atunci Dumnezeu suflă un vânt care le aduce o mare de prepeliţe. Oamenii încep să mănânce, dar [[Dumnezeu]] loveşte de moarte pe cei mai tari din ei, şi doboară pe tinerii lui Israel, pe când erau cu mâncarea în dinţi. Mormintele [[lăcomiei]] stau mărturie pentru urgia cu care Dumnezeu a pedepsit poporul apucat de poftă de carne.<ref>Num11.4-20; 11.32-34 </ref><ref name="Concordanţă"/>
:[[Isus]] arată că viaţa este mai mult decât hrana.<ref>Mt6.25-30, Evrei 13.9</ref><ref name="Anania 2">Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, vezi bibliografia, cap păcatul lăcomiei, pag 392</ref>.
:Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
e aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?
:Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?
:Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
:Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
:totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul din ei.
:Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? (Mt6.25-30)

====Efectele nocive ale lăcomiei====
[[Îmbuibarea]], ca şi beţia, aduce belşug de [[sărăcie]] oamenilor obişnuiţi<ref>Prov23.20-21</ref><ref name="Concordanţă"/>, iar celor [[bogaţi]] le îngreunează [[somnul]] <ref>Prov28.19</ref>, aducând ceartă<ref>Prov.17.1</ref>şi ură.<ref>Prov15.15-17 </ref>
ulce este somnul lucrătorului, fie că a mîncat mult, fie că a mîncat puţin; dar pe cel bogat nu -l lasă îmbuibarea să doarmă (Ecl5.12)
:Mai bine un prînz de verdeţuri, şi dragoste, decît un bou îngrăşat, şi ură.(Prov15.17)
:Mai bine o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă! (Prov17.1)

====Lacomii nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu====
Isus avertizează că [[lăcomia]] de mâncare si băutură îngreunează, alături de [[îngrijorări]], [[inima]]<ref>Luc21.34</ref><ref name="Concordanţă"/> astfel încât, fără [[veghe]] şi [[rugăciune]]<ref>Luc21.34</ref><ref>Sfintii Varsanufie si Ioan, Filocalia nr.11, pag 139, 207</ref><ref name="Concordanţă"/>, ea ne exclude de la moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu.<ref>Gal5.19-21 </ref><ref name="Concordanţă"/>
:Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
:Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pămîntului.
:Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.(Luc21.34)<ref name="Concordanţă"/><ref>Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag 56</ref>
Punând în opoziţie firea pământească şi faptele ei, adică [[păcatele]], cu Duhul şi roada lui, adică [[virtuţile]], apostolul [[Pavel]] arată ca cei ce le vor face pe primele (inclusiv [[îmbuibările]]) nu vor moşteni [[Împărăţia lui Dumnezeu]]
:Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti.
:Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
acă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege.
:Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,
:închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,
:pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei :ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
:Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
:blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
:Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.(Gal5.19-21)<ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania 2"/><ref>Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag 84-85</ref><ref>Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag 115</ref>

====Cumpătarea creştinului====
Creştinul se va mulţumi cu un minimum de hrană şi îmbrăcăminte <ref>Tit6.3-8</ref>, căutând la [[împărăţia lui Dumnezeu]] şi toate celelalte lucruri (hrană, băutura, îmbrăcămintea) îi vor fi date pe deasupra <ref>Mt6.31-33</ref>. El va evita şi compania îmbuibaţilor căci ea este ruşinoasă.<ref>Prov28.7</ref><ref name="Concordanţă"/> Inima omului se va întări prin [[har]], nu cu mâncăruri, căci ele n-au fost de niciun folos celor care au umblat cu ele <ref>Evrei 13.9</ref>(13). El se va mulţumi să ceară „pâinea care-mi trebuie” precum Agur"<ref>Prov 30.7-9</ref>, sau „pâinea cea de toate zilele”, aşa cum i-a învăţat [[Isus]] pe [[apostoli]] să se roage.<ref>Mt6.9-13</ref><ref>Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag 328</ref>
:Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
:vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.
înea noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă astăzi;
:şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ;
:şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!(Mt6.9-13)

===Păcatul lăcomiei de băutură: beţia===
====Vinul. Proprietăţi terapeutice şi tonice====
Consumul de vin, sângele strugurului <ref>Deut32.12-14 </ref>, în cantităţi reduse, este recomandat pentru sănătatea stomacului, ca antidot împotriva deselor îmbolnăviri ale omului, aşa cum spune sfântul apostol Pavel <ref>1Tim 5.23 </ref>, dar şi ca tonic general care înveseleşte inima omului <ref>Ier51.39, Prov 9.5, Ps 78.65, Ps104.14-15, Ecl2.3, Ecl 9.7, Ecl10.19, 1Cor10.31 </ref>(3). El este indicat de Solomon în special pentru cei cu sufletul amărât <ref>Prov 31.6</ref>. Excepţie vor face cei ce au făcut juruinţa de nazireat <ref>Num6.1-4 </ref> şi, aşa cum îi spune mama lui Lemuel fiului său, împăraţii <ref>Prov 31.4</ref>.
:Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.(1Tim 5.23)
aţi băuturi tari celui ce piere, şi vin, celui cu sufletul amărît(Prov 31.6)
:Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:
:vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.(Ps104.14-15)
:Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin, nici voivozilor să umble după băuturi tari(Prov 31.4)
====Băuturile tari====
Băuturile tari sunt printre lucrurile dorite de unii oameni<ref>Deut 14.26, Ezra3.7, Is24.9</ref> care uneori pun oamenii în cântece<ref>(Ps69.12)</ref>. Solomon arată că cei ce le consumă devin gălăgioşi <ref>Prov20.1</ref><ref name="Concordanţă"/> iar mama împăratului Lemuel le recomandă celor condamnaţi la moarte<ref>Prov31.6</ref>. Isaia îi deplânge pe cei viteji când este vorba de amestecat băuturi tari” şi cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi tari <ref>Is5.11,22</ref>.
Isaia căinează cetatea Efraim, ai cărei preoţi şi prooroci, îmbătaţi şi ameţiţi de băuturile tari şi ,,stăpâniţi de vin”, se clatină când proorocesc şi se poticnesc când judecă <ref>Is28.7</ref><ref name="Concordanţă"/>
====Beţia====
=====Urmările beţiei=====
Excesul de vin este aspru criticat pentru că duce la abandonarea pudorii, aşa cum s-a întâmplat cu Noe care a sădit o vie, a băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.<ref>Fac 9.20-27, Pl4.21 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania">Biblia, traducere Anania, vezi bibliografia, capitolul Concordanţă biblică, secţiunea beţie</ref> Alteori ea înseamnă pierderea lucidităţii, lucru pe care David a încercat fără succes să i-l provoace lui Urie, Hetitul, pentru ca acesta, plecat de mult în război, să se culce cu nevasta sa Batşeba şi astfel preacurvia lui cu aceasta, în urma căreia ea rămăsese însărcinată, să fie astfel acoperită.<ref>2Sam11.1-27 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/> Beţia duce la vorbe de nimic şi atitudine batjocoritoare <ref>Prov.20.1,Prov29.33 </ref><ref name="Concordanţă">Concordanţă biblică tematică, vezi bibliografia, sectiunea beţia, pag 13, secţiunea îmbuibarea pag 210, secţiunea cumpătarea pag 80-81</ref><ref name="Anania"/> , la poftirea femeilor altora <ref>Prov29.33 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>, la vaiete, oftări, neînţelegeri, plângeri, răni, ochi roşii, dureri <ref>Prov 23.29-35 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>, şi, în final, la sărăcie <ref>Prov23.21, Prov 21.17 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>sau la călcarea dreptăţii de către conducători.<ref>Isaia 5.22-23 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>
:Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.(Prov.20.1)
:Ale cui sînt vaietele? Ale cui sînt oftările? Ale cui sînt neînţelegerile? Ale cui sînt plîngerile? Ale cui sînt rănirile fără pricină? Ai cui sînt ochii roşi?
:Ale celor ce întîrzie la vin, şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.
:Nu te uita la vin cînd curge roş şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,
:dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc.
:Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii.
:Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vîrful unui catarg.
:,,M’a lovit… dar nu mă doare!… M’a bătut… dar nu simt nimic! Cînd… mă voi trezi? Mai vreau vin!`(Prov 23.29-35)`
:Nu fi printre ceice beau vin, nici printre ceice se îmbuibează cu carne.
:Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.(Prov23.21)
:Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, şi viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;
:cari scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi(Isaia 5.22-23)

=====Preoţii şi excesul de vin=====
Consumul excesiv de vin va fi evitat de preoţi care pot ajunge ca păzitorii Muntelui Sfânt mustraţi de Isaia: lacomi, leneşi, egoişti şi dedaţi la băutură.<ref>Is56.6-12 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>
:Toţi păzitorii lui(Muntelui sfânt-n.r) sînt orbi, fără pricepere; toţi sînt nişte cîni muţi, cari nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi, şi le place să doarmă.
:Totuş sînt nişte cîni lacomi, cari nu se mai satură. Sînt nişte păstori cari nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor,
:fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: –
:Veniţi, -zic ei-am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mîne vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!“ -(Is56.6-12)
Cumpătarea este o condiţie obligatorie pentru episcopi, diaconi şi soţiile acestora <ref>1Tim3.1-10 </ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>
:Adevărat este cuvîntul acesta: ,,Dacă rîvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.“
ar trebuie ca episcopul (Sau: privighetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.
:Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu iubitor de bani;
:să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.
:Căci dacă cineva nu ştie să-şi cîrmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?
:Să nu fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului.
:Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentruca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.
iaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav:
:ci să păstreze taina credinţei într’un cuget curat.
:Trebuiesc cercetaţi întîi, şi numai dacă sînt fără prihană, să fie diaconi
:Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.(1Tim3.1-11)

=====Persoanele în vârstă şi excesul de vin=====
Persoanele în în vârstă nu trebuie sa fie dedate la vin<ref>Tit 2.2,3</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>
:Tu însă, vorbeşte lucruri cari se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
:Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.
:Spune că femeile în vîrstă trebuie să aibă o purtare cuvincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,
:ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţi şi copiii;
:să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentruca să nu se vorbească de rău Cuvîntul lui Dumnezeu. (Tit 2.2,3)

=====Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu=====
Beţia, ca faptă a firii pământeşti<ref>Gal5.21</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>, înseamnă a trăi după voia Neamurilor,<ref>1Pet4.3</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>fiind sinonimă cu depravarea.<ref>Efes5.18</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>. Omul trebuie să trăiască frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi beţii<ref>Rom 13.13</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>, căci beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.<ref>1Cor6.10,Gal5.21</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>
:Şi aceasta cu atît mai mult, cu cît ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfîrşit din somn; căci acum mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci cînd am crezut.
:Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
:Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
:ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să -i treziţi poftele.(Rom13.13)

:Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul,
:pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
:Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
e aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu, şi vă batjocoresc.
ar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii(1Petru4.3)

:Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.(Efes 5.18)

:Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
:nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.(1Cor6.10)

==Bibliografie==
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
# English Standard Version Bible, 1971
# Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti
# Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
# Mitropolia Moldovei şi Bucovinei- Concordanţă biblică tematică, ediţie revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, ISBN 973-9272-58-4
#Maxim Marturisitorul în Filocalia 2, traducere, introducere şi note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
#Maxim Marturisitorul în Filocalia 3, traducere, introducere şi note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
#Sfinţii Varsanufie şi Ioan -Scrisori duhovniceşti în Filocalia 11, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
::Editura Apologeticum, 2005

==Note==
<references/>

==Caracterizare generală==
===Trufia spurcă pe om===
Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor şi nu se spală pe mâini înainte de a mânca, [[Isus]] foloseşte acest prilej pentru a-i învăţa pe [[ucenici]] că ,, Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om’’. Căci ,, orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna’’ pe când ,,ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om’’. Apoi enumeră [[păcatele]] care, avându-şi sălaş în [[inimă]] şi ieşind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele şi [[trufia]].(1)
===Mândria îl coboară pe om şi-l acoperă de ruşine===
[[Solomon]] arată în Proverbele sale că în timp ce cel [[smerit]] cu duhul capătă cinste, [[mândria]] omului îl scoboară pe acesta(2) şi îl acoperă pe om de ruşine(2”), căci el se face astfel asemănător [[îngerilor]] care, dorind cu neruşinare să ia locul lui [[Dumnezeu,]] au fost coborâţi din [[cer]] şi transformaţi în [[diavoli]]. Numai pe cei smeriţi Dumnezeu îi împodobeşte cu [[înţelepciune]], aşa cum ne încredinţează înţeleptul [[Solomon]](2”).
===Dumnezeu urăşte ochii trufaşi şi pedepseşte inima trufaşă, candela celor răi===
[[Ochii]] trufaşi sunt primii din seria de şapte lucruri urâte de Domnul, aşa cum le menţionează [[Solomon]](4). Agur vorbea, în Proverbele lui Solomon, chiar de un neam de oameni ai căror ochi sunt trufaşi şi care îşi ţin pleoapele sus. (Prov30.13). Ei sunt semne ale unei inimi trufaşe care, fiind o scârbă înaintea Domnului, nu va rămâne nepedepsită.(3) Iar dintr-o inimă trufaşă ies [[cuvintele]] semeţe, ca ale vrăjmaşilor [[psalmistului]] care-l prigonesc şi vor să-l doboare.(5) sau ca ale acelora despre care vorbeşte proorocul [[Obadia]], care erau mulţumiţi şi se bucurau de nenorocirea abătută asupra copiilor lui [[Iuda]], vorbind cu semeţie în ziua strâmtorării acestora (Obadia1.12) sau ca ale celor care, doborând cu sabia pe copiii lui [[Israel]] şi luând în stăpânire două neamuri şi ţări, au început să se fălească şi să-şi înmulţească cuvintele împotriva lui [[Dumnezeu]] (Ezec35.13). Creştinul va fi ca psalmistul al cărui suflet este liniştit şi potolit ca un [[copil]] înţărcat care stă lângă mama sa(Ps 131.1,2).Privirile trufaşe şi inima îngâmfată, această candelă a celor răi, nu este decât [[păcat]]., aşa cum ne spune [[Solomon]]. (Prov 21.4).
===Mândria este rădăcina păcatelor mari===
Mândria este rădăcina marilor încălcări de [[lege]].(5) Cine este [[smerit]] nu poate fi ucigaş (căci nu e lacom după bani şi nu poate fi foarte [[gelos]]), nu e [[lacom]] de mâncare, băutură, bani, [[hoţ]] sau [[pizmaş]] (căci se mulţumeşte cu ce dă Dumnezeu), nu este [[mânios]] (căci nu se consideră cel mai important), nu este [[desfrânat]] (căci el este încredinţat că trupul este templul [[Duhului Sfânt]], neconsiderând că îi aparţine), nu e [[hulitor]] (căci e recunoscător faţă de darul vieţii primit de la Dumnezeu), nu e [[leneş]] (căci nu pune comoditatea sa pe primul plan). Mândria poate fi chiar o pricină de nesupunere faţă de [[legile]] ţării. Omul care din mândrie nu ascultă de [[preot]] sau [[judecător]] era pedepsit cu moartea. Se scotea astfel răul din mijlocul lui [[Israel]] pentru că tot poporul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai îngâmfe(Deut.17.12-13)

==Omul mândru==
[[Solomon]] ne arată că [[înţeleptul]] se teme şi se abate dela rău, dar prostul este nechibzuit şi sigur de sine (Prov14.16).
Solomon ne încredinţează că mândria aţâţă [[certurile]](Prov13.10), omul nesăbuit lovit de înfumurare şi cu gânduri rele ar fi mai bine să-şi pună mâna la gură pentru a nu stârni, în mânia sa, certuri(Prov30.33)
Fudulia poate cufunda omul în [[sărăcie]]: mai bine să fii smerit şi să ai o slugă decât să fii fudul şi să nu ai ce mânca. (Prov12.9)
Trufia se înalţă adeseori din solul unei anumite corectitudini, cum se întâmplă cu cei mândri şi dispreţuitori, iar [[umilinţa]] creşte de multe ori din lacrimile păcătoşilor, aşa cum ne avertizează [[Isus]] în [[pilda vameşului şi fariseului]].(Prov18.9-14) [[Înţelepciunea]], personificată în [[Proverbele lui Solomon]], strigă că ea urăşte trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă (Prov8.12-13). Mândria este prezentă în discursurile falşilor învăţători, [[sofişti]] şi lacomi împotriva cărora vorbeşte [[apostolul Pavel]] într-una din [[epistolele]] sale(1Tim6.3-5).
===Oamenii mândri ce se cred înţelepţi===
[[Solomon]] ne atrage atenţia să nu ne socotim înţelepţi şi să nu ne bizuim pe [[înţelepciunea noastră]], ci să ne temem de Domnul şi să ne abatem de la rău (Prov3.5-7). Omul [[bogat]] este unul dintre aceia care cred că sunt înţelepţi, dar pe care [[săracul]] priceput îl cercetează. (Prov28.11). În general putem să tragem [[nădejde]] de îndreptare mai mult de la un [[nesăbuit]] decât de la unul care se crede [[înţelept]], ne previne Solomon(Prov26.12).
[[Proorocul Ieremia]] spune că [[înţeleptul]] să nu se laude cu [[înţelepciunea]] lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, [[bogatul]] să nu se laude cu bogăţia lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că-L cunoaşte pe [[Dumnezeu]], care face [[milă]], judecată şi [[dreptate]] pe pământ, căci în această găseşte plăcere Dumnezeu(Ier 9.23).
[[Psalmistul]] se plânge că îngâmfaţii îi aruncă batjocuri dar el nu se abate de la Legea Domnului, (Ps 119.51) că urzesc neadevăruri împotriva lui dar că el păzeşte din toată inima [[poruncile]] Domnului.(Ps 119.69); el se roagă să aibă [[milă]] de credincioşi pentru că ei sunt sătui de dispreţul celor trufaşi şi de batjocurile celor îngâmfaţi (Ps 123.4).
Psalmistul se văită că trufaşii îl hărţuiesc şi se războiesc cu el(Ps 56.2). că îngâmfaţii sapă gropi înaintea lui şi îl prigonesc fără temei dar el nu părăseşte [[poruncile]] sfinte.(Ps 119.85); că nişte îngâmfaţi îi întind curse şi laţuri, pun reţele de-a lungul drumului, şi îi întind capcane, dar el se roagă La Dumnezeu pentru izbăvire (Ps140.5-10). Psalmistul plânge pentru că nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva lui şi vor să-i ia viaţa şi îl roagă pe [[Dumnezeu]] cel îndurător, milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate să-l întărească, să-l scape şi să facă un semn pentru ca vrăjmaşii săi să rămână de ruşine.(Ps 86.14)
[[Isus]] a spus [[pilda vameşului şi fariseului]] pentru aceia care credeau ei înşişi că sunt neprihăniţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi(Lc18.9-14)
[[Apostolul Pavel]] le spune romanilor să nu umble după lucruri înalte ci să rămână la cele [[smerite]] şi să nu se socotească singuri înţelepţi.(Rom12.16); să aibă simţiri [[cumpătate]] despre sine potrivit cu măsura de credinţă împărţită de Domnul(Rom12.3). Căci ,,dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşeală singur’’, aşa cum scrie acelaşi apostol [[galatenilor]].(Gal 6.3)

===Omul mândru lăudăros===
Omul mândru este adeseori [[lăudăros]](9). Doar faptele bune în sine pot fi obiect de [[laudă]] (9a), căci motiv adevărat de laudă (din partea altuia) este ceea ce este în [[inimă]], şi nu în înfăţişare(9b). Adesea oamenii se laudă nejustificat cu lucruri pe care le-au primit (bunuri, origine bună, sănătate, educaţie bună, etc)(9c)

===Omul mândru şi necredincios===
Omul mândru este de multe ori [[ateu]](10) sau îşi zice în sinea să că [[Dumnezeu]] nu pedepseşte(Ps10.4,13), că uită sau că îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea(Ps10.11), fiind împiedicat în [[judecata]] şi vederea sa de întunericul de nori (Iov22.13-14)

===Omul mândru şi batjocoritor===
Omul îngâmfat este deseori [[batjocoritor]](12). Batjocoritorii sunt cauza [[certurilor]], neînţelegerilor, ocărilor, stărilor sociale conflictuale(12a), dincolo de faptul că îşi creează singuri [[suferinţe]] şi neplăceri(12b). Cine îşi bate joc de [[sărac]], îşi bate joc de Cel care l-a făcut(12c), iar acesta va fi batjocorit de [[Dumnezeu]](12d). Batjocoritorul nu ascultă si nu-i place [[mustrarea]](12e), aşa că lor le sunt rezervate [[pedepsele]], inclusiv loviturile, spre îndreptare(12f). Dacă vor rămâne neschimbaţi, nu vor vedea [[împărăţia lui Dumnezeu]](12g). În zilele din urmă vor fi batjocoritori(12h).
:1)Mc7.18-23 2)Prov29.23 2”)Prov11.2, 25.27 3)Prov16.5, Ps131.1 4)Prov16.5, Ps131.1,2, Prov30.13 5)Ps 131.1,2 6)Ps19.13 7)Prov 21.4 8)Prov14.16 9)Iac4.13-16, Ps 75.4-6, Ps10.3, Ps 94.2-4, Prov 25.14, 27.2 9a)Ga6.4, Iac1.9-10 9b)2Cor5.11-12 9c) 1Cor4.6-7 10)Ps10.4 11)Ps10.4,11-13 12)Prov14.6, 1.22, 21.24, Dan11.22, Os7.5 12a) , 22.10, 29.8, Iov17.2 12b)Prov 9.12, 24.9 12c)Prov17.5, 14.31 12d)Prov 3.34 12e)Prov 9.7-8, 13.1 12f)Prov19.25,29,21.11 12g)1Cor6.10, Is29.20 12h)Iuda1.18, 2Pet3.3

===Omul mândru şi rău===
Omul rău şi mândru, la adăpostul succeselor sale materiale, este dispreţuitor, [[ucigaş]] şi [[asupritor]] al celor nenorociţi, [[lăudăros]], [[ateu]] sau [[hulitor]] al Domnului, gura sa fiind plină de [[blesteme]] şi [[înşelătorii]](13). Sau, fericit şi netulburat de suferinţe, este [[îmbuibat]], asupritor, are o limbă neobosită şi devine pricină de poticnire pentru oamenii de rând(14).
[[Psalmistul]] se roagă pentru pedepsirea trufaşilor(19). [[Dumnezeu]] îi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi(15), care ştie totul şi cântăreşte toate faptele, precum spune [[Ana]], una din soţiile lui [[Elcana]], în [[rugăciunea]] ei fierbinte(1Sam2.3-5).

==Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri==
[[Dumnezeu]] îi avertizează pe copiii lui [[Israel]] că va frânge mândria puterii lor. Lev26.13-19).
[[Solomon]] ne încredinţează că Dumnezeu surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarul [[văduvei]] (Prov 15.25) şi că îşi va bate joc de cei batjocoritori în timp ce celor [[smeriţi]] le va da [[har(]]Prov3.34).
[[Psalmistul]] ştie că Dumnezeu [[mântuieşte]] poporul care se smereşte şi smereşte privirile trufaşe (Ps 18.27) şi îi sfătuieşte pe cei lăudăroşi să nu mai vorbească cu atâta trufie.(Ps 75.4-6). pentru că Dumnezeu mustră pe cei îngâmfaţi care au rătăcit de la [[poruncile]] lui Dumnezeu (Ps119.21), pedepseşte aspru pe cei mândri(Ps 31.23). şi frânge mândria domnitorilor (Ps 75.12).
[[Ana]], una din soţiile lui [[Elcana]], necăjită de [[Penina]] pentru că era stearpă, îşi varsă sufletul înaintea Domnului recunoscând că Dumnezeu smereşte şi Dumnezeu înalţă şi până la urmă capătă rod, născându-l pe [[Samuel]], care avea să devină un mare [[prooroc]]. (1Sam2.7). [[David]], rugându-se Domnului, spune:,,Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta, scobori pe cei mândri.(2Sam 22.28).
[[Fecioara Maria]], în discuţia pe care o are cu [[Elisabeta]], ruda sa şi mama lui [[Ioan Botezatorul]] spune că
:,,Dumnezeu a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile, pe cari le aveau cei mândri în inima lor.
:A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.
e cei flămânzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mâinile goale’’. (Lc1.51-52 ). Isus critică slava deşartă după care umblau cărturarii şi fariseii care
umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: ,Rabi! Rabi!`, amintindu-le că numai Unul este învăţătorul şi că oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat. Mt23.11-12), lucru aplicabil chiar la o masă când este bine să fim mutaţi de gazdă mai sus în loc să fim izgoniţi în mod ruşinos de pe locurile cele dintâi dacă se întâmplă să vină cineva mai cu vază. (Lc14.7-11).
Sfântul [[apostol Petru]] le spune [[preoţilor]] să se îmbrace cu smerenie ştiind că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor [[smeriţi]] le dă [[har]] şi numai în acest fel smerindu-se sub mâna tare a lui dumnezeu, ei vor fi înălţaţi la vremea potrivită. (1Pet5.5).
Sfântul [[apostol Iacov]] citează şi el Scriptura care spune că : ,,Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.“ când spune că Duhul pe care l-a pus Dumnezeu să locuiască în noi nu vrea cu gelozie pentru Sine şi că în schimb, ne dă un har şi mai mare(Iac4.6).
El le stă împotrivă oamenilor mândri(16), smerindu-le inima(17) prin [[suferinţă]] (18).

==Sursele mândriei==
[[Cunoaşterea]] este una din pricinile de mândrie(20). [[Adam]] şi [[Eva]] au fost alungaţi din [[rai]] din pricina trufiei cunoaşterii(21). [[Lucifer]] a căzut din [[cer]] din pricina trufiei, devenind [[Satan]](duşmanul, [[diavolul]])(22). [[Puterea]] şi [[bogăţia]] reprezintă a doua cauză de mândrie(23).
:13)Ps10 14)Ps73 15)Ps138.6, 1Sam2.3-5 16)Prov 15.25, Prov3.34, Iac4.6, 1Pet5.5 17)Ps 75.4-6, Ps 31.23, Ps 75.12, 1 Reg 2.7, 2Sam 22.28, Iac4.9-10, Lc1.51-52, Mt23.11-12, Lc14.7-11, Is13.11, Lev26.13-19, Ier13.1-9, Tefania3.10-11 18)Ps 107.12 19)Ps 12.3, Ps 31.18, Ps 94.2-4, Ps 119.21, Ps119.78, Ps 119.122 20)1Cor8.1 21)Fac3.1-6 22)Is14.12-14

==Mândria domnitorilor==
Răsfăţatul [[Adonia]] s-a sumeţit împotriva tatălui său, împăratul, uneltind pentru preluarea puterii(24).
:[[Dumnezeu]] pedepseşte trufia lui [[Sanherib]], trimiţând un [[înger]], care ucide 185 000 de soldaţi din tabăra acestuia, obligându-l să renunţe la lupta împotriva lui [[Ezechia]] şi să facă cale-ntoarsă. Întors în ţară, este ucis de fiii săi, în timp ce se ruga în templu(25).
:[[Nabucadneţar]] primise atâta putere, încât i s-a îngâmfat inima, şi i s-a împietrit până la mândrie. Aşa cum i-a tălmăcit [[Daniel]] [[visul]] său neliniştitor, el a fost îndepărtat de pe tron şi a fost despuiat de [[slava]] lui: a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, [[inima]] i s-a făcut ca a fiarelor, a locuit la un loc cu măgarii sălbatici, i s-a dat să mănânce iarbă ca la boi, trupul i-a fost udat de roua cerului, i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor; şapte vremi au trecut peste el, până când a recunoscut că [[Dumnezeu]] stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea; şi atunci a fost reaşezat în scaunul de domnie(26).
:[[Belşaţar]] nu învaţă nimic din istoria tatălui său şi nu-şi smereşte inima, aşa că mesajul lui [[Dumnezeu]], scris de mâna Domnului pe tencuiala zidului împărătesc, se împlineşte nemilos, aşa cum este tâlcuit de [[Daniel]]: Belşaţar este ucis şi pierde domnia(27).
:[[Împăratul]] [[Ozia]], fiul lui [[Amaţia]], a dus o viaţă plăcută lui [[Dumnezeu]], ajungând un lider regional foarte influent, cu o armată foarte numeroasă şi, devenit puternic, s-a sumeţit: a intrat în [[Templul]] Domnului pentru a arde [[tămâie]], faptă îngăduită doar preoţilor, fiii lui [[Aron]], care au fost sfinţiţi s-o aducă. Înfruntat de preotul [[Azaria]] şi cei 80 de preoţi care-l atenţionară că face un [[păcat]], el s-a mâniat pe preoţi, şi cum s-a mâniat, i-a apărut o [[lepră]] pe frunte, pe care a avut-o până la sfârşitul vieţii(28).
:Fiind bolnav de moarte, [[Ezechia]] a făcut o [[rugăciune]] Domnului, iar Domnul l-a vindecat. În loc să răsplătească binefacerea primită, Ezechia, părăsit de Dumnezeu care vroia să-i încerce [[inima]], s-a îngâmfat din pricina bogăţiilor şi le-a arătat solilor babilonieni toate locurile unde îşi ţinea lucrurile de mare preţ. Atunci mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, însă Ezechia, smerindu-se din mândria lui, împreună cu locuitorii [[Ierusalimului]], a făcut ca mânia lui Dumnezeu să nu vină peste ei în timpul vieţii lui: [[Isaia]] îl anunţă că, după moartea sa, ţara va fi jefuită şi copiii săi duşi în robie la curtea [[Babilonului]](29).

==Cetăţi şi ţări mândre smerite==
:[[Dumnezeu]] pedepseşte mândria cetăţii [[Iacov]], unde [[luxul]], desfătările şi [[nedreptatea]] au devenit insuportabile: cetatea este dată în mâinile vrăjmaşilor(30).
umnezeu a pedepsit [[Tirul]], târgul neamurilor, care a îngrămădit [[argint]] ca pulberea şi [[aurul]] ca noroiul de pe uliţe, ai cărui negustori erau ca nişte [[voievozi]], şi ai cărui târgoveţi erau cei mai bogaţi oameni de pe pământ, ca să ruşineze mândria a tot ceea ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului(31).
23) 24)1Imp1.5-6 25) 2Imp19, 2Cron32.1-22 26) Dan4.1-37, 5.18-21 27)Dan5.1-31 28)2Cron26.1-16-23 29)2Cron32.23-31, 2Imp, cap20 30)Amos6.1-14 31)Zah9.1-6, Is23.1-18, Ezec28.1-10
:,,Cununa îngâmfată a beţivilor lui [[Efraim]]” va fi strivită. [[Judecătorii]] si soldaţii se clatină din pricina [[vinului]] şi sunt ameţiţi de băuturi tari; [[preoţii]] şi [[proorocii]] aşijderea: se clatină când proorocesc, se poticnesc când judecă; în plus sunt şi batjocoritori(32).
:Mândria [[Egiptului]] va fi nimicită de către ,,sabia” [[Babilonului]]; [[Egiptul]], care era ,,ca un crocodil în mări, care se aruncă în râuri şi tulbură apele cu picioarele lui şi întărâtă valurile râurilor” va fi ,,prins” şi zdrobit. Cei care ,,răspândeau groaza în ţara celor vii”, cum sunt Mesec şi Tubal, vor fi ucişi de sabie(33).
:[[Israelul]] va fi pedepsit pentru urâciunile sale([[idolatrie]], [[lăcomie]], omoruri, silnicie): popoarele cele mai rele vor stăpâni casele lor şi mândria celor puternici va cunoaşte sfârşitul.
:Cetatea [[Sodomei]] a păcătuit şi prin trufie (34).
:[[Isaia]] prooroceşte [[Iudei]] si [[Ierusalimului]], mustrându-le pentru [[idolatria]] şi [[lăcomia]] lor: la venirea lui Iisus ,,omul va trebui să-şi plece in jos privirea semeaţă si îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înalţat in ziua aceea”(35)
Domnul face de ruşine mândria lui [[Moab]], pentru că locuitorii săi au fost [[idolatri]], au batjocorit poporul Domnului şi au fost semeţi cu acesta(36)
:In zilele din urmă, trufia, laolaltă cu multe alte păcate, va domina sufletele multora(42).

==Lupta împotriva mândriei==
[[Psalmistul]] se roagă pentru păzirea de mândrie(43). Creştinul se îndepărtează de cei trufaşi(44). [[Iubirea]] creştinească alungă mândria(45)

32)Is28.1-29 33)Ezec32 34)Ezec16.49-50 35)Ezec,cap7, Is, cap2 36)Is16.1-14, Tefania, cap2, Ier,cap48 37) Prov13.10.30.33 38) 1Tim6.3-5 39)Prov8.12-13 40)Prov26.12 41)Lc18.9-14 42)2Tim3.1-5 43)Ps19.13 44)Ps40.4,101.5 45)1Cor13.4-8,

==Introducere==
[[Biserica]] creştină a stabilit şapte [[păcate]] capitale 1. [[Mândria]] 2. [[Desfrânarea]] 3. [[Lăcomia]] 4. [[Iubirea de arginţi]] 5. [[Pizma]] ([[invidia]]) 6. [[Mânia]] 7. [[Lenea]]

==Caracterizare generală==
”’Pizma, faptă pământească”’
unând în opoziţie firea pământească şi faptele ei, adică [[păcatele]] (din care enumeră nu mai puţin de 17) cu Duhul şi roada lui, adică [[virtuţile]] (din care enumeră 9), apostolul [[Pavel]] include invidia printre „faptele firii pământeşti” şi îi îndeamnă pe galateni să umble „cârmuiţi de Duhul”, răstignindu-şi firea pământenească împreună cu poftele ei.<ref name ="Gal">>Galateni 5.19-21,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 31"</ref><ref name="Anania">Biblia, traducere Anania, sectiunea Concordanţă biblică, pag 1796, vezi bibliografia</ref>
:”’Ochiul rău spurcă pe om”’
Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor şi nu se spală pe mâini înainte de a mânca, [[Isus]] foloseşte acest prilej pentru a-i învăţa pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om”. Apoi enumeră păcatele care, avându-şi sălaş în inimă şi ieşind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele şi [[ochiul rău]].<ref>Marcu 7.14-23,Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 105</ref><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2">Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, pag 391-392, vezi bibliografia</ref>.
:”’Invidia întunecă trupul, fiind putrezirea oaselor”’
[[Solomon]], căruia [[Dumnezeu]] i-a dat o minte înţeleaptă şi pricepută, cum n-a avut nimeni înainte de el şi nu va avea nimeni după el <ref>1Împ3.12</ref>, afirmă în cartea biblică [[„Proverbele lui Solomon”]] că [[pizma]] este „putrezirea oaselor”. <ref>Proverbele lui Solomon 14.30</ref> [[Isus]] îi învaţă pe ucenici că „[[ochiul]] este lumina trupului”. Dacă ochiul omului este sănătos atunci tot [[trupul]] său va fi plin de lumină , dar dacă ochiul omului este rău, atunci tot trupul său va fi plin de întuneric. Tot trupul devine întunecat dacă [[ochiul]], care este luminătorul trupului, este rău.<ref>Luca 11.34-36, Matei 6.22-23, Sfintii Varsanufie si Ioan, Filocalia nr.11, pag 692</ref>
:”’Pizma îngreunează mântuirea”’
Apostolul Pavel ne încredinţează că cei ce vor face faptele firii pământeşti ([[preacurvia]], [[curvia]], [[necurăţia]], [[desfrânarea]], [[închinarea la idoli]], [[vrăjitoria]], vrajbele, [[certurile]], zavistiile, [[mâniile]], neînţelegerile, [[dezbinările]], certurile de partide, [[invidiile]], [[uciderile]], [[beţiile]], [[îmbuibările]]) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.<ref name="Gal"/><ref name="Anania"/>Ca pedeapsă, [[Dumnezeu]] i-a lăsat pe unii oameni mândri şi idolatri pradă unor nenumărate păcate grele, printre care şi invidia.<ref>Romani 1.20-32, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 55-56</ref><ref name="Anania"/>
:”’Pizma, temeiul trudei”’
[[Eclesiastul]] ne încredinţează că [[pizma]] este temeiul oricărei munci (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind bogăţia, faima, plăcerile văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>

==Apariţie şi cauze ==
Ea se naşte când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la [[Dumnezeu]] acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste şi frivole.<ref>Iacov 4.1-3 </ref><ref name="Anania"/>Invidia poate avea drept cauză [[bogăţia]]- cazul lui [[Isaac]], invidiat de [[filisteni]] <ref>Facerea 26.12-16 </ref><ref name="Anania"/> ), strălucirea bogăţiei, puterii şi frumuseţii- cazul împărăţiei [[Asiriei]], pizmuită de celelalte împărăţii<ref> Ezechiel 31.1-9 </ref>), ascensiunea politică şi militară- cazul lui [[David]], privit cu ochi răi de [[Saul]]<ref>1 Samuel 18.6-9 </ref>), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela <ref>Facerea 29.20-30.1-2</ref>), ascensiunea socială- cazul lui [[Iosif]], invidiat de fraţii săi <ref>Faptele apostolilor 7.9 </ref>), minunile şi vindecările- cazul [[apostolilor]], pizmuiţi de marele preot şi de [[saduchei]]<ref>Faptele apostolilor 5.12-20 </ref><ref name="Anania"/> ), popularitatea- cazul lui [[Pavel]] şi [[Barnaba]], pizmuiţi de iudei<ref>Faptele apostolilor 13.44-47</ref>), succesul creştinarii multor tesaloniceni- cazul lui [[Pavel]] şi [[Sila]], pizmuiţi de iudeii necredincioşi<ref>Faptele apostolilor 17.1-9 </ref>), virtuţile şi puterea de a tămădui, de a face minuni, de a învăţa oamenii (cazul lui [[Isus]], pizmuit de preoţii cei mai de seamă<ref>Marcu 15.6-10-15</ref><ref name="Anania"/>).

== Capcanele pizmei ==
”’Pizmuirea celor răi ”’
:Creştinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi <ref>Proverbele lui Solomon 23.17, 24.1, 3.31, 24.19, Psalmi 37.1-2, 72.3, Deuteronom 23.1-6-8</ref>, care par a avea o viaţă fericită şi netulburată, ci să fie mereu conştienţi că [[Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale <ref>Psalmi 37.1-2</ref>. Creştinul adevărat va fi încredinţat, precum psalmistul în clipa când intră în lăcaşul Domnului, că cei îmbuibaţi, cu [[mândria]] drept salbă şi asuprirea drept haină, care sunt pricină de poticnire în credinţă pentru oamenii de rând, vor fi „cosiţi iute că iarba” şi „se vor veşteji ca verdeaţa”, fiind lepădaţi şi nimiciţi la vremea potrivită <ref>Psalmul 73, Psalmi 72.3 </ref>.
”’Pizmuirea celor din urmă convertiţi”’
:Creştinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă .[[Isus]] le spune ucenicilor [[pilda lucrătorilor viei]]. [[Împărăţia Cerurilor]] se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la vie şi găseşte pe unii de dimineaţă cu care se învoieşte pentru plata a un leu/zi iar celorlalţi pe care-i găseşte la ceasul al treilea, la ceasul al şaselea, la ceasul al nouălea şi la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă dreaptă. La sfârşitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toţi care veneau erau plătiţi cu aceeaşi sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceştia de pe urmă n’au lucrat decît un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul şi zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio nedreptate atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu şi aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească şi acestuia din urmă ca şi lui şi întreabă retoric:„Ori este [[ochiul]] tău rău, fiindcă eu sînt bun?`” Tot aşa, adaugă [[Isus]], „cei din urmă vor fi cei dintîi, şi cei dintîi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.”
:Astfel [[Isus]] trimite la bucuria nemărturisită a lui [[Petru]], la gândul că el va avea o răsplată iar bogăţii nu, ignorând faptul că [[Hristos]] îi spusese deja că, deşi „este greu ca un bogat să intre în împărăţia Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”. [[Isus]] îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună şansă de mântuire, în general apostolii şi în special [[Petru]], să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.<ref>Matei 19.16-20.16 </ref>.
:Apostolii trebuie să fie bucuroşi pentru oricine se mântuieşte, asemenea lui [[Hristos]], care a venit să mântuiască ce era pierdut<ref>Matei 18.10-14, Luca 9.51-56,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 433-434 </ref>, aşa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduţi se afla chiar îndreptatul [[Zaheu]], mai-marele vameşilor.<ref>Luca 19.1-10 </ref>
”’Îndatorarea faţă de pizmaş”’
:Nu este bine să mănânci pâinea celui [[pizmaş]] şi nici să pofteşti mâncărurile lui alese, căci el este unul care îşi face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, şi astfel bucatele mâncate vor fi vărsate şi cuvintele plăcute spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieşi la iveală.<ref>Proverbele lui Solomon 23.6-8</ref><ref name="Anania"/>

==Invidia şi falsa înţelepciune==
”’Disputele sofistice încurajează pizma”’
:Apostolul [[Pavel]] îi scrie lui [[Timotei]] să se ferească de sofiştii mândri care socotesc că evlavia este mijloc de câştig şi care au boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se nasc [[pizma]], [[certurile]], [[clevetirile]], bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe. Aceştia devin astfel oameni lipsiţi de adevăr şi stricaţi la minte.<ref>1 Timotei 6.3-5</ref><ref name="Anania"/>
”’Invidia nu poate coexista cu înţelepciunea adevărată”’
:Apostolul [[Iacov]] scrie că invidia nu poate coexista cu [[înţelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodeşte fapte [[blânde]], ci doar cu falsa înţelepciune, cea pământească, care presupune [[pizmă]] amară şi duh de [[ceartă]]. Iar acolo unde acestea apar este „tulburare şi tot felul de fapte rele”. Aşa că cei ce se pretind înţelepţi având o astfel de [[înţelepciune]] se laudă şi mint împotriva [[adevărului]].<ref>Iacov 3.13-16</ref><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2"/>

== Lupta împotriva pizmei ==
:”’Apostolii în luptă cu pizma”’
Apostolul [[Pavel]] le scrie locuitorilor din [[Tit]] ca şi apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă”, vrednici să fie urâţi şi urându-se unii pe alţii. Ei au fost mântuiţi „pentru îndurarea lui” (şi „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea naşterii din nou” ([[botezul]]) şi prin „înnoirea făcută de Duhul Sfânt vărsat din belşug” peste ei pentru ca, odată „socotiţi neprihăniţi prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejde]], moştenitori ai vieţii vecinice”. [[Pizma]] era văzuta de sfântul apostol [[Pavel]] ca un real pericol chiar în sânul primelor comunităţi creştine. Astfel apostolul [[Pavel]] se teme sa nu găsească gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări. <ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26 </ref>.
:”’Lepadarea pizmei”’
Apostolul [[Pavel]] le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut şi se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[beţii]], [[curvii]], fapte de ruşine, [[certuri]], [[pizmă]]) şi să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref><ref name="Anania"/> Lepădarea [[invidiei]] (alături de răutate, vicleşug, prefăcătorie şi clevetire) este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 63</ref><ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învăţătura lui [[Dumnezeu]] <ref>1Petru 2.1-2 </ref><ref name="Anania"/>, care, prin porunca a 10-a, dată de [[Dumnezeu]] lui [[Moise]] pe muntele [[Sinai]], ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> şi ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[Pavel]], să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng <ref>Romani 12.15, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 135</ref> şi să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 78 </ref> Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă [[pizma]] definitiv din inima omului, după cum ne încredinţează apostolul [[Pavel]]:
ragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
:nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,
:nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
:acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. <ref>1 Corinteni 13.4-7,Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 149, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 141</ref>

==Bibliografie==
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
# English Standard Version Bible, 1971
# Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti
# Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
# Mitropolia Moldovei şi Bucovinei- Concordanţă biblică tematică, ediţie revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, ISBN 973-9272-58-4
#Maxim Marturisitorul în Filocalia 2, traducere, introducere şi note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
#Maxim Marturisitorul în Filocalia 3, traducere, introducere şi note De Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Apologeticum, 2005
#Sfinţii Varsanufie şi Ioan -Scrisori duhovniceşti în Filocalia 11, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
::Editura Apologeticum, 2005
==Note==
<references/>

==Introducere==
[[Biserica]] creştină a stabilit şapte [[păcate]] capitale 1. [[Mândria]] 2. [[Desfrânarea]] 3. [[Lăcomia]] 4. [[Iubirea de arginţi]] 5. [[Pizma]] ([[invidia]]) 6. [[Mânia]] 7. [[Lenea]]. În Biblie păcatul iubirii de arginţi apare mult mai frecvent sub forma lăcomiei de bani (explicit, cu acestă denumire sau implicit sub denumirea de lăcomie)
==Iubirea de arginţi, pierzătoare de suflet==
:Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor şi nu se spală pe mâini înainte de a mânca, Isus foloseşte acest prilej pentru a-i învăţa pe ucenici că ,, Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om’’. Căci ,, orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna’’ pe când ,,ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om’’. Apoi enumeră păcatele care, avându-şi sălaş în inimă şi ieşind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele şi lăcomia. Lăcomia de bani este, aşadar, între acele lucruri rele care, ieşind din inima omului, îl spurcă pe om<ref>Mc7.15-23, Mat15.10-20</ref><ref name="Anania 2">Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, vezi bibliografia, capitolul iubirea de argint, pag 390</ref><ref name="Anania">Biblia, traducere Anania, vezi bibliografia, capitolul Concordanţă biblică, secţiunea lăcomie, pag 1802 şi secţiunea bogăţie, pag 1782</ref> Apostolul Pavel avertizează ca ,,cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri". Apoi îndeamnă să fugim de aceste lucruri şi să căutăm neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţea.<ref>1Tim 6.9-11</ref><ref name="Concordanţă">Concordanţă biblică tematică, vezi bibliografia, secţiunea bogăţia, pag 21</ref><ref name="Anania 2"/>. Argintul şi aurul din idoli trebuia nimicit cu desăvârşire pentru a nu ajunge o cursă pentru suflet(10). O cetate cuprinsă de idolatrie trebuie nimicită cu desăvârşire, inclusiv prada (11). Lăcomia,(care este inchinare la idoli<ref>Col3.5</ref><ref name="Anania"/> , idolii fiind mâncarea, băutura şi banii) este, aşa cum le scrie apostolul Pavel colosenilor, un ,,mădular pământesc" (alături de curvie, necurăţie, patimă, pofta rea) care ,,aprinde peste fiii neascultării mânia Domnului"<ref>Col3.5-8</ref> care ,,calcă în picioare pe cei ce îşi pun plăcerea în argint", după cum spune psalmistul<ref>Ps 68.30</ref>. Un bun exemplu este Ghehazi, slujitorul lui Elisei . Lăcomia lui Ghehazi, care cere diverse lucruri(1 talant şi două haine de schimb) lui Naaman, chipurile pentru doi fii de prooroci, este pedepsită cu lepră de Dumnezeu căci stăpânul său, Elisei, îşi dă seama de toată povestea (5). Cetăţile nesăbuite care se laudă cu bogăţiile lor vor fi nimicite(4).

===Inconvenientele bogăţiei===
Bogăţia este adesea o pricină de pizmă şi blesteme. În acest sens ,,Facerea" relatează că, fiind binecuvântat de Dumnezeu, Isaac a ajuns foarte bogat, motiv pentru care a început să fie pizmuit de filisteni, care au astupat fântânile pe care săpaseră robii tatălui său, Avraam, iar Abimelec i-a cerut să plece.<ref>Fac26.12-13-17</ref><ref name="Concordanţă"/> Solomon afirmă că nu este bine să blestemăm pe împărat şi pe cei bogaţi.<ref>Ecl.10.20</ref> Cel lacom stârneşte certuri<ref>Prov 28.25</ref>, îşi tulbură casa<ref>Prov15.27</ref><ref name="Concordanţă"/> ;cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămîne nepedepsit.<ref>Prov 28.20</ref>
Bogăţia aduce după sine ceartă <ref>Prov.17.1</ref>, tulburare<ref>Prov15.16</ref> sau chiar ură <ref>Prov15.17</ref>, spune acelaşi Solomon. Averea mare se strânge de multe ori pe căi sucite,<ref>Prov.28.6</ref><ref name="Concordanţă"/> cu strâmbătate<ref>Prov16.8, Ier 17.11</ref>, nelegiuiri , vicleşug şi indiferenţă <ref>Ier 5.27</ref> sau minciună<ref>Prov 21.6</ref>, ne spun Solomon şi proorocul Ieremia. În plus, cel rău îşi întrebuinţează venitul pentru păcat, arată Solomon<ref>Prov10.16</ref>

===Furtul===
Isus, ajuns în Templu, dă afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau acolo, răstoarnă mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi îi mustră pe cei care transformaseră casa de rugăciune într-o adevărată peşteră de tâlhari.<ref>Mt21.12-13, Mc11.15-17</ref>Iuda era un hoţ prefăcut care obişnuia să vămuiască tot ce se strângea în punga în care se adunau banii pentru săraci, căruia nu i-a convenit faptul că Maria L-a uns pe Isus cu un mir de nard curat, pretextând ipocrit că ar fi fost mai util să se vândă şi banii să fie daţi săracilor, relatează evanghelistul Ioan.<ref>Ioan 12.6</ref>Întrebat de vameşi şi ostaşi ce trebuie să facă pentru a se mântui, Ioan Botezătorul le spune vameşilor să nu ceară nimic peste ceea ce le era poruncit să ia, iar ostaşilor le spune să nu stoarcă nimic de la nimeni prin ameninţări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept, ci să se mulţumească cu lefurile lor.<ref>Luca 3.14</ref>

===Alte păcate===
:Apostolul Pavel îi scrie lui Tit, aflat în Creta, că există unii cretani nesupuşi, flecari, amăgitori, netrebnici ,,fiare rele, pântece leneşe” după vorba proverbului, care buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe şi anume basme evreieşti şi porunci date de oameni. Aceştia, lăudându-se că îl cunosc pe Dumnezeu, îl tăgăduiesc cu faptele, fiind o scârbă înaintea Domnului.<ref> Tit1.10-16</ref>Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei să se ferească de oamenii mândri care au boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte (din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe) şi care, fiind stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, mai cred şi că evlavia poate fi un izvor de câştig.<ref> 1Timotei 6.3-5</ref>Primind vestea învierii lui Isus de la străjeri, preoţii cei mai de seamă s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat şi au dat ostaşilor mulţi bani spunându-le să zică că ucenicii au venit noaptea, pe când ei ar fi dormit şi au furat trupul. Apoi i-au asigurat că dacă acest lucru va ajunge la urechile dregătorului, ei îl vor potoli şi îi vor scăpa de această grijă. Ostaşii au făcut întocmai şi s-a răspândit acest zvon mincinos printre iudei.<ref>Lc28.11-15</ref>„Faptele apostolilor” relatează cum Anania şi soţia lui, Safira au dosit o parte din banii de pe o moşie vândută şi adusă ca dar înaintea apostolilor şi, pentru că au încercat să mintă pe Duhul Sfânt, au fost pedepsiţi cu moartea.<ref> Fapte 5.1-11</ref>Într-una din cartile istorice ale Bibliei, lăcomia lui Ghehazi, slujitorul lui Elisei care cere diverse lucruri(1 talant şi două haine de schimb) lui Naaman, chipurile pentru doi fii de prooroci, este pedepsită de Dumnezeu cu o lepră ce se va lipi de el şi de sămînţa lui pentru totdeauna , căci stăpânul său, Elisei, omul lui Dumnezeu, îşi dă seama de toată povestea.<ref>2 Imparati 5.20-27</ref>„Faptele apostolilor” consemnează cum Simon, un vrăjitor din Samaria, care zicea că este un om însemnat şi îi uimise atât de mult pe locuitorii cetăţii cu vrăjitoriile sale, încât aceştia credeau că are puterea lui Dumnezeu, este cucerit de mesajul evangheliei Împărăţiei lui Dumnezeu propovăduit de Filip, crezând, botezându-se în Numele Domnului Isus şi privind cu uimire la minunile şi semnele adevărate care se făceau. Văzând faptul că Petru şi Ioan, care se rugaseră pentru samariteni ca să primească Duhul Sfânt, îşi puneau mâinile peste aceştia şi în acest fel ei primeau Duhul Sfânt, Simon le oferă bani apostolilor pentru a primi şi el această putere. Petru îl blestemă de moarte dar îl şi îndeamnă să se pocăiască de răutatea lui şi să se elibereze astfel din lanţurile fărădelegii sale. Simon îl roagă pe Petru să se roage la Dumnezeu pentru el ca să nu i se întâmple nimic din ce a zis el la început.<ref> Fapte8.9-25</ref>„Faptele apostolilor” evocă un episod în care o roabă cu duh pitonicesc care aducea mari câştiguri stăpânilor ei se luase după Pavel strigând că oamenii aceia (Pavel şi Sila) sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi că vestesc calea mântuirii. După mai multe zile, Pavel, necăjit, se întoarce şi porunceşte duhului acesteia, în Numele lui Isus Hristos, să iasă din ea şi roaba este părăsită de duh spre disperarea stăpânilor ei. Aceştia îi iau pe Pavel şi Sila, îi târăsc înaintea fruntaşilor şi îi dau pe mâna dregătorilor, acuzându-i de tulburarea cetăţii şi de vestirea unor obiceiuri noi. Apostolii Pavel şi Sila sunt biciuiţi şi întemniţaţi.<ref>Fapte16,16-24</ref>Preoţii pot deveni leneşi fără pricepere, lacomi egoişti şi beţivi, cum s-a întâmplat cu cei mustrati de Isaia<ref>Isaia 56.9-12</ref>Când Isus vorbea despre faptul că nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu şi Banului (Mamonei),istoriseşte evanghelistul Luca, fariseii, care erau iubitori de bani, îşi băteau joc de el. Isus le spune că ei caută să arate neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu le cunoaşte inimile. Căci, adaugă Isus, „ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”.<ref>Lc16.14,15</ref>

===Crima===
Solomon îl previne pe fiul său
:Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa cîştigat de ei!
acă-ţi vor zice: ,,Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sînge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat;
:haidem să -i înghiţim de vii, ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se pogoară în groapă;
:vom găsi tot felul de lucruri scumpe, şi ne vom umplea casele cu pradă;
:vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!“ –
:fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!
:Căci picioarele lor aleargă la rău, şi se grăbesc să verse sînge.
ar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor tuturor păsărilor;
:căci ei întind curse tocmai împotriva sîngelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.
:Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de cîştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea. ”<ref>Prov1.10-19</ref>
În cartea care-i poartă numele, Ezechia anunţă urgia peste cetatea lui Israel, ale cărei căpetenii se dedau la furt şi crimă pentru a-şi potoli lăcomia de bani, ai cărei preoţi nu-şi fac datoria, ai cărei prooroci au vedenii înşelătoare şi spun proorocii mincinoase şi al cărei popor fură şi asupreşte pe cei necăjiţi. <ref>Ezec22.23-31</ref>În cartea „Judecătorilor” se relatează cum domnitorii filistenilor, aflaţi în urmărirea lui Samson (judecător în Israel timp de 20 de ani) îi promit Dalilei o mie o sută sicli de argint dacă va afla de la el sursa puterii sale obişnuite. După ce o minte de trei ori şi filistenii eşuează în a-l prinde, fiindcă ea îl necăjea şi -l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, şi -a deschis toată inima faţă de ea, şi i -a zis că toată puterea lui îi stă în păr. Filistenii l-au prins, i-au scos ochii; l-au pogorât la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă şi îl ţineau în temniţă. Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras. Domnitorii filistenilor s-au strâns să aducă o mare jertfă dumnezeului lor şi ca să se veselească, mulţumind dumnezeului lor că l-au prins pe Samson şi poporul făcea la fel. Şi au scos pe Samson din temniţă şi l-au obligat să joace. Pretextând că vrea să se rezeme pe stâlpii casei, Samson i-a cerut tânărului care-l ţinea să-l lase de mână şi, rugându-se Domnului să-i permită să se răzbune pe filisteni pentru pierderea ochilor, a dărâmat stâlpii pe care se rezema casa, ucigând astfel cei aproape trei mii de oameni care erau în casă şi pe acoperişul ei.<ref>Jud, cap16</ref>Nişte oameni fără căpătai şi neastâmpăraţi sunt cumpăraţi cu 70 de sicli (puşi la dispoziţie de locuitorii din Sihem) de către Abimelec, fiul roabei lui Ierubaal, care le ordonă să-i ucidă pe cei 70 de fraţi ai lui (fără Iotam care se ascunsese) iar aceştia duc la îndeplinire ordinul. Astfel, Abimelec pune mâna pe putere, istoriseşte cartea „Judecatorilor”<ref>Jud, 9.1-5</ref>. Iuda l-a vândut pe Isus pentru treizeci de arginţi. Banii au fost la început făgăduiţi lui Iuda de către preoţii cei de seamă, fiindu-i daţi după arestare. <ref>Lc22.3-6, Mt26.14-16, Mc14.10, Ioan 13.2</ref><ref name="Anania 2"/> Fiii lui Amon sunt pedepsiţi pentru că au spintecat pântecele femeilor însărcinate ale Galaadului ca să-şi mărească ţinutul.<ref>Amos1.13-15</ref>. Unii bogaţi nu se dau în lături de la uciderea săracilor în goana lor pentru avere.
:Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plîngeţi şi tînguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, cari au să vină peste voi.
:Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sînt roase de molii.
:Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănînce carnea! V’aţi strîns comori în zilele din urmă!
:Iată că plata lucrătorilor, cari v’au secerat cîmpiile, şi pe care le-aţi oprit -o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.
:Aţi trăit pe pămînt în plăceri şi în desfătări. V’aţi săturat inimile chiar într’o zi de măcel.
:Aţi osîndit, aţi omorît pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea! (Iac 5:1-6)<ref name="Concordanţă"/>

==Modestie, dărnicie, milostivire. Adevăratele comori==
Apostolul Pavel îi îndeamnă pe evrei să nu fie iubitori de bani, ci să se mulţumeasca cu ce au, amintindu-le că însuşi Hristos a spus că nu ne va părăsi<ref> Evrei13.5</ref>
===Răsplata dărniciei şi milei===
Psalmistul arată că neprihănitul darnic beneficiază de o mulţime de daruri
:Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!
:Sămînţa lui va fi puternică pe pămînt; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvîntat.
:El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci.
:Celui fără prihană îi răsare o lumină în întunerec, El este milostiv, îndurător şi drept.
:Ce bine -i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rînduieşte faptele după dreptate!
:Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.
:El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
:Inima îi este mîngîiată, n’are nicio teamă, pînă ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de protivnicii lui.
:El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.
:Cel rău vede lucrul acesta, şi se mînie, scrîşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămîn neîmplinite.(Ps112.1-10)
Apostolul Pavel îi laudă pe macedoneni că „au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor”.<ref>2Cor8.1-3-8)</ref>Acelaşi apostol îi încunoştinţează pe macedoneni că ,,cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera” şi îi îndeamnă pe fiecare „să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” <ref>2Cor9.1-15</ref>Omul are poruncă să deschidă mâna fratelui sărac adică să-l împrumute fără a gândi că se apropie anul iertării (care era o dată la şapte ani), stă scris în Cartea Deuteronomului. Căci dacă ochiul omului ar fi nemilos atunci fratele lipsit ar striga după ajutor la Dumnezeu şi astfel cel care trebuia să-i dea s-ar face vinovat de un păcat. Şi acest împrumut, se spuner mai departe in aceeaşi carte, să nu fie făcut cu părere de rău în inimă, căci gestul din inimă va aduce după sine binecuvântarea lucrărilor celui darnic. Numai astfel se va putea lupta pentru ca „să nu fie niciun sărac”, chiar dacă de acest deziderat ne putem doar apropia, fără a-l atinge complet niciodată căci, aşa cum spune Isus, „totdeauna vor fi săraci în ţară”.<ref>Deut15.1-11, Mt26.6-11</ref>Isus le spune ucenicior şi celui ce-l poftise la masă că atunci când dăm un prânz sau o cină să nu chemăm pe prietenii, fraţii, neamurile sau vecinii bogaţi, pentru ca nu cumva şi aceştia să ne cheme pe noi şi să primim astfel o răsplată pentru ceea ce am făcut. Noi să chemăm pe săraci, schilozi, şchiopi, orbi, care n-au cum să ne răsplătească, şi vom primi răsplata la învierea celor neprihăniţi.<ref>Lc14.12-14</ref>

===Sfaturi pentru bogaţi===
Apostolul Pavel îi spune lui Timotei că bogaţii au datoria să nu se semeţească, şi să nu-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, să fie darnici şi cu inima largă, îmbogăţindu-se în fapte bune, ca bună temelie pentru viaţa veşnică.<ref>1Tim 6.17-19</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania 2"/> Căci omul are uneori înclinaţia, spune psalmistul, de a se încrede în bogăţiile lui cele mari şi a se bizui pe răutatea lui<ref>Ps52.7</ref>. Înţeleptul Solomon spune „să nu ne chinuim să ne îmbogăţim şi să nu se punem priceperea în aceasta căci bogăţia este efemeră, îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri”.<ref>Prov.23.4-5</ref><ref name="Concordanţă"/> Psalmistul arată că potrivnicii lui se încred în avuţiile lor, se fălesc cu bogăţia lor cea mare, dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.<ref>Ps 49.6-7</ref> În altă parte psalmistul le spune bogaţilor să nu se încreadă în asuprire, nici să-şi pună nădejdea zadarnică în răpire, adăugând că atunci când cresc bogăţiile omul nu trebuie să-şi lipească inima de ele.<ref>Ps.62.10</ref><ref name="Concordanţă"/> Proorocul Ieremia arată că „nu e bine ca înţeleptul să nu laude cu înţelepciunea lui, nici cel tare cu tăria lui, nici cel bogat cu bogăţia lui”. „Cel care se laudă-continuă proorocul- să se laude că are pricepere şi că îl cunoaşte pe Dumnezeu, că ştie că El este cel care face milă, judecată şi dreptate pe pământ, căci în acestea găseşte plăcere Dumnezeu.<ref>Ier 9.23</ref> Apostolul Iacob le recomandă bogaţilor să se laude cu smerenia lor căci „ ei se vor veşteji în umbletele lor" precum floarea ierbii: iarba se usucă de la soare, floarea ei cade jos şi astfel frumuseţea înfăţişării ei piere.<ref>Iac 1.9-11</ref>Bogaţii îl au ca exemplu pe Iov, care nu şi-a pus încrederea în aur şi nu s-a îngâmfat de mărimea averilor sale.<ref>Iov 31.24-25</ref><ref name="Concordanţă"/>

===Neputinţa slujirii lui Dumnezeu şi Banului===
Isus spune celor din jur că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, lui Dumnezeu şi Banului (Mamona), căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celălalt. <ref>Mt.6.24. Lc16.13</ref>. Psalmistul se roagă lui Dumnezeu să-i plece inima spre învăţăturile sale şi nu spre câştig.<ref>Ps 119.36</ref>

===Bogăţii pământeşti şi bogăţii veşnice===
:Isus îndeamnă să nu ne strângem comori pe pământ, „unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii”, ci să ne strângem comori în cer, unde nu se întâmplă toate acestea. Căci, continua el, „unde ne este comoara, acolo ne va fi şi inima". <ref>Mt6.19-24</ref><ref name="Concordanţă"/>Bogăţiile pământeşti, care nu sunt veşnice, trebuie folosite cu chibzuinţă pentru îngrijirea gospodăriei, spune Solomon<ref>Prov.27.23-27</ref>Proorocul Isaia le spune săracilor să nu mai cântărească argint pentru un lucru care nu hrăneşte şi să nu mai dea câştigul muncii lor pentru ceva care nu satură şi îi cheamă pe săraci să le dea, fără plată, o adevărată hrană cu care sufletul lor se va desfăta şi care îi va asigura acestuia viaţă veşnică.<ref>Is55.1-3</ref>Cel ce judecă pe altul dispreţuieşte bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii răbdări ale lui Dumnezeu, le scrie Pavel romanilor<ref>Rom2.1-4</ref>Apostolul Pavel le scrie efesenilor că Dumnezeu, bogat în îndurare, îşi arată nemărginita bogăţie a harului său de-a lungul timpului, căci prin har, care este un dar de la Dumnezeu, sunt mântuiţi oamenii<ref>Efes2.4-8</ref><ref name="Anania"/> Dumnezeu este bogat în îndurare pentru toţi cei ce -L cheamă, indiferent de origine, căci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit, spune apostolul Pavel romanilor`<ref>Rom10.12</ref> Apostolul Pavel este cel căruia i-a fost dat harul de a vesti Neamurilor „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos”.<ref>Efes.3.8</ref><ref name="Anania"/> Apostolul Pavel le scrie corintenilor că Hristos, „măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” şi că apostolii, „săraci fiind, au îmbogăţit pe mulţi” <ref>2Co8.9, 2Co 6.10</ref>.

==Bogaţi şi săraci==
===Portretele săracului şi bogatului===
====Bogatul====
=====Caracteristici generale=====
Averea este pentru cel bogat o cetate întărită <ref>Prov10.15,18.11</ref>, un zid înalt.<ref>Prov 18.11</ref> Bogatul se crede înţelept<ref>Prov 28.11</ref>, vorbeşte cu asprime<ref>Prov 18.23</ref>, este stăpânul săracilor<ref>Prov 22.7</ref>, are mulţi prieteni<ref>Prov 14.20</ref>, nu ascultă mustrarea.<ref>Prov 13.7-8</ref> Ea aduce de multe ori ură<ref>Prov 15.17</ref>, tulburare<ref>Prov 15.17 </ref> sau ceartă <ref>Prov 17.1</ref> în casă. Un sărac cinstit este mai bun decât un bogat păcătos.<ref>Prov16.8,19.22, 21.6, 28.6, Ier 5.27,17.11</ref> Bogatul este stăpânul celor săraci şi creditorul este stăpânul datornicului.<ref>Prov 22.7</ref>Bogăţia câştigată fără efort este cheltuită mai uşor decât cea strânsă în timp.<ref>Prov13.11,20.21 </ref>Isus îi căinează pe bogaţi, căci îşi iau de pe-aici mângâierea.<ref>Mat6.2</ref>Bogăţia, care este efemeră, ca vulturul care-şi ia zborul spre ceruri,<ref>Prov23.4-5; 27.23-27 </ref>, este mult inferioară înţelepciunii<ref>Prov 3.14 </ref>, numelui bun<ref>Prov 22.1</ref> şi faptului de a fi iubit.<ref>Prov 22.1</ref> Căci cel care se încrede în ea va cădea<ref>Prov 11.28 </ref>; bogăţia nu-i va sluji la nimic în ziua mâniei.<ref>Prov 11.4</ref> :Bogăţia câştigată fără trudă scade<ref>Prov 13.11</ref>, o moştenire repede câştigată de la început nu va fi binecuvântată la sfârşit<ref>Prov 20.21 </ref>, cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu va rămâne nepedepsit<ref>Prov 28.20</ref>Străinul bogat este obligat să accepte răscumpărarea sclavului<ref>Lev25.47-55 </ref>
=====Bogaţii răi=====
Bogăţia îl poate determina să se lepede de Dumnezeu.<ref>Prov 30.8-9, Mt19.30</ref>Averea câştigată pe nedrept, pe căi sucite, este deşartă şi duce la moarte.<ref>Prov 16.8, 21.6,28.6,22.16 </ref>
Credinciosul este tulburat şi mâhnit când îi vede pe cei răi şi bogaţi ca sunt fericiţi, netulburaţi, mândri, asupritori şi semănători ai îndoielii în puterea lui Dumnezeu dar intrarea în biserică îi dezvăluie lămurit prăpădul ce îi aşteaptă.<ref>Ps73</ref>Omul rău îşi întrebuinţează câştigul pentru păcat.<ref>Prov10.16,17.16,11.26 </ref> Cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit.<ref>Prov28.20 </ref> Bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit.<ref>Prov13.22,28.8 </ref>. Asupritorii săracilor vor trebui să-şi dea tainul celor mai bogaţi.<ref>Prov22.16 </ref> Bogaţii şi-au strâns comori în zilele din urmă, au oprit plata lucrătorilor, au trăit în huzur şi au ucis pe cel neprihănit. <ref>Iac5.1-6</ref> , averea păcătosului ajunge la cel neprihănit<ref>Prov 13.22, 28.8 </ref>, peste zgârcit va veni lipsa<ref>Prov 28.22</ref>Uneori înţelepciunea este însoţită de bogăţie şi slavă <ref>Prov3.16,8.18 </ref>
=====Tipuri de bogaţi=====
:Bogăţia este un dar de la Dumnezeu. Isaac, Iov, Solomon, Ezechia sunt binecuvântaţi de Dumnezeu şi ajung foarte bogaţi(35). Zaheu, mai marele vameşilor, se învredniceşte de mântuire, căci pocăinţa să poartă roadă (36). Uneori oamenii bogaţi sunt apropiaţi de credinţă (37), lucru rar, căci mai uşor trece o cămilă prin urechile acului decât intră un bogat în împărăţia cerurilor, astfel încât ,,mulţi dintre cei dintâi vor fi cei din urmă”.(37a). Iosif un om bogat din Arimatea, ucenic al lui Isus<ref>Mt 27.57</ref>, dar pe ascuns, de frica iudeilor<ref>Ioan.19.38</ref>, sfetnic de vază al Soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu<ref>Mc15.43</ref> s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus şi l-a primit în dar <ref>Mc15.45</ref>. Iosif a luat trupul şi, împreună cu Nicodim care adusese o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe<ref>Ioan.19.39</ref>, l -a înfăşurat într-o pânză curată de în, cumpărată de el, l-a uns cu miresme, după obiceiul evreilor, şi l -a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care -l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului, şi a plecat.<ref>Mt 27.57-60, Mc15.42-47, Ioan.19.38-42</ref> Maria Magdalina şi Maria, mama lui Iose au fost martorele acestei operaţiuni<ref>Mc15.43</ref>. Trupul lui Isus a fost pus acolo pentru că mormântul era aproape, fiind ziua Pregătirii iudeilor<ref>Ioan.19.38</ref>Nicodim, fariseu, fruntaş al iudeilor, ,,învăţător al lui Israel”<ref>Ioan3.10</ref> este acela care este iniţiat de Isus în taina botezului<ref>Ioan3.1-21)</ref> El este acela care se opune judecaţii răutăcioase şi premature făcută de farisei chiar înainte de judecata propriu-zisă<ref>Ioan7.45-49</ref>, punând întrebarea retorică:,,Legea noastră osîndeşte ea pe un om înainte ca să -l asculte şi să ştie ce face?“ <ref>Ioan7.51</ref>. Nicodim este acela care, împreună cu Iosif din Arimatea îl înfăşoară pe Isus în pânză de în, îl unge cu amestecătura de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe, cumpărată de el<ref>Ioan.19.39</ref> şi îl pune în mormântul nou, săpat în stâncă, al lui Iosif. Dumnezeu îi apreciază pe cei ce nu îşi doresc cu ardoare bogăţie, aşa cum a fost Solomon<ref>1Regi3.1-15</ref>Iov nu se încrede în bogăţii.<ref>Iov 24</ref>

====Săracul====
:Săracul neprihănit este de fapt cel bogat<ref>Prov11.24, 13.7-8</ref> căci dărnicia lui este răsplătită. În casa sa domneşte frica de Domnul<ref>Prov 15.17 </ref>(2), dragostea şi pacea.<ref>Prov 17.11 </ref> Mulţi dintre cei din urmă, adică cei săraci, vor fi cei dintâi.<ref>Mt19.16-30 </ref> El vorbeşte rugându-se. El ajunge sluga celui bogat<ref>Prov 22.7</ref> şi ajunge să fie urât chiar de prietenul său.<ref>Prov14.20 </ref> Săracul priceput îl cercetează pe bogat.<ref>Prov 28.11 </ref>
:Un sărac cinstit este mai bun decât un bogat păcătos<ref>Prov16.8,19.22, 21.6, 28.6, Ier 5.27,17.11</ref> Bogatul este stăpânul celor săraci şi creditorul este stăpânul datornicului.<ref>Prov22.7 </ref> Săracii sunt binecuvântaţi de Dumnezeu.<ref>Prov13.23, Ps15.5</ref>Săracul nechibzuit este cel care iubeşte petrecerile<ref>Prov 21.17 </ref>, aleargă după lucruri de nimic<ref>Prov 29.13 </ref> sau este leneş iar atunci sărăcia vine peste el pe nepregătite, ca un hoţ.<ref>Prov 6.11, 10.4, 13.4, 19.15, 20.4, 15.19 </ref> Sărăcia poate fi pricina furtului şi a luării în deşert a numelui lui Dumnezeu.<ref> Prov 30.8-9</ref> De aceea doar ,,mulţi dintre cei din urmă vor fi cei dintâi”.<ref>Mt19.16-30 </ref>Darnicul devine mai bogat iar economul devine mai sărac.<ref>Prov11.24,28.22 </ref>Petrecăreţii şi iubitorii de vin nu se vor îmbogăţi.<ref>Prov21.17 </ref>Preţuirea bogaţilor în detrimentul săracilor este absurdă, de vreme ce bogaţii sunt cei asupritori, nemiloşi şi batjocoritori, în timp ce săracii sunt cei aleşi pentru a fi bogaţi în credinţă.<ref>Iac2.1-7</ref> Omul rău nu poate pricepe pricina săracilor.<ref>Prov29.7</ref>

===Surprizele bogăţiei===
Bogăţia va ajunge la cineva despre care nu se ştie dacă va fi înţelept sau nesăbuit<ref>Ecl 2.18-19, Ps 39.5-6, 49.11, 17.14 </ref>dar care nu s-a ostenit deloc pentru ea.<ref>Ecl 2.20-21</ref> Soarta bogatului singur este dramatică.<ref>Ecl 4.7-12 </ref> Uneori avuţiile sunt păstrate spre nefericirea stăpânilor lor.<ref>Ecl5.12-13 </ref> Alteori o întâmplare nenorocită poate zădărnici o trudă de-o viaţă.<ref>Ecl5.12-20 </ref> Alteori Dumnezeu îi dă omului tot ce-i doreşte sufletul(avere, slavă) dar nu-l lasă să se bucure de ele căci sufletul său nu se satură de bunătăţile agonisite, poftele sale rămânând neîmplinite.<ref>Ecl 6.1-12</ref> Când se înmulţesc bunătăţile se înmulţesc şi căpuşele.<ref>Ecl5.11
</ref>

==Lacomii nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu==
Lacomii, care sunt închinători la idoli, nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.<ref>1Cor 6.9-10, Efes 5.5, Gal 5.16-21, 2Petru 2.12-14 Apoc22.15 </ref>
Isus ne avertizează să ne păzim de lăcomia de bani, căci viaţa omului nu stă în belşugul avuţiei lui. Bogatul a cărui ţarină rodise mult este un nesăbuit egoist, care îşi face din strângerea de comori un scop în sine, uitând de propria sa îmbogăţire spirituală.<ref>Luc12.13-21 </ref>În pilda sămănătorului, Isus îi aminteşte pe cei care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum, şi lasă Cuvântul să fie înăbuşit de spini – grijile, bogăţiile şi plăcerile lumii acesteia.<ref>Mt13.4-15, Mc4.1-20 </ref>Dumnezeu tratează cu aceeaşi măsură dreaptă pe toţi, conducători sau oameni obişnuiţi, bogaţi şi săraci.<ref>Iov34.16-19 </ref> Bogatul nemilostiv şi necredincios ajunge în Locuinţa morţilor, loc de chin şi suferinţă, aflat în totală izolare.<ref>Lc16.19-25-31</ref> Bogatul căldicel în credinţă va înfrunta iadul căci, în suficienţa sa, este sărac, gol şi orb. <ref>Apoc3.15-18 </ref> Omul rău, lacom şi îmbogăţit pe nedrept va da totul înapoi şi mânia lui Dumnezeu se va revărsa peste el în ziua Judecaţii.<ref>Iov, cap20, Ier17.11 </ref> (7)În ziua Judecaţii, bogăţia este inutilă, iar bogăţia nedreaptă stă împotriva noastră.<ref>Prov10.2,11.4,11.28, Ier17.11 </ref> . Cei nelegiuiţi se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare, dar nu pot să-şi răscumpere sufletul, ci mor deopotrivă cu ceilalţi, iar bogăţiile lor nu îi urmează în mormânt.<ref>Ps49.16,17, Prov11.28</ref> Bogăţiile pământeşti nu sunt veşnice.<ref>Prov.27.23-27, Is10.1-3, Is.55.1-7, Is.5.17</ref>

==Note==
<references/>