Tag: stiri

Dragomirna ieri si azi

March 12th, 2010, No Comments

Asilma
Construit în anul 1609 de episcopul Anastasie Crimca, aşezământul de cult se află în localitatea Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava. Având o vechime de peste 400 de ani, mănăstirea menţionată se remarcă prin câteva particularităţi, unice în ţara noastră.
Capela mica din cimitirul Mănăstirii Dragomirna, şi având hramul „Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Evanghelistul”, a fost construita [...]

“Domnule senator, sunteti tradator?”

March 12th, 2010, No Comments

Mihai Tociu
Ce legătură este între OINĂ şi trădători? Nu, deocamdată nu este bâta, ci plicul!
137 de plicuri “Oina-sport naţional” au fost distribuite tuturor senatorilor în data de 12.03.2010, prin care li se face oferta onorabilă de a-şi denunţa colegii care au trădat cauza naţională în şedinţa din 10.02.2010. Este vorba despre adoptarea tacită a propunerii [...]

Părintele Dumitru Popescu: „Numai Dumnezeu te ajută să biruieşti încercările ceasului“

March 12th, 2010, No Comments

Marele teolog plecat la Domnul zilele acestea, părintele Dumitru Popescu, rămâne pentru cei care l-au cunoscut un reper de moralitate, de erudiţie, dar şi de slujire a lui Hristos până în ultima clipă a vieţii. Telespectatorii Televiziunii Trinitas au avut bucuria să-l vadă şi să-l audă pe părintele academician în emisiunea „Biserica azi“, difuzată la 24 noiembrie 2009, realizată de arhidiaconul Nicolae Dima. Câteva fragmente din interviul amintit, aducând astfel un omagiu părintelui Dumitru Popescu, sunt prezentate in ediţia de azi a cotidianului „Ziarul Lumina“.

Sunteţi un remarcabil reprezentant al şcolii româneşti de teologie şi o persoană la care se raportează teologia românească în momentul de faţă. Lumea se concentrează, în ge-neral, pe biografia dumneavoastră intelectuală. Cu voia dumneavoastră, vă voi ruga să vorbim puţin despre câteva date importante ale etapelor formării dumneavoastră. Sunteţi născut de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pe 29 iunie, în 1929: de Sfinţii Petru şi Pavel, totuşi vă numiţi Dumitru! De ce?

Pentru că am avut un naş pe care l-a chemat Dumitru şi care a ţinut cu tot dinadinsul să port numele lui!

Aţi regretat mai târziu?

Nu, pentru că în felul acesta am posibilitatea să mă refer în acelaşi timp şi la Sfântul Dumitru, dar şi la Petru şi Pavel, care au fost între apostolii şi campionii propovăduirii creştine în lumea antică.

V-au fost stindarde biografiile celor doi mari apostoli sub semnul cărora v-aţi născut?

Am apreciat ceea ce m-a frapat de câte ori am citit pe Sfântul Apostol Pavel sau viaţa Sfântului Dumitru. A fost, pur şi simplu, spiritul lor de jertfelnicie, de dragoste, de slujire faţă de Hristos. Au slujit, au crezut în Hristos şi L-au slujit cu toată puterea sufletului lor şi au reuşit să realizeze cu adevărat minuni. Gândiţi-vă numai la Sf. Ap. Pavel, un biet om, mic de statură, foarte bine dotat din punctul de vedere intelectual, care a avut acest merit extraordinar, să întreprindă trei călătorii misionare şi să răspândească creştinismul pe o rază extraordinar de mare, care merge din Orientul Apropiat până în Spania. Este, pur şi simplu, exemplul unui om care a fost mistuit de credinţa lui şi a ţinut cu tot dinadinsul să împărtăşească şi celorlalţi, pe unde a fost, şi a impresionat prin cuvintele şi dăruirea de care a dat dovadă în viaţa lui şi în tot ceea ce a făcut. Am spus că îmi rămân mereu gravate în memoria mea cuvintele lui: „Nu mai trăiesc eu, Hristos trăieşte în mine.“

Tatăl dumneavostră era preot, v-a fost model?

Mi-a fost îndrumător, mi-a fost model, şi-a făcut datoria cu toată prisosinţa, nu a făcut niciodată paradă de realizările lui. Aproape o jumătate de veac şi-a slujit cu devotament şi dragoste biserica pe care a avut-o în pază.

Era preot la ţară, în comuna Călugăreni… Cum arăta slujirea preoţească în anii ‘30? Oamenii erau mai credincioşi?

Erau mai credincioşi, îşi păstrau obiceiurile şi tradiţiile lor şi ţineau permanent legătura cu Biserica. Erau la biserică şi în timpul anului, dar mai ales la marile sărbători biserica era asaltată de cre-dincioşi şi îşi îndeplineau obligaţiile lor religioase, nu din obligaţie, ci din dăruire şi din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică.

Familia dvs. era înstărită. Aceasta v-a ajutat sau, dimpotrivă, a fost o piatră de moară?

Până la al Doilea Război Mondial am dus-o bine cu familia. Nu era deosebit de înstărită, făcea parte din ceea ce era să fie numit pe timpul comunismului chiaburi. Avea câte o proprietate de pământ mai consistentă şi bunicul meu era inginer agronom şi s-a ocupat mult de exploatarea agricolă a proprietăţii. De la el a moştenit şi taică-meu acelaşi lucru şi am dus-o cât de cât onorabil, în perioada aceasta de dinainte de război. Dar după ce au venit armatele sovietice „eliberatoare“, viaţa ni s-a schimbat complet, am început să fim supuşi la tot felul de vexaţiuni şi de prigoane. Ne-au luat toate proprietăţile, am fost daţi afară din casă, părinţii mei au ajuns de dormeau pe prispa unor ţărani care i-au primit de milă ca să locuiască alături de ei şi iarna, şi vara. Eu a trebuit să plec de acasă, după ce terminasem Seminarul „Nifon Mitropolitul“, pe care l-am făcut opt ani de zile, prin Ardeal, la o funcţie într-o bancă. Nu mă primeau nicăieri pentru că eram considerat fiu de exploatator. Am stat acolo vreo doi-trei ani de zile, până s-au trezit că nu am origine socială bună… M-au obligat să să fac armata la aşa-numitele „detaşamente de muncă“. Trei ani. Nu era propriu-zis armată, aveam numai sapă, târnăcop şi lopată. Erau pur şi simplu un fel de lagăre de exterminare. Ne-au trimis în Munţii Făgăraşului să săpăm pe sub munte nişte adăposturi în care să depoziteze fel şi fel de lucruri ale regimului comunist. Eram 10 000 de inşi într-un munte, în condiţii mize-rabile, extraordinare. Munceam de dimineaţă până seara, de multe ori cu apa până la genunchi, ca nişte deţinuţi, iar mâncarea era… vai de capul nostru!

Şi după aceea cum a decurs viaţa dumneavoastră? Aţi reuşit să vă înscrieţi, totuşi, la facultate?

După ce am terminat asta, la un an de zile s-au desfiinţat detaşamentele de muncă, a fost scandal internaţional pentru că erau, pur şi simplu, lagăre de exterminare. S-a mai schimbat şi regimul în România, au venit alţi conducători, am avut posibilitatea ca, cu chiu, cu vai, să mă înscriu la Facultatea de Teologie din Bucureşti, după aproape şapte ani de întrerupere.

Aceasta era în 1955, în momentul în care v-aţi înscris la Teologie. Ce personalităţi v-au marcat şi v-au influenţat?

O influenţă decisivă au avut pentru mine două persoane: Teodor M. Popescu şi Dumitru Stăniloae. Teodor M. Popescu, în cei doi ani de studiu al istoriei Bisericii universale, ne-a vorbit numai de persecuţiile îndrepatate împotriva creştinilor din primele trei secole de existenţă a Bisericii lui Hristos. Şi, după ce spunea problemele şi situaţia Bisericii din epoca respectivă, scotea Actele martirice şi ne citea ultimele cuvinte ale celor care erau condamnaţi la moarte pentru credinţa lor creştină. Şi vă spun sincer că nimic nu a contribuit la edificarea noastră religioasă şi spirituală mai mult decât aceste cuvântări, pentru că proveneau de la oameni care au trăit şi s-au jertfit pentru Hristos. Şi ne-a imprimat extraordinar această dragoste faţă de Biserică, cum nu s-a întâmplat niciodată în viaţa mea. Şi acest profesor, Dumnezeu să-l odihnească, a fost un mare profesor, din punctul de vedere spiritual şi pedagogic. Mai grozav decât un preot!

Şi un alt profesor care a avut o influenţă mare asupra mea a fost Părintele Stăniloae, care a venit cu Dogma. L-am avut pe Părintele Stăniloae un gânditor remarcabil, care pur şi simplu a scos din teologia românească ortodoxă tot ceea ce era influenţă străină, scolastică, şi-a adus-o pe calapoadele ei duhovniceşti şi spirituale specifice gândirii răsăritene şi din punctul ăsta de vedere aş putea să spun că a făcut o opră deosebit de importantă pentru faptul că generaţii întregi de oameni au avut posibilitatea să afle ortodoxia cu adevărat. Şi tot aşa de remarcabil a fost şi părintele profesor I.G. Coman, un autor extraordinar, îi ziceam Olimpianul, pentru că avea un talent oratoric extraordinar şi, când vorbea despre Sfinţii Părinţi – căci preda patrologia -, ne încânta grozav, încât ne părea rău că se termina ora.

Cum v-a rămas în memorie, din vremea aceea a studenţiei, patriarhul Justinian?

Când vizita institutul să vadă cum merg treburile, la fiecare sfârşit de an venea şi împărţea cadouri premianţilor. Şi când primeşti un dar din partea Patriarhului, rămâne gravat în memorie pentru totdeauna, era un gest cu totul ieşit din comun şi arăta dragostea lui mare faţă de Biserică. Dacă ai fi avut nevoie să te duci să vorbeşti la cancelarie, când era dimineaţa, în timp ce acorda audienţe, să poţi să pătrunzi în cabinetul său, trebuia să aştepţi ore întregi, şi de multe ori nu puteai pentru că era prea multă lume. Avea un obicei extraordinar: după-masă ieşea în grădină să se plimbe şi din fiecare boschet îi apărea câte un cetăţean cu jalba în mână şi se întorcea acasă cu braţul plin de plângeri şi de toate cele din partea celor care îl întâlneau prin grădină, iar el le rezolva problemele.

Intuiaţi pe vremea aceea că urmează decenii întregi de asuprire a poporului român?

Eu am să vă dau un singur exemplu, ca să vedeţi ce însemna Biserica în epoca respectivă. Era interzis să colinzi de Crăciun. Îi vânau pe stradă pe toţi cei care se ocupau de astfel de lucruri. Ei bine, de fiecare dată, de Crăciun, se organiza la institut o serie de concerte religioase cu colinde şi venea patriarhul, dar era lume de n-avea loc în institut. Se păstra tradiţia asta extraordinară în mijlocul Bucureştiului, cu asistenţă extraordinară. Când îmi amintesc de epoca respectivă, nu îmi vine să cred că am trecut prin clipe… şi necăjite şi amare, dar şi fericite, cum au fost acestea, să vezi câtă dragoste aveau faţă de colinde şi de tradiţiile româneşti, bieţii credincioşi…

Când v-aţi dat seama de vocaţia dumneavoastră ?

După ce am trecut prin „armată“, după ce am trecut prin toate necazurile pe care vi le-am amintit înainte, am început să-mi dau seama că numai Dumnezeu poate să te ajute să supravieţuieşti şi să biruieşti încercările ceasului prin care treci.

Concursul „Un copil bun, pentru o lume mai bună” organizat de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

March 12th, 2010, No Comments

Două sute de copii din la toate şcolile din judeţul Bacău vor participa mâine, 13 martie, la concursul „Un copil bun, pentru o lume mai bună”. Competiţia organizată la Oneşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăoanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va avea ca probe de evaluare: religia, educaţia civică şi desenul.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului: „Copiii vor fi organizaţi pe grupe de lucru a câte trei elevi fiecare şi vor realiza un portofoliu ce va cuprinde fişa de lucru la Religie şi Educaţie Civică şi un desen în acuarelă. Pentru că este începutul lunii Martie elevii de la Şcoala «Ghiţă Mocanu», coordonat de doamna profesoară Otilia Bărgăuanu, s-au pregătit din timp pentru a oferi colegilor din judeţ cadouri şi premii menite să le amintească de prezenţa şi participarea la acest frumos concurs interdisciplinar organizat de Şcoala «Ghiţă Mocanu» din Oneşti, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean Bacău, disciplina Religie”.

Corul Symbol, douăzeci de ani de muzică, prietenie şi credinţă

March 12th, 2010, No Comments

Pentru toţi iubitorii de muzică bună şi în special de interpretări corale de excepţie, Corul de copii şi tineret „Symbol“ al Patriarhiei Române este o emblemă. Cor născut odată cu libertatea românilor, în 1990, glasurile tinerilor din Symbol au devenit la rândul lor un simbol al purităţii glasurilor iubitoare de Dumnezeu, care înalţă Domnului cântare de laudă, informează cotidianul Ziarul Lumina.

În toamna lui 1990, câţiva copii şi tineri, cu vârste între 11 şi 35 de ani, au fost reuniţi într-un cor de părintele profesor Jean Lupu, dirijor de excepţie care a ştiut să le unească şi aspiraţiile spre frumos. Era 18 septembrie 1990, când Symbol a plecat pe drumul cântecului sub binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist.

Membrii corului sunt solfegişti cu credinţă în Dumnezeu şi care ajung la statutul acesta după un aspru filtru de selecţie a blândului părinte, în acelaşi timp profesionist dirijor, Jean Lupu.

Obiectivele declarate ale corului au fost întotdeauna dorinţa de a populariza, cu predilecţie, creaţia muzicală naţională, laică şi religioasă, aceasta din urmă fiind mult subestimată în perioada anterioară, precum şi de a contribui la înălţarea spirituală a auditoriului şi la retuşarea imaginii despre copiii României. Astfel obiectivele au constituit prin ele însele un filtru de selecţie, căci spre acest cor s-au îndreptat, benevol, numai copii în ale căror familii educaţia religioasă este o preocupare dominantă.

Tânăra Mădălina-Laura Grama ne-a declarat: „Nu am găsit un alt gen de muzică mai frumos decât cântul coral. Niciun alt gen muzical nu poate oferi ceea ce oferă experienţa corală. În primul rând, în zilele noastre, deşi există multe astfel de genuri, nu consider că toate îşi merită denumirea – «muzicale». Anumite «melodii» care se pot asculta nu au, de fapt, niciun fel de muzicalitate în ele. În schimb, muzica pe care o cântăm noi în cor are întotdeauna sonorităţi deosebite. Indiferent de perioada în care a fost compusă o piesă corală, ea trăieşte în continuare şi capătă o notă de actualitate prin simpla interpretare pe care i-o putem da noi, coriştii. Am fost fascinată de ceea ce mi-a povestit mama mea despre ce înseamnă să cânţi în-tr-un cor sub bagheta părintelui profesor Jean Lupu. Odată ajunsă la sala de repetiţii a Corului Symbol, m-am simţit imediat atrasă de ideea de colectivitate în care muzica este un element atât de important. Am simţit că vreau să fac parte din această familie şi nu regret nicio clipă că am luat această hotărâre. Pe lângă toate cunoştinţele muzicale pe care le-am acumulat în ultimii 11 ani de când sunt membră a corului, am legat şi multe prietenii şi am văzut cât de mult contează să ai alături de tine persoane cu care simţi că eşti în comun. Cred că pot spune că cel mai mult m-a atras la Corul Symbol faptul că nu era doar o formaţie, ci un loc de întâlnire pentru muzică şi prietenie“.

Pe lângă cunoscutele scene din capitală, Corul Symbol a cântat şi în diferite universităţi, în numeroase catedrale şi biserici din Bucureşti şi din ţară. Filarmonica „George Enescu“ include în fiecare stagiune cel puţin un concert al Corului Symbol. De-a lungul celor 20 de ani de existenţă, activitatea corului a fost recunoscută prin numeroase trofee şi invitaţii de a concerta la diferite festivaluri naţionale şi europene.

La spectacolele aniversare ale corului, atât membrii, cât şi dirijorul Symbolului au primit (în 1995, 2000, 2005) diplome din partea Uniunii Compozitorilor şi a Asociaţiei Naţionale Corale. „Corul Symbol are un repertoriu variat, cuprinzând muzică bisericească bizantină, creaţii corale bisericeşti ale compozitorilor români şi străini, prelucrări de folclor românesc, muzică clasică românească şi universală. Corul de copii şi tineret «Symbol» a cântat pe scenele Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Ateneului Român, Operei Naţionale, Palatului patriarhal, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Băncii Comerciale Române, Uniunii Compozitorilor, în universităţi, şcoli şi muzee, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din capitală şi din ţară. A participat la concursuri şi festivaluri internaţionale, obţinând premii la Karditsa (Grecia), Cantonigros (Spania), Chişinău, Noyon (Franţa) şi Bydgoszcz (Polonia). A susţinut turnee în Grecia, Franţa, Republica Moldova, Elveţia, Ungaria, Rusia, Germania, Belgia, Norvegia, Lituania şi Bulgaria. Ne bucurăm foarte mult că activitatea spiritual-artistică este apreciată corespunzător de critica de specialitate şi de public“, ne-a declarat părintele profesor Jean Lupu. Prim-maestrul Lupu este ajutat în diverse concerte şi spectacole interne şi internaţionale de doamna Luminiţa Guţanu, al doilea dirijor al corului, doctor în stilistică muzicală, cu teza „Opera secolului al XX-lea în Basarabia“, susţinută în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Corul Symbol activează în cadrul Asociaţiei Corale de Copii şi Tineret „Symbol“, iar prin activitatea sa îşi propune să promoveze cu predilecţie creaţia naţională, laică şi religioasă, lucrări originale sau de inspiraţie folclorică şi psaltică, purificarea morală a ascultătorilor prin promovarea unui repertoriu cu valenţe educative.

În Corul Symbol, tinerele pot activa până la 35 de ani, dar băieţii pot fi menţinuţi numai până la schimbarea vocii. Primirea în cor se realizează, de regulă, în septembrie şi ianuarie, când se organizează concurs de admitere. În mod excepţional, pot fi admişi şi între aceste examinări candidaţi – foarte talentaţi şi de care formaţia are nevoie.

Pentru că programul corului este suplimentar activităţii şcolare, „symboliştii“ trebuie să dovedească, în timp, capacităţi intelectuale superioare, precum şi disponibilitate şi rezistenţă la efort intelectual. Succesul Corului Symbol depinde de valoarea tuturor acestor capacităţi individuale, pe care, de altfel, activitatea în cor le dezvoltă elocvent. După admitere, coristul trebuie să dovedească şi o conduită morală corespunzătoare, precum şi ataşament faţă de învăţătura şi tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, sub a cărei oblăduire s-a înfiinţat şi activează această formaţie.

„Pentru mine, Corul Symbol este important în principal din punctul de vedere spiritual. Oricât de solicitantă ar fi, muzica reprezintă o descărcare şi o e-ducaţie sufletească, lucrul care mă ajută să îmi păstrez echilibrul interior într-o lume decadentă. Activitatea în cor este un efort care presupune credinţă, dedicare, pasiune, perseverenţă şi voinţă, dar care în final este răsplătit înzecit, nu numai prin dobândirea unei culturi generale consistente, ci mai ales prin îmbogăţirea fibrei morale a fiecărui participant. În cadrul Corului Symbol am învăţat şi continui să descopăr tainele lucrului în echipă, m-am respon-sabilizat şi am întâlnit oameni sufletişti de care m-am ataşat irevocabil. Sunt recunoscătoare că l-am cunoscut pe maestrul Jean Lupu, un om extraordinar de care mă leagă o prietenie sinceră şi profundă şi care ştiu că ocupă un loc special în inimile tuturor coriştilor pe care i-a îndrumat. Pot spune că împlinirea spirituală este cea care mă ţine aproape de Corul Symbol şi de sonoritatea sublimă a acestuia“, ne-a mărturisit Daniela Ioana Iulia Greere, o symbolistă dedicată muzicii şi Bisericii, ca, de altfel, toţi membrii corului.

Proiectul „Imaginea Bucovinei“ în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

March 12th, 2010, No Comments

Corala „Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi“, formată din elevi de la mai multe şcoli din Rădăuţi, a oferit în a treia duminica din Postul Mare răspunsurile liturgice la Mănăstirea Suceviţa. Tinerii au fost însoţiţi de profesorii de Religie şi au avut binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Tot cu acest prilej a fost lansat proiectul „Imaginea Bucovinei“, iniţiat de Protopopiatul Rădăuţi. După cum ne-a relatat pr. Ilie Sfînaciuc de la Catedrala din Rădăuţi, până pe 14 mai 2010, elevii pasionaţi de arta fotografică vor imortaliza lăcaşurile de cult şi obiectivele turistice din Bucovina. Partenerii în această acţiune, echipa de profesionişti ai Studioului „Adyga“ Rădăuţi, vor prelua aceste fotografii, le vor selecta şi prelucra, iar cu cele mai reuşite se va organiza o expoziţie la Galeriile de Artă Rădăuţi în perioada 15 mai-1 iunie, informează cotidianul „Ziarul Lumina”.

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

March 12th, 2010, No Comments

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a primit astăzi, 12 martie, titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Cea mai înaltă distincţie academică ce se poate oferi unei personalităţi în viaţă, pentru merite ştiinţifice sau culturale deosebite, i-a fost decernată Înaltpreasfinţiei Sale în Aula filialei din Baia Mare a Universităţii arădene. În luarea deciziei instituţia a avut în vedere întreaga activitate a arhipăstorului Maramureşului şi Sătmarului din cei 37 de ani de arhierie, în special în plan cultural.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Cristian Ştefan, consilier cultural al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: „La această manifestare a fost prezent chiar Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţia sa Timotei Seviciu, căruia i s-au alăturat şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Maramureşului şi Sătmarului, precum şi membrii Permanenţei Eparhiale, protopopi, preoţi, invitaţi, dar şi studenţi ai Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» din Arad. Trebuie să spunem că acelaşi titlu deja s-a hotărât să-i fie conferit şi de către Senatul Universităţii de Nord din Baia Mare, eveniment ce va avea loc pe data de 15 aprilie anul curent”.

Icoane şi cărţi pentru şcolarii din judeţul Suceava

March 12th, 2010, No Comments

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, având sprijinul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“, a distribuit de la începutul acestui an icoane ortodoxe pentru 300 de şcoli din judeţul Suceava, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. După cum ne-a informat pr. prof. Gheorghe Hoştiuc, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, în perioada următoare vor fi oferite icoane pentru cele 4.638 de săli de clasă ale şcolilor aflate în judeţul Suceava. De asemenea, au mai fost distribuite în toate şcolile cărţi şi broşuri. „Această acţiune se realizează pentru întărirea în credinţa ortodoxă a copiilor. Cărţile şi revistele au fost dăruite pentru ca tinerii şi copiii să-şi cunoască atât credinţa creştin-ortodoxă, cât şi trecutul nostru românesc“, a declarat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfinţii Teofan Mărturisitorul, Grigorie Dialogul şi Simeon Noul Teolog

March 12th, 2010, No Comments

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi, 12 martie, pe sfinţii Teofan Mărturisitorul, Grigorie Dialogul şi Simeon Noul Teolog. Prin viaţa şi activitatea lor ei au fost înscrişi în Istoria Bisericii, iar Sfinţii Părinţi au rânduit să fie prăznuiţi, în fiecare an, pe data de 12 martie.

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul a trăit în secolul al VIII-lea, în vremea împăratului bizantin Leon Isaurul. La vârsta de 12 ani, Teofan a fost logodit cu fiica unui senator, însă nunta a avut loc la împlinirea anilor potriviţi pentru căsătorie. După moartea socrului său îşi va împărţi averea săracilor şi va intra în monahism împreună cu soţia sa. A participat la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Constantinopol, unde luptă împotriva celor care respingeau cinstirea sfintelor icoane. Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Teofan harul facerii de minuni prin care vindecă toate bolile şi, mai cu seamă, toate formele de nebunie.

Tot astăzi, este prăznuit Sfântul Grigorie Dialogul. Despre acest sfânt credincioşii ortodocşi ştiu că el a alcătuit una dintre cele trei Sfinte Liturghii folosite în cultul Bisericii noastre. Pe de altă parte Sfântul Grigorie Dialogul este cel care i-a creştinat pe strămoşii englezilor din zilele noastre, a spus părintele profesor Adrian Gabor, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti: „Născut într-o familie nobilă, primind o educaţie aleasă, el se va evidenţia mai întâi pe linie politică ca pretor la Roma. Ulterior, după moartea părinţilor, va vinde averea şi proprietăţile, va intra în monahism şi va întemeia şase mănăstiri în Sicilia. S-a evidenţiat atât pe linia organizatorică, dar mai ales pe linia didactică devenind unul dintre cei mai cunoscuţi autori de opere teologice din Apus. A avut o idee genială şi anume de a converti lumea anglo-saxonă şi a devenit misionarul, apostolul prin excelenţă al englezilor. El este autorul a două lucrări foarte importante şi anume, un «Tratat pastoral» care a modelat activitatea episcopilor în Evul Mediu şi „Vieţile Sfinţilor” sau «Dialogurile» de unde a primit şi supranumele «Dialogul». Pe linie politică s-a evidenţiat organizând cântarea, care-i va purta numele – gregoriană – dar mai ales prin decizia de a se săvârşi Sfânta Liturghie şi în Postul Mare creând într-un fel Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite”.

Sfântul Simeon Noul Teolog este unul puţinii sfinţi cărora Biserica le-a acordat titlul de teolog.

Părintele consilier patriarhal Ghorghe Holbea, de la sectorul Teologic Educaţional al Patriarhiei Române, a oferit mai multe informaţii pentru Radio TRINITAS: „Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte foarte des despre vederea Mântuitorului Iisus Hristos în lumină şi spune că vederea este posibilă datorită ochilor minţii. El foloseşte această expresie şi spune că pentru a vedea lumina dumnezeiască cu ochii trupeşti, aşa cum au văzut-o ucenicii, trebuie să participi la această lumină. O teologie pe care Sfântul Grigore Palama o va dezvolta în secolul al XIV- lea. Experienţa Sfântului Simeon Noul Teolog demonstrează că întreaga fiinţă umană, mintea, sufletul, dar şi trupul este transfigurată de lumina dumnezeiască. Putem spune că Sfântul Simeon Noul Teolog este un Teolog al luminii, al simţirii şi al vederii lui Dumnezeu. Putem vorbi la Sfântul Simeon Noul Teolog despre ceea ce Sfinţii Părinţi vor dezvolta fiecare în felul său şi anume sfinţirea minţii, care înseamnă coborârea minţii în inimă, care se va dezvolta mai târziu”.

A fost sfinţită Capela Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti

March 12th, 2010, No Comments

La Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” al Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost săvârşită astăzi, 12 martie, slujba de binecuvântare a Capelei cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul”. Lăcaşul de rugăciune a fost amenajat în folosul cadrelor medicale şi al pacienţilor internaţi în această instituţie medicală. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, împreună cu preoţii militari ai Secţiei Asistenţă Religioasă din cadrul Ministerului, informează Radio TRINITAS.

Mai multe informaţii cu privire la acest eveniment a oferit pentru TRINITAS TV, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal: „Citind inscripţia de la uşă am observat că aţi scris acolo «S-a zămislit această Capelă». Şi cred că nu aţi greşit când aţi folosit acest cuvânt care este propriu persoanei umane. De ce? Pentru că un edificiu care este înălţat spre slava lui Dumnezeu şi pus sub ocrotirea unui sfânt în momentul în care este sfinţit, în momentul în care se rânduiesc moaşte de sfinţi în piciorul Sfintei Mese, în cazul Bisericilor mari, încetează de a mai fi un edificiu oarecare şi devine un edificiu însufleţit. De aceea am putea să spunem că s-a zămislit, pentru că are menirea acest edificiu, Biserica sau în cazul nostru Capela acestui spital, să ne cuprindă pe toţi şi anume pe slujitorii Bisericii lui Hristos, pe cei care slujesc această instituţie, lucrători în Via Domnului, cât şi pe credincioşi, fie că sunt credincioşi sănătoşi din punct de vedere fizic sau pacienţi ai dumneavoastră în această instituţie”.

Acţiune filantropică organizată de SNFOR Craiova

March 12th, 2010, No Comments

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române din Craiova derulează, în această perioadă premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, mai multe acţiuni filantropice care vizează îndeosebi persoanele aflate în nevoie.

Despre câteva astfel de acţiuni aflate pe agenda femeilor creştin ortodoxe din Craiova a informat pentru Radio TRINITAS, preşedintele Asociaţiei Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române din Craiova, Adriana Bursuc: „Ne-am propus să-i ducem pe micuţii de la Centrul de Plasament «Sfântul Mina» la un spectacol, în colaborare cu Teatrul Colibri. Vor fi duse pachete la persoanele vârstnice, la persoanele internate la Spitalul de Psihiatrie, împreună cu 28 de icoane. Pachete vor primi şi copiii din cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri care nu sunt vizitaţi de familii. De asemenea, membrele societăţii acordă un ajutor financiar pentru 4 copii şi tineri merituoşi”.

Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite la Capela Unităţii de Infanterie Marină din Babadag

March 12th, 2010, No Comments

Aproximativ două sute de soldaţi din Batalionul de Infanterie Marină din Babadag împreună cu comandant lt. col. Frumosu Daniel au participat astăzi, 12 martie, la Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite. Slujba a fost oficiată de Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Visarion, în Capela Unităţii militare.

Preasfinţia sa a informat pentru Radio TRINITAS: „La sfârşitul slujbei, care a fost urmărită de asistenţă într-o atmosferă de reculegere şi cu un sentiment de pioşenie, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se la timpul potrivit cu sfintele taine. Am rostit un cuvânt de învăţătură în care am subliniat importanţa Postului şi a rugăciunii în progresul spiritual al creştinului, ca şi legătura existentă dintotdeauna dintre Biserică şi cei ce se află sub drapel slujind patria. Am organizat şi o agapă comună la care au participat toţi cei prezenţi. Am încheiat acest moment de suflet petrecut astăzi în această militară ai cărei soldaţi au participat la misiuni de menţinere a păcii atât în Irak, cât şi în Kosovo şi în Afganistan. Este de menţionat şi faptul că este prima Sfântă Liturghie care s-a săvârşit aici în ultimii 40 de ani de existenţă a acestei Unităţi militare din centrul Dobrogei”.

Activitatea pastoral – misionară a Parohiei „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid) în perioada Postului Mare

March 12th, 2010, No Comments

În perioada Postului Mare comunitatea creştinilor ortodocşi din Parohia „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), organizează o serie de activităţi pastoral – misionare pe lângă slujbele rânduite de Biserica Ortodoxă.

Programul parohiei cuprinde momente speciale dedicate mamelor creştine de sărbătoarea Bunei-Vestiri şi în Duminica Femeilor Mironosiţe. De asemenea, se va săvârşi Denia Canonului celui Mare, Denia Acatistului Bunei-Vestiri, Deniile din Săptămâna Patimilor, Sfânta Liturghie din Joia Patimilor şi Slujba Prohodului din Vinerea Mare cu îndătinata procesiune cu Sfântul Epitaf, informează sfnectariecoslada.ro.

În această perioadă, în fiecare zi de sâmbătă, de dimineaţă se săvârşeşte Sfânta Liturghie, urmată de slujba de pomenire a morţilor. Zilele de miercuri, vineri şi sâmbătă sunt special rezervate Sfintei Taine a Spovedaniei.

Titlul de „Doctor Honoris Causa” a fost acordat Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului din partea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

March 12th, 2010, No Comments

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a primit astăzi, 12 martie, titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Cea mai înaltă distincţie academică ce se poate oferi unei personalităţi în viaţă, pentru merite ştiinţifice sau culturale deosebite, i-a fost decernată Înaltpreasfinţiei Sale în Aula filialei din Baia Mare a Universităţii arădene. În luarea deciziei instituţia a avut în vedere întreaga activitate a arhipăstorului Maramureşului şi Sătmarului din cei 37 de ani de arhierie, în special în plan cultural.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Cristian Ştefan, consilier cultural al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: „La această manifestare a fost prezent chiar Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţia sa Timotei Seviciu, căruia i s-au alăturat şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Maramureşului şi Sătmarului, precum şi membrii Permanenţei Eparhiale, protopopi, preoţi, invitaţi, dar şi studenţi ai Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» din Arad. Trebuie să spunem că acelaşi titlu deja s-a hotărât să-i fie conferit şi de către Senatul Universităţii de Nord din Baia Mare, eveniment ce va avea loc pe data de 15 aprilie anul curent”.

Credincioşii Parohiei „Buna Vestire” din comuna Mănăstirea Caşin au sărbătorit al doilea hram al Bisericii

March 12th, 2010, No Comments

Parohia „Bunavestire” din comuna Mănăstirea Caşin, judeţul Bacău, şi-a sărbătorit astăzi, 12 martie, al doilea hram – „Sfântul Simeon Noul teolog”. Acest al doilea hram al Bisericii a fost stabilit la recomandarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în timpul arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Cu prilejul hramului de astăzi a fost oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite la care au participat circa 300 de credincioşi.

Mai multe informaţii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Ioan Bârgăoanul, parohul Bisericii „Buna Vestire” din comuna Mănăstirea Caşin: „Pentru noi este o bucurie aleasă de a prăznui acest hram, deoarece Preafericitul Patriarh Daniel, pe când era Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ne-a sfătuit ca să punem Bisericii hramul «Sfântul Simeon Noul Teolog». Aşa şi a fost şi în acest loc, pe lângă hramul «Buna Vestire», noi îl prăznuim şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog care este ocrotitorul şi binefăcătorul credincioşilor din această zonă. Şi asta deoarece am văzut ajutorul care a venit prin rugăciunile lui în această parohie, pentru că Biserica s-a înălţat şi este construită şi acum lucrăm la pictura în tehnica «fresco» a Bisericii”.

Sfântul Simeon Noul Teolog este unul dintre cei mai importanţi scriitori mistici bizantini din perioada în care isihasmul nu devenise încă un curent monastic recunoscut oficial de Biserică: „Sfântul Simeon Noul Teolog, prin teologia sa, atât Mănăstirea Studion şi gândirea studită, atât gândirea sinaită a Sfântului Ioan Scărarul cât şi teologia isihastă mai târziu vor aduce o reverberaţie deosebită prin lucrarea pe care o va desfăşura rugăciunea şi Liturghia în viaţa credincioşilor. Demn de amintit este faptul că Sfântul Simeon Noul Teolog pune un accent deosebit pe Dumnezeiasca Liturghie şi pe trăirea în timpul Sfintei Liturghii”, a mai afirmat părintele Bârgăoanul pentru TRINITAS TV.

A XII-a întâlnire frăţească dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania

March 12th, 2010, No Comments

La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a început cea de-a XII-a întâlnire frăţească dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania. Tema întâlnirii este „Apostolicitatea Bisericii şi mărturia ei în Europa de astăzi“.

Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române este alcătuită din 10 teologi, în fruntea căreia se află Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Delegaţia germană este condusă de episcopul Martin de Hanovra.

În cadrul întâlnirii sunt prezentate mai multe referate pe marginea temei propuse şi vor fi punctate elementele comune de gândire dintre cele două Biserici.

Mai multe informaţii a oferit pentru TRINITAS TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Europei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „În legătură cu Apostolicitatea Bisericii s-au prezentat deja două referate, unul din partea evanghelică şi altul din partea noastră ortodoxă. Vom discuta cele două referate şi vom formula anumite concluzii în sensul că vom aşeza pe trei coloane ceea ce ne uneşte şi este mărturisirea noastră comună a celor două Biserici, ceea ce ne diferenţiază, respectiv, problemele care rămân deschise pentru discuţii în viitor. Deja am constatat din cele două referate că avem şi puncte comune şi anume faptul că apostolicitatea Bisericii este mărturisită atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica evanghelică. Noi toţi credem că Biserica este fondată pe temelia Apostolilor, iar piatra din capul unghiului este Mântuitorul Iisus Hristos, cum mărturiseşte Sfânta Scriptură”.

Detalii aflăm şi de la părintele profesor universitar doctor Viorel Ioniţă, Secretar General interimar al K.E.K.: Acest dialog a fost iniţiat la rugămintea, respectiv, invitaţia bisericii evanghelice din Germania acum 31 de ani, mai precis în anul 1979 când această biserică a venit la Bucureşti şi a solicitat Bisericii noastre să se angajeze în acest dialog. Deci, doresc să subliniez acest fapt că dialogul nu-l purtăm doar la iniţiativa noastră, ci răspunde unei invitaţii, unei rugăminţi. Dialogul acesta s-a desfăşurat în mai multe etape în urmă cu mai mulţi ani. Întrunirile aveau loc cam o dată la doi sau trei ani şi aş dori să spun că în prima parte, respectiv în primii ani, în anii ’80, părintele Dumitru Stăniloae era prezent la acest dialog. S-a subliniat acest fapt, pentru că prezenţa părintelui Stăniloae a făcut ca acesta să fie unul dintre cele mai profunde dialoguri pe care le poartă biserica evanghelică din Germania”.

Întâlnirea interconfesională de la Sâmbăta de Sus se va încheia luni, 15 martie, când şefii celor două delegaţii se vor deplasa spre Bucureşti, unde vor fi primiţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sfinţirea sediului Asociaţiei „Muntele Athos – Schitul Prodromu” din Sibiu

March 12th, 2010, No Comments

Aseară, la Mediaş, judeţul Sibiu, a avut loc sfinţirea sediului asociaţiei „Muntele Athos – Schitul Prodromu”. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, alături de părintele Iustinian Stoica de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte.

Mai multe informaţii a oferit pentru TRINITAS TV, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului: „Este una dintre lucrările frumoase săvârşite de către cei care conduc o parte din această societate. Noi ca să mergem din lumea aceasta dincolo trebuie să ne luăm un bagaj cu noi. Şi acest bagaj nu este decât lucrarea faptelor bune. Domnul director a încercat în aceşti patru pereţi să-I facă lui Dumnezeu casă prin iubirea aproapelui”.

Alte informaţii a oferit şi părintele Iustinian Stoica de la Schitul Prodromu: „Schitul românesc Prodromu, aşa cum multora este cunoscut, este cea mai reprezentativă vatră monahală românească pe care o are România în afara graniţelor. Acolo unde au vieţuit cândva până la 150 de călugări acum se află 32 de vieţuitori. Se află într-o situaţie bună la vremea aceasta şi nădăjduim să fie şi mai bună pentru că încă mai urmează unele lucrări de restaurare”.

Aflată sub înaltul patronaj al Mitropoliei Ardealului, Asociaţia „Muntele Athos – Schitul Prodromu” îşi propune să readucă în atenţia publicului valorile credinţei ortodoxe.

De asemenea, Mircea Vescan, fondatorul Asociaţiei, a oferit detalii: „Am fost în Muntele Athos şi cu sufletul m-am întors altul. Am uitat acolo trufia şi orgoliul nesăbuit şi puterea de a judeca oamenii cu ură. Am uitat acolo multe lucruri care mi-au dăunat şi m-am întors încercând să fiu pe drumul cel bun. Aş vrea ca ceea ce eu am trăit să aibă fericirea să trăiască cât mai mulţi români”.

Printre activităţile Asociaţiei „Muntele Athos – Schitul Prodromu” se numără stabilirea de contacte, întâlniri şi colaborări cu alte organizaţii similare din ţară şi din străinătate, precum şi organizarea de pelerinaje.

Vernisarea Expoziţiei temporare „Crucea în Patrimoniul Spiritual al judeţului Alba”

March 12th, 2010, No Comments

La „Muzeul Naţional al Unirii” din Alba Iulia a avut loc astăzi, 12 martie, vernisajul expoziţiei temporare „Crucea în patrimoniul spiritual al judeţului Alba”.

Mai multe informaţii a oferit pentru TRINITAS TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei: „Sfânta Cruce este Simbolul nu numai al Bisericii noastre, ci al întregii Europe creştine şi al întregii lumi creştine. Pe bună dreptate, nişte versuri populare zic aşa: sub Cruce ne strângem, cu Crucea ne închinăm, Hristos ne conduce, oricând îl urmăm”.

Cu această ocazie a fost lansat şi un volum ilustrativ. Părintele lector doctor Jan Nicolae, autorul volumului, a oferit mai multe detalii: „Citeam zilele trecute legat de aceasta cum un teolog francez spunea că Crucea provine de la acel tau mistic din perioada primară aşa cum fac astăzi catolicii o cruce simplă la frunte, la piept şi la umeri. Şi spuneam că poate ar fi foarte frumos în spaţiul public să fim discreţi când facem Cruce noi creştinii. La acest lucru eu răspund cu proverbul din satul natal pe care mi l-a spus un bătrân şi anume «Fă Crucea mare că dracul e bătrân»”.

Expoziţia „Crucea în patrimoniul spiritual al judeţului Alba” va fi deschisă publicului până la data de 16 mai.

Întâlnirea membrilor „Clubului iubitorilor de cultură” la Centrul Eparhial din Curtea de Argeş

March 12th, 2010, No Comments

Sub patronajul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, în Sala ierarhilor din Centrul Eparhial a avut loc astăzi, 12 martie, întâlnirea membrilor „Clubului iubitorilor de cultură” din municipiul Curtea de Argeş. Evenimentul a fost prilejuit de vizita unor scriitori şi poeţi din Alba Iulia care au prezentat mai multe volume.

Mai multe detalii a oferit pentru TRINITAS TV, Academicianul Gheorghe Păun: „Azi a fost o întâlnire deosebită, am avut oaspeţi de la Alba Iulia, un veritabil desant de scriitori, nouă persoane care au venit şi au prezentat cărţi şi le-au citit din poeziile dumnealor. Urmează acum peste o lună să mergem şi noi acolo să strângem legăturile culturale cu Cetatea Bălgradului”.

Astfel de întâlniri au loc în fiecare lună, scopul acestora fiind cunoaşterea creatorilor locali: scriitori, artişti plastici, muzicieni şi meşteri populari. Clubul a fost înfiinţat în anul 2005, fiind deschis tuturor iubitorilor de cultură din oraş, precum şi din alte locuri ale ţării.

Slujba de înmormântare a Părintelui Dumitru Popescu va fi oficiată mâine

March 12th, 2010, No Comments

Slujba înmormântării Părintelui Profesor Academician Dumitru Popescu va fi oficiată mâine, 13 martie, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul”, Biserica „Sfânta Ecaterina” din Bucureşti, informează TRINITAS TV.

La înmormântare care va începe la ora 12:00 sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Universităţii Bucureşti, ai Academiei Române, dar şi foşti studenţi ai Facultăţii de Teologie care l-au avut drept dascăl şi îndrumător.

Părintele Dumitru Popescu, în vârstă de 80 de ani, a trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 10 martie. S-a născut la 29 iunie 1929 la Călugăreni, aproape de oraşul Giurgiu. Eminent dascăl de Teologie, membru de onoare al Academiei Române şi „Doctor Honoris Causa” al mai multor universităţi, părintele a modelat sufletele a zeci de generaţii de slujitori ai Sfintelor Altare şi ai învăţământului teologic din ţara noastră.

Trupul neînsufleţit al Părintelui va fi înhumat în cimitirul unde odihnesc cele mai de seamă personalităţi româneşti, Cimitirul „Bellu” din Capitală.

Volumul de Cuvântări al Sfântului Ioan Damaschin a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă

March 12th, 2010, No Comments

Cea mai recentă apariţie la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă o reprezintă volumul Sfântului Ioan Damaschin: „Cuvântări la sărbători împărăteşti, la sărbători ale Maicii Domnului şi la Sfinţi”. Cartea, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cuprinde cuvântări sau omilii închinate unor praznice împărăteşti, unor evenimente din viaţa Mântuitorului relatate în pericopele evanghelice care se citesc la Deniile Săptămânii Patimilor, precum şi unor sfinţi de peste an. Alături de acestea, un loc aparte îl reprezintă cuvântările închinate Maicii Domnului, care, nu doar prin amploarea numărului lor, ci mai ales prin bogăţia conţinutului, au contribuit la dezvoltarea învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre Fecioara Maria, informează TRINITAS TV.

Sfântul Ioan Damaschin rămâne în conştiinţa Bisericii nu doar ca mare apărător al Sfintelor icoane, scrierile sale influenţând definiţia dogmatică a Sinodului al VII-lea Ecumenic din anul 787, ci şi ca ilustru predicator al Evangheliei şi cinstitor al sfinţilor.

Volumul poate fi achiziţionat, la preţul de 20 lei şi 60 de bani, de la magazinele de carte bisericească şi de la pangarele Bisericilor şi Mănăstirilor din Patriarhia Română.

APELUL ROMANILOR DIN HARGHITA, COVASNA SI MURES

March 11th, 2010, No Comments

FORUMUL CIVIC AL ROMANILOR DIN HARGHITA, COVASNA SI MURES
str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA,
tel./fax: 0267.313534 email: cohara_ro@yahoo.com
www.forumharghitacovasna.ro
A P E L
FRATI ROMANI din judetele Covasna, Harghita si Mures!
Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures, va cheama sa lasati pentru o zi grijile voastre acasa si sa veniti la Toplita, sambata, [...]

CONFERINTE IN ROMANIA IN POSTUL SFINTELOR PASTI

March 11th, 2010, No Comments

DUMINICA – 14 MARTIE ADJUD
LUNI – 15 MARTIE FOCŞANI

MARŢI – 16 MARTIE LUDUŞ
MIERCURI – 17 MARTIE MUREŞ
JOI – 18 MARTIE – BISTRITA – ORA 11.00, PIATRA NEAMŢ, ORA 18.00
VINERI – 19 MARTIE – IAŞI – CU PĂRINTELE HRISOSTOM
(DUMINICĂ – 21 MARTIE – ORELE 20.00 – 22.00, TV SIBIU, EMISIUNEA FLORI DE PATERIC)
LUNI – 22 [...]

Ion Costaş: 7 aprilie 2009 ne aminteşte de 10 noiembrie 1989

March 11th, 2010, No Comments

Aflarea lui Vladimir Voronin la putere a coincis în două rânduri cu tulburări în masă de mare rezonanţă. Pe când Voronin era ministru al afacerilor interne, pe 10 noiembrie 1989, mulţimea a luat cu asalt sediul MAI. Pe când era Voronin preşedinte, protestatarii au pătruns în sediile parlamentului şi preşedinţiei. „Analiza acestor evenimente ne duce [...]

Cine conduce AOSR: o agramata sau un papa-lapte?!

March 11th, 2010, No Comments

Cine conduce A.O.S.R.:  o agramată sau un papă-lapte?!
Motto: „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar!“
George Orwell
Am explicat în episodul anterior, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, că sigla aceasta înseamnă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.  Cei care au elaborat Statul acestei organizaţii nonguvernamentale, dar învestită cu titlul [...]

Feed

http://stiri.ortodoxe.org / stiri